După falimentul RADET, Gabriela Firea nu mai are căderea profesională şi morală să ocupe funcţia de Primar al Capitalei. A avut la dispoziţie trei ani să rezolve problemele Regiei, însă singurul rezultat pe care l-a obţinut a fost falimentul.
„Cer demisia Gabrielei Firea pentru că este singurul vinovat pentru falimentul RADET. Bucureştiul are nevoie de o nouă conducere care să se ocupe de termoficare şi nu de bâlciuri. Este extrem de important ca oamenii să aibă garanţia că vor fi în continuare furnizate serviciile de apă caldă şi căldură. Iar atâta vreme cât Gabriela Firea rămâne la conducerea Primăriei, o astfel de garanţie nu există. Repet, este cea care a amânat timp de 3 ani o soluţie la RADET. Iar asta în condiţiile în care soluţiile existau şi erau deja cunoscute. Au existat nenumărate discuţii între administratorii judiciari ai RADET şi ELCEN, au existat întâlniri cu creditorii şi negocieri. S-a ajuns destul de repede la un parcurs simplu şi clar. Ar fi trebuit plătite datoriile şi reorganizată activitatea pe baze de transparenţă şi competenţă. Din păcate, Gabriela Firea s-a opus, iar rezultatul este acest faliment. Este un eşec colosal pentru actualul primar, cel mai slab primar din ultimii 30 de ani pe care l-a avut Bucureştiul”, a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.
Reamintim că din 2016 până în prezent, în mandatul Gabrielei Firea, investiţiile la RADET au fost de doar 19,4 milioane lei. Adică mult mai mici chiar şi faţă de perioada 2014 şi 2016, când Primăria a investit peste 110 milioane lei în RADET. De asemenea, au fost mai multe propuneri avansate de administratorul judiciar al RADET însă niciuna nu s-a dovedit a fi viabilă.
Da…sa vina cei de la USR. Demisia ca ei sigur vor rezolva Bucurestiul:))
Orice e mai bun decat o EDITAT expirata de la periferia Bacaului, maritata cu un EDITAT. Clampa-clampa EDITAT din Voluntari!