Conform articolului 223 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, de coloană oficială însoţită de poliţişti de la Rutieră beneficiază doar preşedintele României, preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor şi primul-ministru. „În situatii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare”, mai arată articolul de lege citat.
Gabriel Oprea și-a tras coloană oficială „să-l însoțească și la wc” după cum a declarat un polițist presei.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vineri că nu dispune de o coloană oficială care să îl însoțească în deplasările sale, numai președintele României și premierul beneficiind de o astfel de măsură de siguranță.
„Eu, ca președinte al Senatului, nu am ceea ce se numește coloană oficială. (…) Nu știu ce înseamnă la dvs. coloană oficială. Efectiv, nu știu care este definiția coloanei oficiale. Coloană oficială poate să fie la primirea unui înalt demnitar, dar în rest sunt anumite măsuri de securitate variabile în funcție de poziția pe care o ocupă demnitarii în stat și care implică o anumită, hai să spunem, desfășurare de forțe. Acest lucru este valabil la președinte, în primul rând, și la prim-ministru. Restul nu au ceea ce se numește la propriu o coloană oficială”, a spus acesta, la Senat.
Tăriceanu a adăugat că mașina cu care se deplasează ca președinte al Senatului este însoțită doar de o mașină a SPP, care merge în urma mașinii sale.
Întrebat dacă vicepremierului Gabriel Oprea ar trebui să își prezinte demisia în urma accidentului de marți, în care un polițist din coloana sa oficială și-a pierdut viața, Tăriceanu a replicat: „Asta este o problemă în care nu vreau să intru. Puneți-i dumnealui întrebarea!”.
„Nu mă puneți să răspund în situația altor persoane, că nu este rolul meu”, a afirmat Tăriceanu.