Home Politic Valeriu Turcan scos din guvern de Dorel Sandor

Valeriu Turcan scos din guvern de Dorel Sandor

DISTRIBUIŢI

Pentru a intelege pe deplin substratul declaratiilor jignitoare ale presedintelui PNL Bucuresti, Ludovic Orban, referitoare la promovarea femeilor in politica, ar trebui sa ne uitam chiar in curtea guvernului. De fapt, este o simpla reglare de conturi intre premierul Calin Popescu Tariceanu si Valeriu Turcan, de ieri fostul presedinte al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), care a refuzat sa-si semneze demisia la cererea primului-ministru. Discutiile in contradictoriu dintre cei doi au fost preluate de Ludovic Orban – portavocea premierului – si duse la extrem. Ieri, premierul l-a demis pe Valeriu Turcan pentru ca nu corespundea -necesitatilor de comunicare- ale executivului.

Involuntar, un comunicat al guvernului confirma acuzatiile Ralucai Turcan potrivit carora jignirile aduse de Ludovic Orban au avut girul premierului Tariceanu, fiind puse pe seama disensiunilor dintre sotul sau, Valeriu Turcan, si seful executivului. -Eu nu cred in coincidente. Am spus si astazi ca primul-ministru a solicitat demisia sotului meu, care este presedintele ASG, iar el a spus ca refuza si isi asuma sa fie dat afara, iar in clipa imediat urmatoare iese domnul Orban cu astfel de declaratii. Chiar nu cred in coincidente-, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit comunicatului executivului, activitatea ASG a fost nesatisfacatoare si nu a corespuns -necesitatilor de comunicare-, in consecinta, -in cadrul unei discutii avute la jumatatea lunii martie, primul-ministru i-a solicitat dlui Turcan sa-si dea demisia. Intrucat dl Turcan a refuzat, premierul Calin Popescu Tariceanu a semnat astazi (n.r. – ieri) decizia de demitere a acestuia din functia de secretar de stat, presedinte al ASG-.

Intr-o declaratie acordata Mediafax, Valeriu Turcan a precizat ca a fost demis din cauza divergentelor cu Dorel Sandor. Valeriu Turcan a explicat ca demiterea sa din functie ar fi trebuit justificata prin motive mai credibile, avand in vedere ca persoana care inca de la inceputul anului 2005 -dadea aprobari- pentru comunicarea executivului, alaturi de purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, a fost Dorel Sandor, -consilier de taina- al premierului. Turcan a mentionat ca, inca din februarie 2005, a propus declansarea unei campanii dure impotriva evaziunii fiscale, dar ca Dorel Sandor s-ar fi opus unei astfel de variante, pentru a nu speria populatia.

Postul de presedinte al ASG a fost preluat de profesorul universitar Alfred Bulai, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative si director al Institutului pentru Stiinta si Reforma Sociala.

Riscuri asumate

Ludovic Orban este pasibil de amenda in valoare de pana la 20 milioane de lei pentru declaratiile sale discriminatorii la adresa unor femei politician. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) s-a autosesizat in acest caz, iar saptamana viitoare, Colegiul CNCD ii va solicita lui Orban sa-si nuanteze afirmatiile.

Totusi, Biroul Permanent al PNL nu a luat in discutie asertiunile lui Orban si a amanat pana joi dezbaterea cazului. Desi, tardiv, Ludovic Orban si-a cerut scuze ca -i-a scapat porumbelul-, reactiile colegilor de partid nu au intarziat sa apara. In timp ce unii colegi ai liberalului delimiteaza de jignirile aduse Ralucai Turcan, Mioarei Mantale si Elenei Udrea, seful pe linie de partid, Calin Popescu Tariceanu, a incercat sa musamalizeze scandalul si a afirmat ca Orban si-a exprimat doar o opinie.

Raluca Turcan a cerut conducerii PNL sa ia atitudine fata de afirmatiile liderului liberal, insa fara prea mult succes. -V-am explicat ca un astfel de subiect nu face obiectul discutiei in BPN, pentru ca am cobori discutia mult prea jos-, a replicat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. Raluca Turcan a lasat sa se inteleaga ca declaratiile lui Orban au avut girul conducerii PNL. Raluca Turcan este cunoscuta ca fiind o apropiata a fostului presedinte liberal Theodor Stolojan, iar in cadrul Delegatiei Permanente din februarie, ea a fost unul dintre membrii care au votat pentru fuziunea cu PD.

Onoarea nereperata

La randul sau, liderul Partidului Democrat, Emil Boc, a declarat ca ieri, in sedinta saptamanala a Biroului Permanent National al PD, nu a fost luat in discutie cazul Orban. -In PD se discuta chestiuni serioase, nu calomnii. Pentru calomnie exista instante judecatoresti-, a spus Emil Boc. Presedintele democrat a refuzat si sa faca vreun comentariu personal la ceea ce a spus Ludovic Orban, considerand ca nu se poate cobori la un asemenea nivel.

Pentru a obtine o eventuala sanctionare pe linie de partid a presedintelui PNL Bucuresti, Raluca Turcan trebuie sa formuleze o plangere catre Curtea de onoare si arbitraj a partidului. Cum istoria recenta a PNL nu a inregistrat nici un caz de acest fel, sansele de a-l penaliza pe Ludovic Orban sunt minime, iar o posibila autosesizare a fost exclusa din start de Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. -Nu, pentru ca nu suntem Parchet-, a transat Olteanu discutia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.