Sf. Mare Ierarh Nicolae
Cu ziua în care îl cinstim pe Sf. Ierarh Nicolae, intrăm în lumea de poveste a Crăciunului, când realitatea e mereu mai transparentă anume parcă pentru a se curăța de zgura întunericului și răului, iar trecătoarele clipe bat sfios cu degetele la fereastra veșniciei cu zvon de colind. Îi spunem simplu Moș Nicolae, încă din copilărie, și, fără să-l fi văzut vreodată, nu ne îndoim că va veni, fără să uite de nuielușă, care pe alocuri îi poartă numele și e pusă în perete ca un Memento pentru neascultători. Despre acest mare Ierarh se știe destul de puțin, însă numele lui este cinstit și iubit pretutindeni, iar tradiția legată de Sf. Nicolae este una a bucuriei înmulțirii binelui; o sporire a binelui făcută cu blândă smerenie și în taină, anume ca să deprindem legătura dintre bucuria de a primi și a dărui, una pe alta îmbogățindu-se și împreună sporind în frumusețe viața cu puterea Iubirii. Prin Transilvania, i se mai spune Sân Nicoară, și numeroasele legende și obiceiuri se țes în jurul darurilor, învățând prin ele cum toate cele bune vin de la Dumnezeu Cel nevăzut, că dintre ale Lui primim și dăruim. De la Sf. Ap. Pavel știm că este mai bine a dărui decât a primi și aceasta pentru că darul este, mai întâi, o mulțumire pentru cele primite și, la rându-ne, dăruind lucrăm asemănarea cu Dumnezeu. Adevărul acesta transpare prin atât de diferitele obiceiuri, ca tot atâtea înfățișări ale adevărului înfăptuit în bine și strălucind în frumos. Toate se întâmplă spre neuitarea îndemnului la care cheamă Hristos: „Fiți milostivi, cum Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este“.
Născut în a doua jumătate a sec. III, în cetatea Patra din ținutul Lichiei din Asia, Sf. Nicolae a fost neîndoielnic un ales, fiind prunc postitor la sânul maicii sale, tânăr mărturisitor și bătrân înțelept. Numele vine de la grecescul Nike – victorie (zeița Victoriei) și laos, popor, desemnând pe omul ce face parte dintr-un popor biruitor. Părinții s-au stins din viață de timpuriu, iar Sf. Nicolae, urmând cuvântul lui Hristos, a împărțit averea săracilor și s-a retras, înființând Mănăstirea Sionului, aproape de Mira, capitala Lichiei. A sporit în învățătura cărților sfinte, în rugăciune, în post, în fapte bune, s-a lepădat de sine, înstrăinându-se de lume pentru a se dărui lui Dumnezeu. Pe vremea împăraților Dioclițian și Maximiam, a fost prins și aruncat în temniță pentru credința nestrămutat mărturisită în Hristos. Eliberat după Edictul de la Milano din 313 prin care Împăratul Constantin a legiferat religia creștină, Sf. Nicolae a fost, mai întâi, preot în localitatea sa și apoi Episcop al Mirei Lichiei, cum a și intrat în istoria bisericii creștine. Între atât de numeroasele povești ce-i perpetuează prezența în sufletele și mințile noastre, una relatează despre alegerea Sf. Nicolae ca Episcop. Episcopul locului se stinsese din viață și cei rămași se întrebau pe cine să aleagă, iar răspunsul a venit, după zile de post și rugăciune, în visul unor preoți. I s-a spus celui mai vrednic să vegheze lângă ușile Bisericii să vadă cine vine primul, semn al râvnei pentru Hristos, și acela a fost Sf. Nicolae. Episcopul care avusese visul premonitor s-a adresat celor prezenți: „Primiți, fraților, pe păstorul vostru pe care l-a ales vouă Duhul Sfânt…, pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici… ca astfel să stăm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arătării Lui și a descoperirii“. Tradiția mai spune că, de la începutul slujirii sale, sfântul arhiepiscop și-a fi spus sieși: „… pentru această dregătorie… trebuie alte obiceiuri; deci de acum nu mai viețuiești ție, ci altora“, cu gândul la cuvintele din „Evanghelie“: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri“. Credința a rodit bogat în nenumărate minuni pe care Sf. Ierarh Nicolae le-a făcut în timpul vieții și în cele de după plecarea lui la Domnul. Una dintre ele se leagă de obiceiul de a dărui într-o discreție absolută. Se spune că, odată, a aflat despre un tată care nu avea bani pentru zestrea celor trei fete și nu-i rămânea decât ori să le ia zilele și apoi să se sinucidă, ori să le lase să se desfrâneze. Atunci, fără ca cineva să afle, Sf. Nicolae a pus, rând pe rând, trei pungi de galbeni, astfel ca fetele să-și poată întemeia o familie. A făcut-o în taină, după cuvântul Mântuitorului: „Să nu știe stânga ta, ce face dreapta ta“ și adeverind că „ceea ce omul acoperă, Dumnezeu descoperă“, căci această faptă a fost descoperită de Dumnezeu și a devenit pildă dăinuitoare peste veac. Memoria colectivă mărturisește și alte numeroase fapte și minuni ale Sf. Nicolae – a dăruit săracilor, a mângâiat pe cei întristați, a vindecat boli incurabile și atâtea altele.
În 325, Împăratul Constantin a convocat Sinodul de la Niceea, cu scopul de apăra dogma creștină și a lămuri unele dintre disputele dintre creștini, îndeosebi erezia lui Arie. Sf. Ierarh Nicolae se afla între cei 318 Sfinți Părinți și unul dintre istorici povestește cum cel numit și „chip al blândețelor“, văzând reaua-credință a lui Arie, l-a lovit peste față. Sfinții Părinți s-au întristat văzând această reacție atât de neașteptată și, după cutumă, i-au luat însemnele arhierești. Și, minune, toți cei prezenți au văzut cum Domnul Hristos cu Evanghelia în mână și Sf. Născătoare de Dumnezeu cu omoforul au înapoiat însemnele celui care se arătase atât de vrednic apărător al dreptei credințe. Aceasta este și semnificația uneia dintre cele mai răspândite icoane care îl înfățișează pe Sf. Nicolae, având într-o parte pe Mântuitorul cu o Evanghelie în mână și, de cealaltă parte, pe Sf. Fecioară.
Sf. Ierarh Nicolae s-a stins din viață la 6 decembrie 352 și a fost înmormântat la Mănăstirea Sionului, unde a și rămas opt ani, când împăratul Justinian a pus moaștele sale în Biserica Vlaherne din Constantinopol. Sfințenia Ierarhului Nicolae este cinstită și de catolici, anglicani, protestanți, luterani și greco-catolici. Sărbătoarea Sf. Nicolae este răspândită în mai toate țările Europei și în America, unde i se mai spune Santa Klaus (Moș Crăciun).
Moș Nicolae vine și în acest an cu daruri pentru toți, deopotrivă copii și adulți, pentru fiecare după putere, perpetuând un model de lucrare a iubirii de Dumnezeu și de semeni, unite în actul dăruirii întru biruința binelui. Să-l întâmpinăm cu bucurie, pregătindu-ne mai întâi a dărui și așteptând ca crenguța de măr, pusă în apă, să înflorească a colind: „Florile dalbe, flori de măr…“
Tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae, cuvenitele urări de la mulți ani cu sănătate și bucurii în numele celui de la care învățăm că, mai devreme sau mai târziu, biruința este a binelui ivit în zarea Iubirii, care după Sf. Pavel, e „legătura desăvârșirii“.
