Home Politic Un sfert dintre români au fost momiți cu bani în schimbul votului

Un sfert dintre români au fost momiți cu bani în schimbul votului

DISTRIBUIŢI

Renegată de toți actorii politici, dar folosită în schimb cu orice ocazie, mita electorală este un fenomen care, conform ultimelor studii, a "atins" peste 25% dintre români. Potrivit unei cercetări comandate de BiG Media Relații Publice și realizate de Atipique Communications, un sfert dintre românii cu drept de vot recunosc că li s-au oferit bani în schimbul votului, la alegerile locale din vara acestui an. Conform studiului, cumpărarea votului este cel mai des întâlnită în Moldova, unde 39% dintre locuitori recunosc că li s-a oferit o sumă de bani în schimbul votului. Următoarele regiuni ca intenție de cumpărare a votului sunt Dobrogea, Oltenia și Maramureș. Tot în Moldova se înregistrează cel mai mare procent al persoanelor care au răspuns afirmativ la întrebarea "Cunoașteți pe cineva căruia i s-au oferit bani pentru a vota un candidat sau un partid politic?", și anume 45%. În ceea ce privește zonele în care cetățenii sunt dispuși să își vândă votul, tot Moldova este în frunte, cu un procent de 15%, urmată de Dobrogea și de Oltenia – cu 9%, Transilvania – cu 6%, Banat – 3%, și Crișana Maramureș – cu 2%. Mai mult, 22% dintre moldoveni și 13% dintre olteni știu pe cineva care este dispus să își vândă votul. Surprinzător, bucureștenii par să fie mai dispuși să își vândă votul decât media pe țară. Paradoxal, cei mai mulți bucureșteni care ar vota pentru bani se regăsesc într-una dintre cele mai bogate zone ale Capitalei, respectiv Piața Unirii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.