Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a fost imbarbatat, ieri, atat de conducerea partidului, cat si de liberalii din Camera Deputatilor, care i-au dat vot de incredere. Liberalii i-au demonstrat lui Tariceanu ca il aleg pe el, in favoarea fostului lider al PNL, Theodor Stolojan, si au adoptat rezolutii care conditioneaza reintoarcearea in partid a celui care a initiat platforma de unificare liberala.
Odata incurajat de apropiatii sai din partid, Tariceanu a prins curaj si a strecurat un avertisment pentru liberalii care aleg sa semneze o adeziune la platforma lui Stolojan – vor fi exclusi din PNL, fiind considerati incompatibili cu principiile partidului. Amenintarea a venit odata cu adoptarea rezolutiei in cadrul Comitetului Executiv al PNL, intrunit ieri, fiind sustinuta de 16 dintre liderii din echipa lui Tariceanu si -umbrita- de doua abtineri.
Contraatacul PNL a ramas insa la stadiul de proiect. Tariceanu si-a programat pentru astazi o intrevedere cu presedintii de organizatii din sudul tarii. Intre timp, varianta convocarii unui congres extraordinar a fost respinsa de liberalii de la centru, dar a fost promovata din ce in ce mai mult de filialele din teritoriu.
Conducerea PNL i-a mai dat un vot de incredere presedintelui liberal, premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa aproximativ cinci ore de dezbateri pe marginea tensiunilor aparute in partid, odata cu lansarea platforemei de unificare liberala a fostului lider al formatiunii, Theodor Stolojan. Dupa ce au analizat fiecare aspect al amenintarilor lui Stolojan, iar fiecare membru al Comitetului Executiv al PNL si-a prezentat punctul de vedere, liderii liberali au luat o decizie, menita sa ii insufle incredere lui Tariceanu. Presedintele liberal a pornit sa poarte negocieri cu filialele judetene din teritoriu, ba chiar a aruncat un avertisment catre membrii PNL care se hotarasc sa treaca de partea lui Stolojan – adeziunea la platforma liberala inseamna excluderea din PNL.
-Comitetul Executiv isi exprima, in acelasi timp, sustinerea pentru Calin Popescu Tariceanu, in dubla sa calitate de presedinte al PNL si prim-ministru al Romaniei-, a citit purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, din textul deciziei adoptate, ieri, de conducerea liberala. Rezultatul dezbaterilor vizavi de problema pe care o ridica lansarea platformei de unificare a fortelor de dreapta, initiata de Theodor Stolojan si de un alt fost lider PNL, Valeriu Stoica, a fost incununata cu un vot de incredere pentru premier, dat de 16 dintre apropiatii acestuia, aflati la conducerea liberala, si -umbrit- de doua abtineri.
Platformistii n-au loc in PNL
Liberalii de la centru au strecurat si o amenintare in decizia adoptata ieri, astfel incat sa ii determine pe simpatizantii declarati ai platformei lui Stolojan sa se gandeasca de doua ori inainte de a trece definitiv in tabara celor doi fosti lideri PNL. -Adeziunea la asa-zisa platforma sau oricare alt proiect politic din afara PNL este incompatibila cu calitatea de membru PNL-, a avertizat, in treacat, Vosganian.
Potrivit senatorului, PNL accepta faptul ca unii membri ai partidului cocheteaza cu platforma de unificare liberala, astfel ca liderii formatiunii au definit linia de trecere la proiectul lui Stolojan – se poate discuta despre adeziunea la platforma doar in cazul unei semnaturi. -Nu este automat o decizie de excludere-, a declarat purtatorul de cuvant al PNL, specificand, totodata, ca cei care s-au declarat in favoarea proiectului Stoica-Stolojan primesc astfel -un ragaz sa mediteze-, daca fac pasul spre tabara initiatorului platformei, ceea ce ar duce automat la excluderea lor din PNL, potrivit hotararii luate de Comitetulul Executiv al formatiunii.
Ca sa mai indulceasca putin avertismentul transmis simpatizantilor lui Stolojan, Vosganian a anuntat ca poarta PNL este deschisa pentru cei care isi asuma ideologia si identitatea liberala, principiile consacrate de traditia PNL, respecta in mod democratic hotararile adoptate de forurile statutare si conducerea in exercitiu. -Toate aceste valori sunt valabile inclusiv in cadrul reprimirii in PNL a domnului Theodor Stolojan, in cazul in care acesta isi manifesta aceasta intentie-, a gasit Vosganian cum sa -il invite- pe Stolojan inapoi in partid.
Congres, dar nu acum
Conducerea liberala a amanat convocarea unui congres extraordinar al PNL, pe motiv ca noile amenintari ale lui Stolojan nu risca, deocamdata, bunul mers al partidului. Liberalii lui Tariceanu s-au bazat inca o data pe rezultatele ultimei reuniuni a Delegatiei Permanente a PNL, unde niciun lider de filiala din teritoriu nu a solicitat organizarea unui congres extraordinar. Asa ca, indiferent de tensiunile care ameninta PNL, Comitetul Executiv al formatiunii a considerat -ca nu exista motive temeinice- nici macar pentru a ridica propunerea privind organizarea unui congres. -In conformitate cu Statutul PNL, se poate in orice moment decide un astfel de congres, dar el nu poate fi impus din afara, de anumite grupuri de interese sau de presiune politica-, a sustinut Vosganian, aparandu-se cu statutul partidului. Asta, in conditiile in care un numar mare de lideri de filiale din teritoriu au acceptat varianta unui congres, sustinuta de unii drept singura solutie pentru rezolvarea conflictelor ce ameninta PNL.