Săptămâna trecută, Alina Gorghiu îl acuza pe foștii săi colegi din USL și în special pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu de golănie politică: „Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului de marți, 7 aprilie. Eu nu am mai văzut asemenea golănie politică de foarte multă vreme” a declarat Gorghiu, sâmbătă, la Oradea, într-o conferință de presă.
Ea a explicat că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut posiblitatea să convoace acest plen reunit, pentru a pune în acord Regulamentul cu Constituția, și săptămâna trecută, și că mai are timp să îl convoace și pe viitor. „Dar l-a convocat marți când, din păcate, foarte mulți colegi parlamentari, din pricina sărbătorilor legale, nu vor fi prezenți la Parlament. L-a convocat tocmai marți pentru a nu putea fi votate actele necesare punerii în legalitate. Practic, această convocare a plenului reunit de marți consfințește ilegalitatea săvârșită la momentul votului pentru senatorul Dan Șova de către Tăriceanu, purtătorul de cuvânt al domnului Victor Ponta și al PSD-ului” a subliniat Gorghiu.
Din păcate pentru politiciana Gorghiu, Tăriceanu a reușit să mobilizeze parlamentarii și plenul Camerei Deputaților și Senatului a decis marți cu 292 de voturi pentru și un vot împotrivă că urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a unui parlamentar pot fi aprobate cu votul majorității deputaților sau senatorilor prezenți la ședință.
Această prevedere a fost introdusă de plenul comun în Statutul senatorilor și deputaților, care a fost pus astfel în acord cu deciziile Curții Constituționale referitoare la imunitatea parlamentară.
„Camera hotărăște asupra cererii (n.r. — de încuviințare a începerii urmăririi penale, reținerii sau arestării preventive) cu votul secret al majorității membrilor prezenți, în condițiile respectării prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată. Hotărârea Camerei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se comunică de îndată ministrului Justiției”, prevede Statutul parlamentarului modificat.
Așa că acum, acuzația Alinei rămâne doar o greșeală de abordare. O fi fost și ea nervoasă.