Liderul PLR și al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este hotărât să facă toate diligențele pentru a-l suspenda pe președintele Traian Băsescu pentru a treia oară. Anunțul a fost făcut de acesta la Antena 3, duminică seară. Tăriceanu a spus că va demara o campanie de strângere a semnăturilor în Parlament în acest scop și va fi nevoie de o treime dintre parlamentari pentru a semna această acțiune. Tăriceanu a spus că preşedintele a încălcat Constituţia când s-a întâlnit cuElena Udrea şi cu lideri ai PMP la Cotroceni pentru susţinerea în campania electorală. De asemenea, potrivit lui Tăriceanu, Băsescu a încălcat Constituţia atunci când a intervenit în procesul de negociere legat de postul de comisar european care va aparţine României. El a mai spus că argumentele împotriva suspendării legate de faptul că Traian Băsescu se află la final de mandat nu stau în picioare, pentru că şeful statului trebuie să respecte Constituţia până în ultima zi în care deține funcţia.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară. „Mi se pare un lucru extrem de serios şi important. Evident că îl vom discuta în cadrul grupurilor parlamentare şi la PSD. Dar ca să ne stabilim poziţia tactică, pentru că strategic vreau să vă spun un lucru foarte clar: evident că şi eu şi cred că şi cei mai mulţi nu doar din cei din PSD, cei mai mulţi din cei 7,4 milioane de români consideră că orice zi mai puţin în care Traian Băsescu rămâne preşedinte înseamnă un rău mai puţin pentru România şi înseamnă mai multă dreptate”, a precizat Ponta.