-Romania, o ţară aflată în ghearele unei campanii murdare pentru referendum- sau -în Romania se duce cea mai ciudată luptă pentru putere din Europa de Est-. Aceştia sunt termenii în care cotidianul britanic -The Times- descrie atmosfera dinainte de referendumul din 19 mai.
Un spaţiu important a fost acordat situaţiei din Romania în ediţia online de ieri a prestigiosului cotidian. -Romania pare hotărată să ridice politica pe ameţitoare culmi ale absurdului-, comentează jurnalistul Roger Boyes în articolul din -The Times-. -Parlamentul a încercat să influenţeze procurori care investighează o mulţime de dosare ale poliţiei referitoare la politicieni de rang înalt. Asta a fost jocul lor-, a explicat Băsescu, în discuţia pe care a avut-o cu jurnalistul de la -The Times-.
Băsescu, împotriva -influenţei insidioase a Rusiei-
În acest context, jurnalistul Roger Boyes o caracterizează pe Monica Macovei drept -formidabilul ministru al Justiţiei- şi subliniază că aceasta, împreună cu Traian Băsescu, -au transformat serviciul procuraturii de stat într-o energică forţă anticorupţie, pentru a răspunde criticilor UE potrivit cărora Romania este prea vulnerabilă la corupţie-. Cotidianul britanic notează că lui Băsescu -i s-a negat accesul deplin la media-, iar preşedintele -străbate ţara în lung şi-n lat, ţine mitinguri şi chiar a participat la o manifestaţie în Spania pentru a obţine sprijin printre romanii din străinătate-. De asemenea, în articolul din -The Times- se arată că -Băsescu este proeuropean, este pro-NATO, este în favoarea menţinerii trupelor romane în Irak, este profund sceptic în privinţa influenţei insidioase a Rusiei şi vrea să combată corupţia-. Băsescu nu a uitat să îi vorbească jurnalistului britanic despre cei care au vrut să aibă relaţii cu Rusia. -Abordarea lor este că dacă păstrăm relaţii bune cu Rusia vom avea preţuri mai mici la gazul importat-, explică Băsescu. -Ok, spun eu, dar care este costul politic pentru asta? Vreau ca Rusia să fie un partener, şi nu cineva care poate influenţa deciziile noastre politice-, a declarat Băsescu pentru -The Times-.