Cinstit în ziua de 10 februarie, Sf. Mare Mucenic Haralambie este cel mai vârstnic dintre cei care l-au mărturisit pilduitor pe Hristos de-a lungul celor 113 ani ai vieții sale, murind lumii pentru a trăi întru Hristos pentru care și-a dat viața în chinuri greu de imaginat și pentru un film horror. Cinstindu-i sfânta mucenicie, o facem ca o invitație spre a ne întoarce privirea spre noi înșine și a afla, cu ajutorul rugăciunilor sale, drumul nostru anume spre desăvârșirea la care ne îndeamnă Hristos. Am spune, și nu greșim, că este un model pe care să-l admirăm ca pe un posibil alter-ego. Este, ca toți sfinții, cu mult mai mult, căci cu rugile sale și puterea pe care o primim prin ele, Sfântul Haralambie e împreună-lucrător cu fiecare dintre cei care râvnesc a se numi fiii ai Luminii prin cunoașterea de sine și cultivarea virtuților creștine – credința, iubirea, speranța din care vin toate celelalte. A trăit în anii prigoanei creștine, când credința adevărată era încercată în focul sfințitor al muceniciei și cu toate că astăzi sunt cu totul alte condiții, viața lui este îndemn, povățuire și ajutor de neînlocuit ca să facem ceea ce, bine plăcându-i lui Dumnezeu, ne este nouă mult folositor.
Cum erau vremuri întunecate, despre viața Sf. Haralambie se știu puține lucruri dar revelatoare. Se știe că a fost episcop al Magneziei, localitate din Asia Mică și că și-a împlinit misiunea cu pricepere și râvnă, cu timp și peste timp izbutind să aducă la credința creștină pe mulți. Găsea că recunoașterea publică a credinței în Hristos Mântuitorul e necesar să fie împlinită într-o viață dăruită Celui care s-a dăruit nouă spre eliberare de tot întunericul. Sf. Haralambie s-a dat pe sine pildă de duhovnicie împlinită în fiecare dintre îndelungatele sale zile cu smerenie adevărată și străduința de a face întru toate voia lui Dumnezeu. Vestea despre viața și faptele sale a ajuns la ocârmuitorul cetății, Lucian și Luchie, comandantul de oști, care de îndată au poruncit să fie adus la judecată, cum se făcea în acea vreme, obligat să se lepede de Hristos și să se închine idolilor. Nu le stătea în fire să ia aminte bătrânețile lui vrednice de cinstire nu pentru căruntețea părului ci pentru demnitatea faptelor și l-au supus la torturi greu de imaginat pentru mentalul contemporan. În sfânta sa înțelepciune și în ciuda neputințelor vârstei, Sf. Haralambie îndelung răbdând toate chinurile și fără mânie a găsit puterea să spună torționarilor: ”Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia”. Impresionați de credința Marelui Mucenic ce-și încununa bătrânețea cu mucenicia, doi soldați, Porfirie și Vaptos, aidoma și trei femei L-au mărturisit pe Hristos și au fost martirizați prin decapitare. Mânios peste măsură, Luchie a luat însuși instrumentele cumplite și a început să-l tortureze pe Sfântul îndelung suferitor în chinuiri pe care le purta ca pe niște straie ale veșniciei. Dumnezeu l-a pedepsit pe torționar de mâinile criminale i-au căzut jos iar când a dat a-l scuipa în față, gura i s-a întors la spate. Cel fără frică de Dumnezeu s-a înspăimântat de moarte și a cerut milostivire. Sf. Haralambie s-a rugat pentru el, după cuvintele Mântuitorului care ne îndeamnă mereu să iubim pe vrăjmașii noștri, să ne rugăm pentru cei care ne blestemă și ne fac rău. Cum Domnul ascultă ruga celui drept, ruga Sfântului a fost împlinită, Luchie s-a vindecat și văzând minunea, mulți au trecut la creștinism, Luchie însuși printre ei.
Tulburat, Luchie s-a dus să spună toate cele petrecute împăratului Septimius Severus (193-211), aflat în Antiohia. La ordinul împăratului s-au pornit noi torturi pe care Sf. Haralambie le-a suportat fără cârtire iar Domnul l-a scos teafăr și nevătămat din ele. Împăratul, despre care se spunea că ar fi avut un creștin la curte care l-a vindecat, i-a cerut să facă minuni și Sfântul prin care se făcea voia lui Dumnezeu a înviat un mort, a izgonit diavolul care chinuia un tânăr. Se povestește că văzând toate acestea, fiica împăratului, Galina, a trecut la creștinism. Și din nou chinuri pe care omul contemporan ce-și trăiește parte din viață în realitatea virtuală, virtualizându-se, nu le poate concepe și le ignoră sau le chiar respinge. Doritor de haine strălucitoare, bogat împodobite cu plăcerile vieții, trăitorul acestui veac nu are cum să înțeleagă cât de minunată poate fi haina suferinței împodobită cu mărturisirea credinței și fapte bune, cu strălucirea iubirii de Dumnezeu și de semeni.
