Udrea cheltuiește în campanie banii rămași de la Cocoș ca să nu-i confiște justiția după modelul Voiculescu și se mută de la un post de televiziune la altul, mâncând vocalele și gesticulând amuzant cu mâinile. Disperată după voturi și știind că dacă Iohannis va fi exclus din cursă de ICCJ, voturile lui se vor împărți între Macovei, Tăriceanu și Meleșcanu, Udrea se duce și spune prostii la televizor. Oare mediocra nu are și un consilier juridic sau se consultă cu mama ei, că ea clar habar n-are de constituție?
Neștiind că președintele României nu poate avea inițiativă legislativă, Udrea a promis că „voi da o lege, în Parlament, pentru ca totul trebuie să fie legal.” Nu e amuzantă? Ea chiar vrea să fie președinte.
Iată și zguduitoarea știre:
Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, a declarat joi seara, pentru Realitatea, că susține renaționalizarea companiilor care au fost privatizate fraudulos în dauna statului român.
”Aproape că nu există județe în care să nu avem astfel de situații, în care s-a privatizat pe nimic, cel puțin, Moldova, așa a fost depopulată, pentru ca s-a închis industria, oamenii au fost dați afară (…) Trebuie puțin patriotism. Cred că trebuie să fim patrioți, să vedem interesul țării noastre. Faptul că milioane de români își caută de muncă, în afară, ne doare și cred că îi afectează și pe europeni. Pe de altă parte, nu cred că europenii ar fi de acord ca acei oameni care au încălcat legea, și au privatizat pe doi lei și au abandonat întreprinderea, să nu fie sancționați. Interesul țării noastre e mai important (…) România a avut o tradiție foarte bogată. Atrag atenția că am avut o industrie puternică, în România, care a fost distrusă de Guvernul PSD. Fabricile au fost privatizate, în perioada FSN, FDSR și PSD și au ajuns niste ruine. În industrie am putea genera foarte multe locuri de muncă, inclusiv în industria alimentară. Ne-ar trebui fabricile de conserve, care erau odată, astfel încât, din fructe să faci compot, dulceață, ce se face din fructele care se pot comercializa, în stare naturală sau sub formă de conserve. La fel și cu legumele. Gândiți-vă la fabricile de conserve de legume, care nu mai sunt astăzi. Lipsa de interes pentru dezvoltarea agriculturii și susținerea industriei alimentare, care s-ar lega de dezvoltarea agriculturii, arată cât de lipsit de viziune este acest Guivern (…) Și cred că ar trebui ca statul român să fie extrem de curajos să analizeze toate aceste privatizări, făcute cu rea-credință și nationalizate. Categoric, trebuie naționalizate toate acele întreprinderi care au fost privatizate, iar cei care au privatizat, nu și-au ținut angajamentele și investițiile”, a declarat Elena Udrea.
Întrebată cum va opera această procedură de renaționalizare, candidatul PMP la Președinție a răspuns:
”Voi da o lege, în Parlament, pentru ca totul trebuie să fie legal. Trebuie înființarea aceastei comisii care să analizeze fiecare privatizare în parte. Eu îmi amintesc o situație: stațiunea Băile Herculane. A fost privatizată toată stațiunea în vremea PSD, către un șmecher, Armaș, care a distrus pur și simplu stațiunea și nu aveam nicio pârghie să intervenim, pentru că era proprietar. Am zis bun, pe omul acesta trebuie să îl expropriem, doar că trebuia să îi dăm ceva înapoi. De aceea soluția este naționalizarea și nu exproprierea (…) Eu am cerut contractul respectiv și am constatat că cei din ministerul, care gestiona domeniul Băile Felix, au recunoscut că Iosif Armaș și-a îndeplinit obligațiile postprivatizare, când, în realitate, era clar că nu s-a întâmplat acest lucru. Soluția ar fi nationalizarea, trecerea în proprietatea statului, cu răspuderea, eventual – dacă ar avea, cei care au distrus aceste fabrici, tupeul să pretindă să revendice să fie despăgubiți- penală, pentru ceea ce au făcut cu fabricile privatizate. Cred că, în această lege, dacă s-ar prevede și răspunderea penală, pentru cei care au participat cu bună știință la distrugerea infrastructurii românești, ar fi mult mai puțini care ar avea tupeul să protesteze, în măsura în care, desigur, ar fi vinovați”, a explicat liderul PMP, Elena Udrea.
Conform articolului 74 din Constituție
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.