Gata, lucrurile s-au lamurit. CNSAS a primit tot ce avea nevoie pentru a deconspira parlamentarii, a anuntat presedintele Consiliului, Claudiu Secasiu (foto). El a dat asigurari ca SRI, SIE si MApN au scotocit prin depozite si au trimis pe masa Colegiului toate dosarele de la Securitate in care erau implicati politicienii. -Nu mai au nimic ascuns prin colturi-, a sustinut Secasiu, bazandu-se pe notele primite de la institutiile detinatoare de arhive. Si SIE, considerat restant pana zilele trecute, ne-a confirmat ca s-a supus termenului-limita prevazut de hotararea CSAT privind declasificarea dosarelor parlamentarilor. Si asa s-au adunat motive numai bune sa puna la incercare nervii politicienilor.
-Sa nu stea linistiti cei care isi imagineaza ca la CNSAS nu mai este loc pentru dosare. Am luat tot-, ne-a declarat presedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Claudiu Secasiu. El a reactionat dupa ce doi dintre membrii Colegiului, Constantin Ticu Dumitrescu si Cazimir Ionescu, ne-au declarat, joi, ca nu stiu exact daca mai au de primit dosare sau nu, dar ca au impresia ca au -cam tot- ce trebuie.
Asa ca Secasiu a risipit -speculatiile- si ne-a dat asigurari ca termenul prevazut in hotararea CSAT privind declasificarea dosarelor de la Securitate ale politicienilor – 31 august – a fost respectat -ca la carte-. -Am primit raspunsuri in privinta dosarelor de parlamentari de la toti detinatorii de arhive. La celelalte categorii de dosare mai dureaza pana se identifica persoanele care fac obiectul respectivelor litere din lege-, a declarat Secasiu. Presedintele CNSAS a tinut sa fie cat mai convingator, demonstrand ca are incredere in raspunsurile primite de la serviciile de informatii si de la Ministerul Apararii. -Nu mai exista nicio suspiciune ca mai sunt dosare ascunse prin arhive-, a precizat Secasiu, facand referire la dosarele de la Securitate ale politicienilor.
SIE s-a dezmeticit: a predat tot, tot
-La data de 30 august a.c., Serviciul de Informatii Externe a finalizat procesul de verificare in arhiva proprie aflata in curs de predare si a remis CNSAS documentele identificate cu privire la categoria la care faceti referire (parlamentari, n.r.)-, a venit si raspunsul SIE. Suspiciunile vizavi de modul in care s-a conformat SIE in cazul desecretizarii documentelor de la Securitate ale politicienilor au fost alimentate de o declaratie facuta -la suparare- de Ticu Dumitrescu. Dezamagit de numarul redus al -filelor- primite de CNSAS de la SIE, membrul Colegiului a sustinut ca asistam la o -cacealma- a deconspirarii si ca unul dintre serviciile secrete a cerut si o amanare. Dar SRI s-a laudat cu succesul declasificarii tuturor dosarelor de politicieni de prin arhive, iar MApN a sustinut ca se simte impacat cu ajutorul acordat CNSAS. Asa ca singurul suspectat ca ar fi ramas codas a ramas SIE care, tras de maneca, a intuit ca ar fi bine sa clarifice lucrurile si pentru altii, nu numai pentru Secasiu.
Onisoru recunoaste ca a fost partas la clasificarea dosarelor in 2000
O parte din dosarele pe care le-a asteptat acum CNSAS sa iasa declasificate din arhivele SRI, SIE si MApN au fost clasificate tocmai in 2000, pe cand Gheorghe Onisoru era presedinte al Consiliului. Intr-un interviu la postul public de radio, Onisoru s-a precipitat sa dea cat mai multe explicatii, ba chiar i-a tras dupa el si pe alti participanti la sedintele comisiilor mixte de atunci – printre ei, si pe Secasiu.
-Sunt doua tipuri de dosare, este vorba de dosare ale politicienilor cele care sunt desecretizate acum si care au fost trecute la siguranta nationala in anul 2000, iar in 2005 a fost o discutie mai ampla in legatura cu anumite dosare in care erau lucrurile neclare si s-a convenit sa ramana la SRI pana in momentul in care CNSAS va prelua intreaga arhiva-, a declarat Onisoru. El a aruncat raspunderea si pe ceilalti colegi ai sai, incercand sa scape basma curata. -Acela a fost spiritul anului 2000. Eu salut spiritul anului 2006-, a fost arugmentul forte al lui Onisoru, dupa ce l-a aratat cu degetul pe actualul presedinte al CNSAS, despre care a povestit ca ar fi -participat la foarte multe sedinte in 2000-.