CNSAS a mai gasit un politician care a colaborat cu Securitatea, pe deputatul liberal Liviu Campanu (foto stanga). Surse din cadrul CNSAS au declarat pentru -Curentul- ca deputatul Campanu este cel care a -iesit sifonat- dupa audieri si a sustinut ca vrea o expertiza grafologica care sa infirme probele din dosarul sau de la Securitate. Dar, cu tot cu autentificarea documentelor din dosar, membrii Colegiului au dat un verdict de colaborare care i-ar putea aduce deputatului PNL excluderea din partid, potrivit politicii promovate de liderii liberali. Pentru senatorul PSD Serban Mihailescu (foto mijloc) si pentru deputatul liberal Mircea Cosea (foto dreapta), CNSAS nu a avut suficiente probe care sa sustina un verdict de colaborare, astfel ca cei doi au fost -albiti- – membrii Colegiului au cazut de acord ca cei doi parlamentari au fost doar ofiteri acoperiti in vremea comunismului.
Potrivit purtatorului de cuvant al CNSAS, Carmen Popescu, Consiliul a gasit suficiente probe in dosarul unui politician pentru a da o noua decizie de colaborare. Surse apropiate Colegiului ne-au confirmat ca liberalul Liviu Campanu este cel care a primit, in sedinta de ieri, verdict de colaborator. Dosarul lui Campanu este unul din -lotul celor 29- venite de la SRI, dar despre care deputatul a sustinut ca a fost -o facatura-. Dupa audierile CNSAS, Campanu anunta ca vrea sa aduca noi dovezi care sa le infirme pe cele existente in dosarul lui de la Securitate si chiar sa ceara o verificare grafologica, prin care sa demonstreze ca angajamentul semnat cu Securitatea si prin care i se atribuia numele conspirativ -Sergiu- nu este autentic. Verdictul CNSAS a venit insa dupa o astfel de expertiza grafologica si, indiferent de rezultatul unei eventuale contestatii, existenta unui angajament in dosarul lui Campanu i-ar putea atrage acestuia excluderea din PNL, ca urmare a politicii PNL vizavi de liberalii gasiti colaboratori ai Securitatii. Campanu a negat din nou, ieri, ca a facut politie politica si a anuntat ca va ataca decizia CNSAS in justitie.
Ofiteri sub acoperire, dar nu si colaboratori ai Securitatii
Senatorul social-democrat Serban Mihailescu si un alt deputat liberal, Mircea Cosea, au primit si ei verdicte din partea CNSAS, dar de necolaborare cu Securitatea. Potrivit acelorasi surse apropiate Colegiului, cei doi nu au putut fi acuzati de colaborare pe baza probelor existente in dosarele lor de la Securitate, in ciuda suspiciunilor pe care membrii Colegiului le-au avut inca de la primele audieri la care au fost invitati Mihailescu si Cosea.
Social-democratul a negat sa fi avut vreo legatura cu Securitatea, chiar daca apare in arhivele Securitatii ca maior al Directiei de Informatii Externe a Securitatii si ca sef de cabinet al premierului ceausist Constantin Dascalescu. La randul lui, Cosea are un dosar de urmarit venit in -lotul celor 29- desecretizate de SRI, dar membri ai CNSAS au declarat in repetate randuri ca cele doua cazuri sunt similare. Acesta este si motivul pentru care Colegiul a dat ambele verdicte in sedinta de ieri, asta dupa ce au amanat de trei ori sa ia o decizie, pe motiv ca nu au putut sa se puna de acord asupra categoriei in care sa ii includa pe cei doi. Pe 21 septembrie, dupa audierea de la CNSAS, Mircea Cosea a declarat ca are dosar de urmarit, deoarece a lucrat ca functionar la ONU mai bine de 10 ani. Serban Mihailescu a negat ca ar fi fost ofiter acoperit al DIE cu gradul de maior intre 1986 si 1989, precizand ca el a devenit maior abia in 1996.
Ţarau, pe placul parlamentului
Cel propus de PD pentru a-l inlocui pe Dan Lazea in functia de membru al Colegiului CNSAS, Virgil Ţarau a fost validat ieri in sedinta comuna a celor doua comisii juridice din Camera Deputatilor si Senat. Niciunul dintre membrii comisilor nu a indraznit sa se opuna candidaturii lui Ţarau, mai ales dupa ce pana si senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs l-a laudat pe propusul democratilor. -Se bucura de o reputatie foarte buna in mediul academic clujean si de aceea il recomand cu caldura-, a declarat udemeristul. Una peste alta, marea audiere din comisii, anuntata de cateva zile s-a rezumat la o prezentare a lui Ţarau, in care si-a insirat experienta in domeniu, si cateva laude si felicitari primite de la parlamentari.