La Sărbătoarea Bunavestirii
În preajma echinocțiului de primăvară, când cumpăna timpului dezvăluie echilibrul luminii, sărbătorim Bunavestire; bunul început al mântuirii neamului omenesc, al eliberării de consecințele răului ce a prins rădăcini de când cu neascultarea cuvintelor lui Dumnezeu de către primii oameni. Bunavestire a fost sărbătorită încă de la începuturile creștinismului având date diferite și după stabilirea Nașterii lui Hristos pe 25 decembrie s-a răspândit în întreaga Biserică de Răsărit în prima jumătate a secolului V. S-a spus, pe drept cuvânt, că, dacă păcatul a intrat în lume printr-o femeie, tot printr-o femeie – fecioară – a venit și mântuirea. Și acest început bun a fost când Arhanghelul Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naște de la Duhul Sfânt pe Iisus Hristos. Sf. Evanghelist Luca încredințează „spre temeinicia învățăturilor“, cum Îngerul Gavriil a fost trimis „într-o cetate din Galileea, al cărei nume era de Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria“. Dar divin pentru rugăciunile părinților ei, Ioachim și Ana, Fecioara Maria a fost dusă la templu la vârsta de trei ani și a rămas, după Legea veche, până la 12 ani. Timpul petrecut aici a fost unul al rugăciunii, al citirii cărților sfinte și al lucrului cu mâinile. Despre acestea toate aflăm și din cele scrise de Sf. Epifanie, Sf. Ambrozie și Sf. Gheorghe Chedrin, de la care mai știm că Sfânta Fecioară a învățat Vechiul Testament încă din timpul vieții părinților ei. Când ajungea la proorocia lui Isaia „Iată, fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema Emanuel“, adică „cu noi este Dumnezeu“, Fecioara se umplea de cucernică dragoste pentru Cel îndelung așteptat. Mai suntem înștiințați din scrierile sfinte că Fecioara Maria a fost încredințată lui Iosif nu ca bărbat, ci ca logodnic, ca păzitor al neprihănirii ei. În casa logodnicului ei, Maria trăia retrasă de lume, împreună cu cele două fecioare ale lui Iosif în post și rugăciune. De altfel, și Sf. Evanghelist Matei scrie: „Maria, mama Lui (Iisus) fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“.
Odată, la ceasul de rugăciune după miezul nopții, s-a făcut lumină și îngerul i-a spus: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul e cu tine. Binecuvântată ești între femei!“ A fost voia lui Dumnezeu ca nașterea lui Mesia să nu fie vestită în Ierusalim, ci în „Galileea neamurilor“, cea „plină de păcate“ și nașterea minunată să fie în aproape neștiutul Nazaret. Întâlnim aici nesfârșita smerenie a Fiului lui Dumnezeu, care s-a făcut Fiu al Omului ca și smerenia Sf. Fecioare, pentru că încredințează scrierile sfinte că „unde este smerenie, acolo strălucește slava lui Dumnezeu“ și că „Dumnezeu se sălășluiește în cei smeriți, iar de cei mândri Se îndepărtează!“. Interpretând cuvintele Evanghelistului Luca, Sf. Andei Criteanul scrie: „I-a spus îngerului Mergi în Nazaret, ca să se împlinească proorocia care zice Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema nazarinean? Acela pe care Natanael în va numi Fiul lui Dumnezeu și împărat al lui Israel“.
Cu mirare și sfială, Sf. Fecioară a întrebat: „Ce fel de închinare poate fi aceasta?“ și îngerul i-a spus: „Nu te teme, fiindcă ai aflat har de la Dumnezeu“, continuând: „Și iată, în pântecele tău vei zămisli și vei naște Fiu și numele lui va fi Iisus. Acesta mare va fi și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste toată casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit.“ Darul divin a venit ca o răsplată pentru faptele sale bune, pentru smerenie, pentru curăție cucernică și, îndeosebi, pentru dragoste deplină pentru Dumnezeu, care zice: „Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc și cei ce mă caută vor afla dar“. Având cunoștință de amăgirea Evei dar și de cele proorocite, Fecioara întreabă iar: „Cum va fi aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?“ Sf. Grigorie de Nissa comentează: „Citise cu adevărat de prorocescul cuvânt… dar cum va lua, acum îngerul îi vestește prin Buna Vestire“. „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri!“ Și ca aceste cuvinte să fie odată mai mult întărite îi spune că rudenia ei, Elisabeta, cea neroditoare până la bătrânețe, va avea un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, „că la Dumnezeu nimic nu e cu neputință“. Înțelegând Fecioara Sfântă că aceasta este voia dumnezeiască a răspuns: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!“ Atunci, îngerul a plecat. Să ne amintim că peste ani, când Iisus a fost ispitit de diavol să-i arate că este Fiul lui Dumnezeu transformând pietrele în pâini, a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.“ De la Dumnezeu erau cuvintele rostite de înger, iar Sf. Fecioară a trăit cu ele și, fapt cu neputință la oameni, a rămas fecioară și în timpul, și după naștere, iar în rugăciuni este numită „pururea Fecioară“. Mai este numită „pururi fericită“ și, cu adevărat, s-a împărtășit din toate fericirile, dar mai ales din una: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“. Să ne mai amintim că atunci când o femeie i-a spus lui Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt“, răspunsul demn de luare aminte a fost: „Așa este, dar fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc.“ Întocmai a făcut Fecioara, dând ascultare cuvintelor divine, împărtășindu-se de taina Întrupării lui Dumnezeu, când Cuvântul s-a făcut trup și „s-a sălășluit între noi“.
Nicolae Cabasila făcea observația că, dacă atunci când l-a făcut pe Adam Tatăl s-a sfătuit cu Fiul și cu Sfântul Duh, înomenirea Fiului Său spre îndumnezeirea omului s-a făcut după consimțirea cu totul liberă a Sfintei Fecioare și pentru aceea „a înștiințat-o mai înainte și a așteptat credința și învoirea ei“. Cuvintele învoirii sunt de o tulburătoare simplitate și reprezintă un model suprem de ascultare: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău“. Este libertatea care face ca Născătoarea de Dumnezeu să aibă, cum sună o rugăciune Ñputerea împreună alergătoare cu voirea“. Pentru că așa e: dintre gândurile ce încearcă mintea și inima, unele sunt de la Dumnezeu, altele de la vrăjmaș și altele de la lume, însă doar cele de la Dumnezeu, „singurul Bun“, sunt de folositoare în cunoașterea celor cu adevărat folositoare dintre „toate ce ne sunt îngăduite“.
S-au scris nenumărate tomuri despre Născătoarea de Dumnezeu, nu mai puține rugăciuni și imnuri de o tulburătoare frumusețe și profunzime, s-au compus poeme, s-au pictat icoane, multe făcătoare de minuni și toate ne poartă sufletul și mintea spre Chipul Maicii Domnului care se roagă neîncetat pentru noi. Maica Dumnezeului nostru este și Maica noastră căci, răstignit pe cruce, Iisus i-a spus arătând spre Ioan, cel mai mic și iubit dintre ucenici: „Femeie, iată fiul tău“, iar lui: „Iată mama ta“. Încheiem cu câteva cuvinte dintr-o rugăciune a Sf. Efrem Sirul, care o numește „picătură de Dumnezeu izvorâtoare a inimii mele uscate, bogăția sărăciei mele, tămăduirea nevindecatelor răni, ștergerea lacrimilor, încetarea suspinelor“ și se roagă: „frumusețea dintâi și de demult a sufletului meu iar să o dobândesc.“