Deși nu s-au prea plăcut niciodată, cel puțin din punct de vedere politic, craiul politic Călin Popescu Tăriceanu și domnița Elena Udrea, au mai multe în comun decât se vede la prima vedere. Inspirat de muza sa politică Elena, Călin vrea să țeasă noi file din povestea politică a PNL-ului. Unul spart și făcut după chipul și asemănarea sa, deparazitat de influențele lui Crin. Dacă în urmă cu mai bine de un an se punea în mișcare planul de spargere a PDL prin apariția unui fundații-partid Mișcarea Populară, Tăriceanu vrea să facă același scenariu și în PNL. El a anunțat, marţi, că va lansa Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, din care vor face parte și parlamentari PNL. Anunțul lui Tăriceanu vine după ce în februarie spunea că înființează un nou partid liberal, iar în martie preciza că renunță la acest demers, însă anunța înființarea unei platforme economice liberale. „Joi va avea loc evenimentul de lansare a Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale”, a spus Tăriceanu.
El a menţionat că vor fi şi parlamentari PNL care vor face parte din acest grup de iniţiativă, dar nu a dorit să dea mai multe detalii. Tăriceanu a mai spus că în momentul de faţă este preocupat de ceea ce se întâmplă în PNL. „Grupul de iniţiativă se constituie ca un semnal de alarmă pentru derapajele pe care PNL le înregistrează în acest moment. Mă refer la abaterile de la statut, la deciziile referitoare la fuziunea cu PDL, la părăsirea familiei liberalilor europeni şi trecerea în familia populară, la nivelul PE”, a spus Tăriceanu. ”Acestea sunt lucrurile cele mai importante care mă preocupă, mă animă şi pe mine şi pe colegii mei”, a adăugat el. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că acest grup va avea un rol şi în interiorul PNL şi în exteriorul lui. „Nu are importanţă, important este semnalul pe care vrem să îl dăm”, a arătat Tăriceanu.
La sfârșitul lunii februarie, când PNL a ieșit din USL, fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat demisia din partid. Tăriceanu declara atunci că USL trebuie să continue, că va înfiinţa o nouă formaţiune liberală, care se va numi Partidul Reformator Liberal, şi că este interesat să candideze la Preşedinţie, fiind convins că îl va învinge la prezidenţiale pe Crin Antonescu. După o lună de zile, Tăriceanu îi transmitea o scrisoare deschisă liderului PNL Crin Antonescu, în care anunţa că nu va mai înfiinţa un nou partid liberal, dar preciza că a înfiinţat Platforma Economică Liberală.