Home Politic Toader: „Dictatura președinților celor două Camere este din cauza Regulamentului”

Toader: „Dictatura președinților celor două Camere este din cauza Regulamentului”

DISTRIBUIŢI

După gafa monumentală de săptămâna trecută, când aleșii democrat-liberali au votat orbește reducerea TVA-ului la 5% pentru produsele de bază și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat ieri că „dictatura“ președinților celor două Camere, așa cum afirma șeful statului, este din cauza Regulamentului de funcționare, care trebuie schimbat. Potrivit acestuia, PDL o susține în continuare pe Roberta Anastase la șefia Camerei, în pofida blocadei prelungite a coaliției Grivco. „Acuma, dictatura, în sensul că acesta este Regulamentul.   Indiferent cum este o lege, este obligat (n.r. – președintele Camerei Deputaților sau al Senatului) să o ducă…“, a spus liderul democrat-liberalilor. Pe de altă parte, acesta a mai precizat faptul că mai trebuie modificate „tot felul de cutume parlamentare“ pentru corectarea procesului legislativ. În opinia sa, este nevoie de un Regulament foarte clar, foarte ferm, iar dezbaterile cele mai importante trebuie să aibă loc în plenul Camerei Deputaților. „Acolo, în plen, trebuie să fie punctul de dezbatere, acolo se poate vedea și modul în care un parlamentar se comportă, și modul în care are un discurs, modul cum convinge“, a adăugat Toader. În privința Robertei Anastase, liderul deputaților democrat-liberali a mai precizat că ea are toată susținerea partidului. „Sigur că o susținem și este un fals motiv de a găsi o răspundere pentru ceva și de a nu participa la activitatea din Parlament. Vedeți ce se întâmplă în plen“, a conchis liderul PDL.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.