Organizația de tineret a PD-L Constanța a organizat ieri o conferință în fața sediului filialei județene a partidului, pentru a-și exprima solidaritatea cu cei zece membri excluși din partid, dar și cu alți colegi amenințați cu excluderea.
Liderul Organizației Municipale de Tineret a PD-L Constanța, Andreea Ion, a spus că 230 de persoane au semnat până în prezent apelul către Emil Boc în care îi atrag atenția asupra practicilor "securisto-comuniste" folosite de conducerea interimară a PD-L Constanța împotriva membrilor săi. Tinerii democrat-liberali au afirmat că vinovată pentru întreaga situație din organizație este Elena Udrea. "Lipsa ei de experiență politică a ieșit în evidență în această perioadă. Faptul că Elena Udrea și Valeriu Stoica îl girează pe Ion Popescu arată că ei sunt fie dezinformați, fie răuvoitori", a spus Mihai Bobe, fostul lider al Organizației Județene de Tineret PD-L Constanța.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane