Home Politic -Vreau sa ajung eu un model politic pentru altii-

-Vreau sa ajung eu un model politic pentru altii-

DISTRIBUIŢI

Incepand din aceasta saptamana, ziarul -Curentul- ii va prezenta pe cei mai tineri din parlamentarii alesi la scrutinul organizat la sfarsitul anului trecut, in incercarea de a vedea daca prezenta lor in cadrul legislativului va duce la reformarea clasei politice. Primul din cei intervievati este Mihai Apostolache. Este cel mai tanar parlamentar – nascut in 1979 – si a fost ales deputat in circumscriptia Prahova, pe listele PSD.

– Ce va recomanda pentru a fi om politic?

– Cred ca activitatea pe care am desfasurat-o din *97 incoace in cadrul PSD, in organizatia Prahova din care provin, unde am construit impreuna cu o serie de colegi de-ai mei de generatie o organizatie de tineret puternica care a reusit in 2004 sa aiba 83 de consilieri locali, patru primari tineri, doi consilieri judeteni si, in urma alegerilor parlamentare, un deputat. In plus, activitatea mea didactica imi poate sustine acest statut de om politic. Sunt in acest moment asistent universitar la Universitatea din Ploiesti, la catedra de Stiinte umane si sociojuridice. Si, bineinteles, dupa pregatirea profesionala: am terminat doua facultati – de Administratie publica si de Drept -, am urmat doua masterate. Pe de alta parte, ma recomanda dorinta de munca, de a aduce ceva nou in plan politic, capacitatea de a construi o echipa si dorinta de a pune in practica cat mai multe proiecte.

– Sunteti tanar parlamentar. Sustineti ca aveti idei, chef de munca. Spre ce directie va veti focaliza creativitatea? V-ati gandit deja la un proiect de lege pe care doriti sa-l inaintati spre dezbatere?

– De cand am intrat in legislativ am spus un lucru, si anume ca vreau sa fiu un prahovean in Parlamentul Romaniei, si nu un bucurestean care se afla intr-o scurta trecere prin Prahova. Asta inseamna ca voi tine in permanenta legatura cu cei care mi-au acordat incredere. Vreau sa tin o legatura stransa cu toate autoritatile locale. De altfel, am inceput, in acest sens, discutii cu primarii din judet, am vorbit cu o serie dintre consilierii locali, astfel incat sa transform ideile lor in diverse initiative legislative. De asemenea, ma voi implica si pe zona de tineret, de administratie publica si de invatamant.

– Cum vede un -boboc- caile de eficientizare a activitatii Camerei Deputatilor?

– Fiind la inceput de mandat parlamentar, va trebui sa analizez cu mai multa aplecare modul in care se desfasoara activitatea Camerei. In acest moment nu pot sa exprim un punct de vedere in aceasta privinta.

-Sunt multi cei care au trecut prin parlament ca printr-un adevarat concediu de odihna…

-Eu nu vreau sa trec prin parlament in acest fel, vreau sa ma implic cat pot de mult atat in activitatea in plen, prin diverse interventii si declaratii politice, cat si activitatea din comisii.

-Enumerati trei lucruri pe care ati dori sa le schimbati in partidul din care faceti parte.

-M-as referi doar la organizatia Prahova din care fac parte. As dori sa schimb un pic modul de lucru, in sensul ca relatiile dintre membrii de partid si conducerea filialei sa fie mult mai stranse. Sa renuntam la ideea ca unii sunt sefi, iar ceilalti subalterni. De asemenea, insist pe promovarea unor oameni tineri.

– Cine ar putea fi urmasul lui Victor Ponta la sefia TSD? Dvs. intentionati sa candidati pentru aceasta functie?

– Oricine poate fi urmasul lui Victor Ponta. In ceea ce ma priveste, nu stiu inca. Trebuie sa ma consult si eu cu organizatia Prahova. Dar este posibil sa candidez, bineinteles.

– Care este idolul dvs. politic, mentorul care va ghideaza destinul politic?

– Nu mi-am creionat un model de om politic, vreau eu sa ajung poate un model pentru alti oameni care doresc sa faca politica.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.