PNL si PD au cazut de acord ieri la intalnirea liderilor Aliantei ca principalele trei prioritati sunt: masuri urgente privind integrarea, schimbarea sefilor celor doua Camere ale parlamentului si modificarea Legii administratiei publice locale. Ceea ce nu au reusit sa stabileasca liderii democrati si liberali este modalitatea prin care pot fi debarcati Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase din fruntea Senatului si Camerei Deputatilor. Presedintele PNL a subliniat ca schimbarea celor doi este -o proba de functionare a coalitiei-, in conditiile in care conservatorii nu s-au hotarat inca daca sa sprijine sau nu aceasta -prioritate- a Aliantei. Pe de alta parte, asperitatile din interiorul Aliantei nu s-au rezolvat. Presdintele PD, Emil Boc, a spus ca nu poate accepta ca -PD sa fie o anexa a premierului Tariceanu-, referindu-se la decizia unilaterala a premierului de a renunta la alegeri anticipate, in vreme ce primul-ministru a replicat conventional ca -nu intotdeauna se poate inregistra o unanimitate-. Democratii au inca pe agenda alegerile anticipate, dupa cum a declarat Emil Boc, precizand ca daca cele trei prioritati nu vor fi puse in aplicare pana la toamna, calea anticipatelor ramane deschisa.
Convocati la ora 9.30 la Palatul Victoria, reprezentantii Aliantei D.A. in Consiliul National de conducere al acestui for nu au mai tinut sedinta la ora stabilita. Se pare ca acestia nu au acceptat ca premietul Calin Popescu Tariceanu sa participe -pe fuga- la aceste discutii, in paralel derulandu-se la sediul guvernului Comitetul Executiv de Integrare, la care a participat ieri si presedintele Traian Basescu. Surse din cadrul Aliantei ne-au declarat insa ca au avut loc unele tratative si in dimineata zilei de ieri, reprezentantii Partidului Democrat solicitand in cadrul acestei sedinte nici mai mult nici mai putin decat fotoliul de ministru al economiei si comertului detinut actualmente de Partidul Conservator, prin ministrul Codrut Seres.
La aceasta intalnire matinala a participat si vicepremierul George Copos din partea Partidului Conservator, acesta refuzand sa raspunda intrebarilor ziaristilor in momentul iesirii din curtea guvernului. Ulterior, in jurul pranzului, cu oarecare intarziere fata de programul stabilit initial, democratii s-au intrunit intr-o sedinta destinata analizarii activitatii propriilor ministri in cadrul executivului. Tot ieri, la ora 16.00, si tot la sediul guvernului, s-a intrunit Consiliul National de conducere al Aliantei D.A., intalnirea liderilor liberali si democrati prelungindu-se pana aproape de ora 19.00, desi la ora 18.00 la sediul PNL ar fi trebuit sa se intruneasca Biroul Permanent Executiv al partidului. Pe parcursul intregii zile s-au vehiculat mai multe scenarii, unele fiind confirmate de declaratiile unor lideri din coalitia de guvernamant. Daca Emil Boc nu a infirmat solicitarea formulata de democrati privind portofoliul economiei si comertului, alte surse din alianta au declarat ca democratii solicita in continuare iesirea de la guvernare a conservatorilor, varianta unui guvern minoritar ramanand in picioare. De asemenea, se pare ca Partidul Conservator are timp sa se gandeasca cu cine va face echipa – fie cu reprezentantii Aliantei D.A., fie cu cei ai PSD – pana pe 10 septembrie.