Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a supărat pe liderul PSD, Mircea Geoană. Atat de tare, încat l-a ameninţat pe acesta că exact în ultima săptămană de campanie înaintea referendumului din 19 mai, PRM nu va mai participa la mitingurile PSD. Asta de bine ce acum cateva zile, Vadim Tudor atrăgea atenţia presei că relaţia dintre el şi preşedintele PSD s-a întărit pe parcursul campaniei electorale. De ce s-a supărat Vadim Tudor pe Mircea Geoană? Pentru că acesta din urmă a zis că peremiştii l-au votat pe Băsescu în 2004 şi că au greşit. Calificand afirmaţiile lui Geoană drept -gratuite şi stupide-, Vadim a promis că -nu mai participăm la nici un miting şi la nici o manifestare alături de PSD, fiindcă nu suntem remorca nimănui şi nici nu ne place să fim culpabilizaţi de nimeni-. El a adăugat că -liderii PSD ne caută şi ne roagă să luăm parte la aceste adunări publice, nu viceversa. N-am vrea să-i dăm dreptate lui Ion Iliescu, care l-a făcut pe Mircea Geoană prostănac-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane