Home Politic Un stomatolog, un scriitor și un fost secretar de stat în MJ,...

Un stomatolog, un scriitor și un fost secretar de stat în MJ, eurocandidați români în țări UE

DISTRIBUIŢI

 

Mai mulți români din diaspora candidează la europarlamentarele din 22-25 mai pe listele unor formațiuni din Spania și Belgia, în timp ce un dentist din România a înființat un partid al imigranților din Marea Britanie, care se prezintă cu șase candidați la euroalegeri.

 

Cu doar o lună înainte de europarlamentare, Tommy Tomescu, un dentist român ajuns în Marea Britanie în 2010, a înființat Partidul Europenilor, prezent la europarlamentarele din 22 mai cu șase candidați.

 

Tomescu a povestit, pentru Mediafax, că a decis să plece în Marea Britanie, după terminarea studiilor, „pentru a-și extinde orizontul și pentru a profesa în alt mediu”. De profesie dentist și asistent universitar la King’s College London Dental Institute, Tommy Tomescu a înființat, în 2013, Alianța împotriva discriminării românilor și bulgarilor, iar anul acesta Partidul Europenilor (Europeans Party). Formațiunea, care se adresează imigranților europeni, dar și britanicilor, își propune să promoveze ideile europene și cooperarea între țări.

 

Tomescu, care este președintele partidului, deschide lista de șase candidați ai formațiunii la europarlamentare, fiind urmat de Andrzej Rygielski, un manager polonez în vârstă de 50 de ani, aflat în Marea Britanie de 8 ani, și de Vanessa Del Carmen Guerrero Rodriguez, o dentistă originară din Spania. Pe listă se mai află britanicul Robin Ashenden, bulgarul Emil Iuliev Rusanov și grecul Georgios Papagrigorakis.

 

Românul a precizat că a înființat partidul „ca urmare a reacțiilor negative din partea unor politicieni, a presei britanice și a altor persoane la adresa cetățenilor est-europeni aflați în Marea Britanie”.

 

Tomescu este realist în ceea ce privește șansele formațiunii sale de a accede în Parlamentul European. „Există ceva speranțe, dar trebuie să fim realiști, partidul a fost înființat cu doar o lună înainte de alegeri, nu avem foarte multe mijloace la dispoziție, dar formațiunea a fost înființată și ca o formă de protest, întrucât mai nimeni nu ia apărarea imigranților în Marea Britanie, deoarece se tem că pierd voturi”, a spus Tommy Tomescu.

 

În Marea Britanie, sunt necesare 150.000 de voturi pentru obținerea unui mandat de europarlamentar.

 

În Belgia, o româncă, fost secretar de stat, deschide lista unui partid politic pentru europarlamentare. Este vorba Cristina Coteanu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, plasată pe prima poziție pe lista Federaliștilor Francofoni Democrați (FDF), un partid francofon. Cristina Coteanu, având naționalitate română și franceză, are, la 35 de ani, un CV „care ar face gelos orice jurist european aflat la vârsta pensionării”, nota, recent, publicația belgiană La Capitale.

 

Coteanu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și pe cea a Universității Libre din Bruxelles. Totodată, are un doctorat la Queen Mary College al Universității din Londra. Este membră a Biroului Executiv al PIR (Public Interest Registry) pentru Europa – cu sediul la Reston (Virginia) în Statele Unite, precum și al Comisiei de drept european al Baroului din Bruxelles, al Centrului internațional de arbitraj și mediație, dar și al Asociației de arbitraj cu sediul la Paris.

 

Ea a reprezentat MAE din Luxemburg, în cadrul unui proiect privind reforma justiției din Turcia. Cristina Coteanu a fost numită ca secretar de stat în cadrul Ministerului de Justiție la 28 ianuarie 2005 pentru ca la 2 mai același an să fie eliberată din funcție de premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

 

În 2013, ea a candidat pentru funcția de judecător din partea României la CEDO, dar nu a prins lista principală după audierile Comisiei de selecție din Ministerul Justiției. Televiziunea belgiană precizează că românca este „complet necunoscută publicului belgian dar mizează pe CV-ul său impresionant pentru a-i convinge pe europeni”.

 

Partidul Libertății Individuale (P-LIB) din Spania are doi români printre candidați.

 

Lista P-LIB este deschisă de președintele Juan Pina, iar pe locurile trei și patru se află doi liberali români, Gelu Vlașin, respectiv Roxana Nicula. Gelu Vlașin, în vârstă de 48 de ani, născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud, este rezident în Spania de peste mai bine de zece ani.

 

Acesta este membru al Delegației Permanente a PNL Diaspora.

 

De profesie scriitor, Gelu Vlașin a primit, în ianuarie 2012, Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, la propunerea Ministrului Culturii, „în semn de apreciere pentru talentul și dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară, pentru promovarea culturii românești în lume și implicarea sa constantă în strângerea legăturilor dintre românii aflați peste hotare”.

 

Pe locul patru se află Roxana Nicula, unul dintre membrii fondatori ai partidului în iulie 2009. Ea a venit în Spania în anul 1998 și este antreprenoare în sectorul conținutului digital. A candidat la alegerile generale din 20 noiembrie 2011 pe poziția a doua la Congresul Deputaților (Camera Inferioară a Parlamentului spaniol) pentru circumscripția Madrid.

 

De orientare liberală, Partidul Libertății Individuale a fost fondat în 2009 și nu are, în prezent, reprezentare parlamentară.

 

Formațiunea se opune „xenofobiei împotriva comunității românești și contra oricărui grup” și consideră că „românii contribuie într-o manieră foarte importantă la generarea bunăstării în Spania”.

 

Și Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy are un român pe listă. Stabilit în Spania în 2001, Marius Ionel Ioan, prim-vicepreședinte al PDL Diaspora, se află pe locul 46, o poziție neeligibilă.

 

În Italia, Partidul Identitatea Românească (PIR) va sprijini Forza Italia la următoarele alegeri europene și administrative. În pofida denumirii, PIR este un partid mixt, din care fac parte și italieni, în special din cadrul familiilor mixte. „Este normal ca și italienii care se regăsesc în valorile și idealurile noastre să adere. Noi, românii din Italia, nu vrem să ne izolăm, nu vrem să facem politică dintr-o poziție izolaționistă și naționalistă”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al Partidului Identitatea Românească, Mihai Muntean.

 

Potrivit acordului politic dintre cele două formațiuni, Partidul Identitatea Românească a propus două nume pentru Parlamentul European, consilierul local Cătălin Mustățea și responsabilul PIR pentru Toscana, Massimiliano Morandi.

 

„Opoziția unor forțe interne nu a permis intrarea pe lista Forza Italia a candidaților noștri. De altfel, acordul politic a fost făcut destul de târziu și știam că este posibil ca membrii propuși de noi să nu se regăsească pe listele Forza Italia”, a explicat Mihai Muntean.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.