Home Religie Lumânarea de Paști trebuie aprinsă la primejdii

Lumânarea de Paști trebuie aprinsă la primejdii

DISTRIBUIŢI

Din punct de vedere liturgic, Ziua Învierii Domnului, cunoscută sub numele de Paști, începe în noaptea dinainte, la miezul nopții, când se spune că mormântul s-a deschis și a înviat Hristos. Enoriașii participă la Slujba Învierii, după care iau lumină. Dimineața vin, din nou, la biserică, pentru a sfinți pasca și bucatele. În biserică este obiceiul ca, în această noapte, să se sfințească pâinea numită paști, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin. În Moldova, îndeosebi, gospodinele prepară pască din grâu. Pasca are formă rotundă căci, în popor, se spune că scutecele lui Hristos au fost rotunde. La mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. La biserică, pasca este dusă într-un coș anume pregătit pentru Paște. În coș, femeile mai pun cârnați, ouă roșii și încondeiate, colaci, drob, usturoi, sare, cozonaci, slănină și brânză. Despre aceste bucate sfințite se crede că au puteri vindecătoare. În unele zone, albușul de ou roșu sfințit se usucă, se pisează și se suflă în ochii bolnavi de „albeață“, ai vitelor și oamenilor. Cu slănină se ung rănile sau piciorul scrântit. Mulți oameni mănâncă în ziua de Paști slănină, spunând că aceasta are puteri tămăduitoare. Și despre lumânarea de la Înviere se spune că are puteri deosebite. Trebuie păstrată șapte ani și aprinsă în caz de mari primejdii. Fiind o sărbătoare a luminii, după slujba de Înviere este bine ca enoriașii să aprindă lumânări la mormintele celor morți din neamul lor. În Bucovina, în noaptea Învierii se lasă luminile aprinse în casă și în curte, în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume, prin învierea Sa. După miezul nopții, oamenii se salută „Hristos a înviat“, „Adevărat a înviat“. Acest salut este păstrat până la Înălțarea Domnului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.