Propovăduitor al adevărului și luminător al cugetelor
Văzându-și neputința în fața tăriei de nezdruncinat a credinței Sfântului încărunțit în lucrarea poruncilor Domnului, mai marii vremii l-au condamnat la moarte prin tăierea capului. Nu le-a fost însă dat călăilor să-și ducă la sfârșit lucrarea și să se bucure de uciderea unui creștin. Luminat de bucuria mărturisirii, în pace și liniște, Sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului în timpul rugăciunii. Se spune că atunci, ca odinioară întâiul arhidiacon și mucenic Ștefan, Sf. Mare, Mucenic Haralambie a văzut cerurile deschizându-se și pe Hristos cu îngerii săi. Se mai spune că fiica împăratului, Galina, a luat trupul și l-a înmormântat cu cinstirea cuvenită unui creștin care s-a făcut pe sine pildă vie pentru felul în care a sfințit numele Domnului Dumnezeu pe pământ. Tradiția spune că înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Haralambie s-a rugat pe Dumnezeu ca acel loc să fie unul binecuvântat.
Rememorându-i faptele vieții dăruite lui Hristos, minunile pe care le-a făcut și le face Sf. Mare Mucenic Haralambie și-a onorat numele, folosit apărut odată cu creștinismul și alcătuit din două cuvinte – hará, bucurie, încântare, entuziasm și lámpo cu sens de a lumina, a străluci. Așa i-a fost lumină primită cu dor de la Hristos ”Lumina lumii” și bucuria împărtășirii după ultima fericire vestită de Mântuitor în Predica de pe munte: "Fericiți veți fi când din pricina Mea vă vor ocărî și vă vor prigoni și mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri". Marele Mucenic Haralambie ne arată cum această fericire le cuprinde pe toate, este o apoteoză a lor și pentru aceasta cu îndreptățire este numit și ”luminător al cugetelor”. Cum spuneam, nu avem de la el o operă scrisă dar viața în întregime i-a fost propovăduire a credinței, ascultare lucrătoare a voii lui Dumnezeu. Trecerea anilor i-a atins doar chipul din afară în timp ce acela dinlăuntru, după cuvintele Sf. Pavel, s-a înnoit întru puterea mărturisirii dreptei credințe ce neîncetat se roagă: ”Doamne precum poruncești, Doamne precum știi, Doamne precum vrei să se facă întru mine voia Ta”, voie sfântă și sfințitoare. Pentru toate, Sfântul Haralambie se arată ca lumină și bucurie mărturisitoare tuturor celor care s-au rugat și se roagă lui cu credința sinceră, iubire nefățarnică și îndreptățită speranță. Nenumăratele minuni făcute s-au țesut în legende despre mare putere asupra ciumei, holerei și morții. În multe icoane îl vedem cum ține ciuma într-un lanț. O legendă spune că, atunci când Domnul a împărțit pravila fiecăruia, Sf. Haralambie, venit ceva mai târziu, a primit o cățea legată cu lanț de aur. În acest lanț de aur, Sf. Mucenic ținea legată ciuma pe care o dezlega numai când oamenii se depărtau de la dreapta credință. Cultul său, reflectat în legende și ritualuri, s-a răspândit mult prin secolele XVII-XVIII, când ciuma făcea ravagii prin sate, înspăimântând oamenii care își vedeau neputința în fața morții neiertătoare. Mai este invocat ca binecuvântat protector al tuturor celor care îl cheamă în ajutor pentru multele nevoi și necazuri ale vieții acesteia.
Mai presus de toate, Sf. Haralambie este apărător și propăvăitor al adevăratei credințe și luminător al cugetelor, sfânta sa înțelepciune făcându-se pilduitoare prin fapte, fără de care, învață Ap. Pavel, credința este moartă. Și apoi știm și vedem cu osebire astăzi cum orice cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt, dar nu este cuvânt care să contrazică fapta, mai ales fapta cea bună făcută în numele lui Dumnezeu-Iubire care rodește bogat în altele. Înțelegem lumina și bucuria Sfântului Haralambie ca fiind desprinse din îndemnul Mântuitorului: ”Așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și s-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.
Elena Solunca Moise
