Home Politic Teodor Atanasiu a fost îngenunchiat

Teodor Atanasiu a fost îngenunchiat

DISTRIBUIŢI

Șmecheria lui Teodor Atanasiu s-a încheiat. Acesta a retractat afirmațiile despre PDL. Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a susținut, luni, că înregistrarea apărută în presă, în care el afirma că celor din vechiul PDL li s-a dat iluzia că o să aibă prim-ministru, a fost scoasă din context.

”Îmi pare rău dacă din frânturile respective s-a dedus că aș dori o scindare a partidului sau vreunul dintre membri nu ar fi egal cu ceilalți membri ai partidului. Nu acesta a fost contextul în care au fost spuse aceste lucruri. Ceea ce am spus acolo îmi asum, a fost într-un anumit context, nu în cel spus de dvs și îmi cer scuze cetățenilor dacă au înțeles altceva. (…) Îmi mențin afirmațiile că toate deciziile PNL vor fi susținute de către mine, iar decizia PNL este că, dacă vom face un guvern al PNL, prim-ministru va fi Cătălin Predoiu”, a spus Atanasiu.

El a precizat că discuțiile publicate nu au legătură cu realitatea, dar că frânturi din stenograme sunt veridice, dar scoase din context.

„Frânturi din acele stenograme eu le recunosc ca veridice, nu recunosc contextul în care ele au fost puse. Nu trebuie să dau nicio explicație despre contextul în care am avut o discuție privată în spațiul public. (…) Colegii mei știu din ce context a fost scoasă”, a arătat liderul PNL, adăugând că liberalii au înțeles explicațiile sale.

Atanasiu a arătat că adversarii PNL nu sunt în interiorul partidului, ci în afara acestuia, indicând PSD.

Duminică, presa a difuzat o înregistrare cu Teodor Atanasiu care vorbea într-o ședință a vechiului PNL, la Bistrița, despre faptul că membrilor PDL li s-ar fi dat iluzia că o să aibă prim-ministru, prin Cătălin Predoiu, dar că nu îl vor avea. Totodată, Atanasiu ar mai fi spus că cei din garda PDL ”o să dispară rând pe rând”, pentru că nu ar mai fi nevoie de ei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.