În numeroase entităţi prestatale din epoca preistorică, Sfatul Bătrânilor reprezenta principalul organism al puterii exercitate asupra membrilor unui grup. Odată cu apariţia imperiilor din antichitate, Sfatul Bătrânilor, deşi a continuat să existe, şi-a mai redus din puterea absolută pe care o avea înainte.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă Senatul Romei, format după cum îl arată şi numele, din cetăţeni vârstnici, cu foarte mare prestigiu şi autoritate.
În Evul Mediu şi Epoca Modernă, Sfatul Bătrânilor a fost înlocuit treptat cu autoritatea monarhilor, principilor şi câteodată a bisericii.
Ideea folosirii înţelepciunii vârstnicilor nu a dispărut însă, după cum ne arată existenţa Senatului în Constituţia SUA din anul 1776. Senatul American şi-a pierdut însă aproape complet caracterul de Sfat al Bătrânilor, fiind mai degrabă o instituţie a politicienilor cu mare popularitate.
În Marea Britanie există Camera Lorzilor – o instituţie cu puteri mai mici, care de regulă sancţionează hotărârile Camerei Comunelor.
În România, Senatul a existat în Constituţia din timpul regelui Carol I, având prerogative oarecum asemănătoare cu cele ale Senatului american.
Senatul din perioada noastră post revoluţionară, nu se deosebeşte practic cu nimic de Camera Deputaţilor, privind vârsta membrilor, de fapt Senatul reprezintă o dublare a Camerei Deputaţilor, ambele având rol de putere legislativă.
*
* *
Vom încerca să examinăm în continuare, în ce măsură existenţa unui Sfat al Bătrânilor poate fi benefică într-un stat modern, şi totodată care ar trebui să fie prerogativele sale.
Experienţa vieţii conferă bătrânilor, în multe cazuri , capacitatea de a cântări evenimentele vieţii cu multă înţelepciune. Desigur, nu toţi bătrânii sunt înţepepţi, dar este sigur că sunt mai mulţi înţelepţi printre bătrâni decât printre tineri.
Dacă Senatul ar fi alcătuit conform unei noi prevederi constituţionale, din cetăţeni în mod aleatoriu trecuţi de 50 de ani, s-ar putea spune că s-a făcut un prim pas pentru alcătuirea unui Senat al Bătrânilor.
Ar trebui însă să urmeze alţi paşi importanţi privind prerogativele Senatului Bătrânilor. Alcătuirea legilor să rămână exclusiv în sarcina Camerei Deputaţilor, în timp ce Senatul, va avea rolul de a le analiza şi a le aproba.
În caz de dezacord, o lege poate fi trimisă înapoi la Camera Deputaţilor.
Care ar trebui să fie criteriile de analiză a legilor din Senat ? În primul rând, este necesar să fie verificată constituţionalitatea legilor elaborate în Cameră . Apoi, se va vedea dacă legile sunt aplicabile, dacă există fonduri pentru punerea lor în practică şi dacă ele aduc folos societăţii .
O deosebită importanţă o are bineînţeles, stabilirea priorităţilor în procesul legislativ. Senatul va interveni cu sugestii la nevoie, sau cu propuneri de modificare.
În afara acestor prerogative în domeniul legislativ, Senatul ca Sfat al Bătrânilor, va trebui să vegheze ca legile să respecte criterii de morală patriotică. De exemplu, o lege care ar permite căsătoria între persoane de acelaş sex, nu ar putea fi acceptată, deoarece ar contrazice opiniile imensei majorităţi a populaţiei ţării. Sau, alt exemplu, o lege care ar interzice predarea religiei în şcoli, ar contraveni credinţei creştine şi tradiţiei naţionale, deci nu ar trebui acceptată.
Cele doua exemple de mai sus, ar putea fi interpretate că trădează o orientare excesiv de conservatoare a Sfatului Bătrânilor. Nu ar trebui să fie aşa, acest organism ar putea fi de acord sau chiar sugera adoptarea unor legi realmente curajoase, cum ar fi legalizarea prestaţiei controlate, sau efectuarea prin muncă a pedepselor penale, pentru fapte fără gravitate deosebită.
Esenţa creştină a vieţii social româneşti, patriotismul real lipsit de xenofobie, orientarea politicii externe a ţării spre Occidentul civilizat, lupta împotriva corupţiei şi în primul rând a celei la nivel înalt, ameliorarea relaţiilor interumane, ar trebui să constituie ideile-forţă a activităţii Sfatului Bătrânilor.
Acesta trebuie să exercite şi o funcţie de self control a celor doua Camere, împiedicând ca acestea să exercite acţiuni abuzive. De exemplu, tendinţa ca membrii puterii legislative să intervină nepermis în activitatea membrilor puterii executive, întrucât acest lucru ar reprezenta o încălcare flagrantă a pricipiului separării puterilor în stat, prevăzut în Constituţie.
Deie Domnul să nu apară astfel de situaţii.
Dr. Gh. Boldur-Latescu este profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist
