Home Politic USR: 57 de milioane de lei îi costă pe români, anul viitor,...

USR: 57 de milioane de lei îi costă pe români, anul viitor, pensiile speciale ale parlamentarilor

DISTRIBUIŢI

57 de milioane de lei sau 11,4 milioane de euro. Atât vor costa în 2023 doar pensiile speciale ale parlamentarilor. În paralel, coaliţia PSD-PNL-UDMR refuză de aproape şase luni să pună în dezbatere proiectul USR pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Pe repede-înainte şi fără să dea opoziţiei posibilitatea dezbaterii şi depunerii de amendamente, Coaliţia PSD-PNL-UDMR a votat bugetul Camerei Deputaţilor pe 2023, buget în care au pus şi 35 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Alte 22 de milioane de lei au fost puse în bugetul Senatului pentru pensiile speciale ale foştilor senatori. În total, 57 de milioane de lei sau 11,4 milioane de euro.

„Bugetul Camerei Deputaţilor conţine, din nou, faimoasele pensii speciale, denumite în mod manipulator indemnizaţii pentru limită de vârstă. Exact cum ne spunea şi domnul Boloş, şi domnul Budăi, de fapt nu există pensii speciale în România, toate au alte denumiri. De fapt, sunt acelaşi lucru şi mereu se găsesc bani pentru speciali şi pentru grupurile de interese, dar pentru românii de rând nu se găsesc niciodată. Iată cum strângem cureaua, după cum ne spunea domnul Ciolacu. În plus, pentru prima dată de când sunt în Parlament, opoziţiei nici măcar nu i s-a permis în şedinţa Comisiei de buget-finanţe să depună amendamente la proiectul de buget al Camerei, ceea ce reprezintă, în mod evident, o încălcare a procedurii şi regulilor parlamentare”, declară Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei.

„Dacă PSD şi PNL ar fi vrut, din mai – când a depus USR un nou proiect de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor – şi până acum, am fi avut adoptată legea de eliminare a acestor privilegii. Dacă PSD şi PNL vor, aşa cum susţin public, putem să adoptăm proiectul până la finalul anului, astfel încât în 2023 să nu mai plătim pensii speciale pentru parlamentari. Sau indemnizaţii pentru limită de vârstă sau asistenţă socială, cum sunt numite pensiile speciale în bugetele celor două Camere. Oricum le spui, tot aia e. La fel cum spui PSD sau PNL, tot USL 2.0-susţinător de pensii speciale e, acesta este adevărul. În afară de USR, niciun partid politic nu a dorit cu adevărat vreodată să elimine pensiile speciale”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

USR a depus un nou proiect de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor pe 6 mai 2022, după decizia CCR prin care legea care a eliminat aceste pensii a fost declarată neconstituţională, în motivare precizându-se că parlamentarii au acţionat cu „impetuozitate” şi „grabă” în adoptarea legii. De atunci, USR a solicitat, în mod sistematic, introducerea proiectului în circuitul legislativ, dar majoritatea PSD-PNL-UDMR a refuzat acest lucru.

2 ARII

  1. APARATUL BUGETAR TREBUIE RESTRUCTURAT DIN TEMELIE, inainte de 1989 Romania AVEA 500.000 DE BUGETARI ACUM ARE PESTE 1.200.000 . In Romania trebuie sa existe o singura lege a pensiilor pentru civili si o singura lege pentru pensionarea militarilor(fara legi speciale).
    Angajarea oricarui bugetar trebuie sa aiba la baza MERITOCRATIA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.