Marioneta lui Hrebenciuc din capul Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, se joacă din nou cu o serie de termen juridici care pe fond nu schimbă ideea că actuala majoritate parlamentară din România nu își dorește un Parchet European. Parlamentarii se ascund între ei de rigorile legii, iar protejarea prezumtivilor infractori la costum din Parlament a devenit un fel de sport național transpartinic, în sprcial în era USL și după. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precizează că acest for legislativ „a susţinut tot timpul înfiinţarea Parchetului European”, iar avizul motivat dat în octombrie 2013, legat de respectarea principiului subsidiarităţii de către propunerea CE, „nu contrazice cu nimic acest lucru”. „Camera Deputaţilor susţine iniţiativa Comisiei Europene privind înfiinţarea unui Parchet European. Avizul motivat transmis la data de 28 octombrie 2013, în urma dezbaterilor din cadrul Comisiei pentru afaceri europene, a fost înaintat ca urmare a constatării unor prevederi care nu sunt conforme cu principiul subsidiarităţii. Camera Deputaţilor s-a alăturat, astfel, demersurilor forurilor legislative din alte 10 state – Cipru, Cehia, Franţa, Ungaria, Irlanda, Malta, Slovenia, Suedia, Olanda şi Marea Britanie, care au ridicat probleme similare, considerate legitime şi întemeiate. Camera Deputaţilor a susţinut, la acea dată, necesitatea efectuării unei analize aprofundate, prin care să fie clarificate o serie de aspecte legate de prerogativele pe care le va avea Parchetul European, structura, competenţa şi modul de funcţionare al instituţiei, statutul procurorilor, procedura de efectuare a cercetărilor, legea aplicabilă, regulile de admisibilitate a probelor, competenţa instanţelor naţionale şi controlul judecătoresc al actelor de procedură adoptate de Parchetul European”, se arată în precizarea transmisă Mediafax de Direcţia comunicare şi relaţii publice a Camerei Deputaţilor.
Pe de altă parte, guvernul vrea înființarea unei astfel de structuri. Guvernul a transmis, miercuri dimineaţă, un comunicat în care arată că sprijină propunerea CE pentru înfiinţarea Parchetului European, instituţie care să efectueze urmăriri penale şi să trimită în judecată, în instanţele din statele membre, persoanele care comit nereguli cu bugetul UE. Comunicatul a fost transmis după o întâlnire avută, marţi, de premierul Victor Ponta cu Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).