Victor Ponta, cot la cot cu aparatul de propagandă al PSD promit, peste tot că, dacă vor ajunge majoritari, socialiștii din Parlamentul European vor aduce Raiul pe Pământ. În schimb, ei se feresc precum dracu’ de tămâie să sufle vreun cuvânt despre faptul că mult-lăudații lor colegi socialiști se dau peste cap ca să legifereze promiscuitatea sexuală în toată Europa. Motiv pentru care PSD-iștii noștri nu amintesc niciodată de Raportul „Estrela”. Un nume oarecum ciudat în spatele căruia se ascunde un proiect de lege introdus în PE de către deputata socialistă Edit Estrela, un document oficial intitulat „Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive”. Un proiect care a scandalizat, deja, foarte multă lume prin prevederile sale, una mai oribilă decât alta.
Astfel conform Raportului „Estrela”, în țările UE ar urma să se introducă învățământul obligatoriu despre sex, masturbare și contracepție pentru copii, începând cu primele clase din școala primară. În paralel se va impune și „degradarea părinților de la statutul de educatori primari ai copilului” și retrogradarea lor la statutul de „alte părți interesate.” În plus, de parcă nenumăratele cazuri de fetițe gravide care ajung să nască la 10-11 ani, nu ar fi deajuns, socialista Estrela își propune să-i oblige pe medici să facă avorturi și să asigure măsuri de contracepție, ambele gratuite, pentru adolescenți, fără știrea și acordul părinților acestora din urmă. Mai mult, acest „Raport” conține și alte prevederi oarecum mai „exotice”: „operațiile de schimbare de sex, trebuie asigurate din bani publici”, „legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene”, plus „educarea <<într-o viziune pozitivă>> asupra homosexualității.”
Poate că noi, români tradiționaliști, pentru care familia este cu adevărat importantă, în jurul căreia se centrează toată viața noastră, am putea exclama scârbiți: „Ei lasă, să fie acolo, în poarta lor”. Nimic mai fals. La timpul cuvenit, Raportul „Estrela” a fost votat din partea României de către europarlamentarii PSD-iști Corina Crețu, Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Ioan Mircea Pașcu, Dan Claudiu Tănăsescu și Adrian Severin.
Momentan, Raportul „Estrela” a fost respins la limită, prin votul a 351 de europarlamentari care au decis retrimiterea lui la comisia de specialitate. Dar asta nu înseamnă că nu va fi reluat, în următoarea legislatură. O legislatură în care PSD are de gând să-i trimită, din nou, în PE pe Corina Crețu, Ioan Mircea Pașcu &Co. Ca urmare, nu ar trebui să ne mire prea mult dacă, printr-un vot ulterior, acești actuali și viitori europarlamentari PSD vor decide că, în loc să învețe să scrie și să socotească, copii noștri vor fi instruiți, încă din clasa întâia, despre „tehnicile” de masturbare, ori despre tainele contracepției. Iar dacă, totuși se va întâmpla una ca asta, așa ne trebuie: ne merităm soarta.