Îl cinstim azi pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, și e folositor să ne amintim că acest mărturisitor a preferat moartea pentru Hristos privilegiilor promise pentru lepădarea de credința creștină și închinarea la idoli. Era pe vremea împăratului Dioclițian care, la început, nu era împotriva creștinilor, însă influențat de ginerele său, Galeriu, a pornit una dintre mai crunte prigoane împotriva celor care mărturiseau credința în Iisus Hristos. În aceste condiții, Sf. Gheorghe a devenit din ostaș al împăratului pământesc ostaș al Împăratului ceresc, jertfindu-și tinerețea pentru Cel care, înviind, ne-a înviat pe toți. De fel era din Capadocia, dintr-o familie creștină aleasă, a primit o educație pe potrivă și, după moartea tatălui, a rămas cu mama sa, care avea o avere considerabilă. Înrolat în armata împăratului, Sf. Gheorghe și-a dovedit vitejia, a ajuns tribun, iar, după un timp, însuși Dioclițian l-a ridicat la rangul de comite și apoi de comandant al armatei romane de răsărit.
Când s-a pornit prigoana împotriva creștinilor, acest tânăr dârz, frumos la chip și suflet, s-a înfățișat singur la împărat, mărturisindu-și cu îndrăzneală credința. Întrebat „cine te-a îndemnat să vorbești cu atâta îndrăzneală?“, a răspuns limpede: „Adevărul“, și din discuția care a urmat a reieșit că este gata să se jertfească pentru Hristos, Cel care este Calea, Adevărul și Viața. O tactică folosită frecvent atunci era ca, mai întâi, să se promită titluri și onoruri celor care acceptau să se lepede de Hristos și să se închine la idoli, și, dacă refuzau, se trecea la torturi dintre cele mai îngrozitoare. Cum Sf. Gheorghe a rămas neclintit în credința lui, a fost aruncat în temniță și supus unor chinuri greu de imaginat. Prin toate a trecut cu credință nestrămutată și cu o răbdare deplin biruitoare, adeverind cuvintele Mântuitorului. „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea“. Așa a ieșit teafăr în urma bătăilor; așa încălțămintea de fier cu cuie înroșite în foc nu l-a vătămat; așa a ieșit din groapa cu var în care a fost aruncat; așa efectul otravei s-a dovedit inofensiv; moartea nu l-a atins, dar a înviat un mort. Martori ai atâtor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la credința în Iisus Hristos, între ei vrăjitorul Atanasie. Într-o noapte, în temniță fiind, Sf. Gheorghe a fost vizitat de un înger al Domnului care l-a îmbărbătat și i-a spus că, peste puțin timp, va lua cununa muceniciei. A doua zi, Dioclițian a încercat, din nou, să-l atragă de partea sa, iar atunci, Sf. Gheorghe s-a dus la templul lui Apollo și, cu rugăciune râvnitoare, a risipit toți idolii.
De față la toate aceste întâmplări, împărăteasa Alexandra s-a rugat: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că numai Tu ești atotputernic“ și-a mărturisit deschis credința în Hristos. În cele din urmă, văzând că toate încercările sunt nu doar zadarnice, dar cresc numărul celor care împărtășeau credința creștină, Dioclițian a poruncit să se taie capul atât Sf. Gheorghe, cât și al împărătesei Alexandra. Slăbită, împărăteasa Alexandra și-a dat sufletul în mâinile Domnului înainte de executarea pedepsei și sfinția ei este cinstită în ziua de 21 aprilie. Mărturisindu-se cu dârzenie ostaș al lui Hristos, Sf. Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu, mulțumind pentru toate darurile primite, iar apoi și-a plecat capul cu recunoștință pentru a primi cununa muceniciei celei nesfârșite. Psalmistul David scria că Dumnezeu face toată voia sa cea bună prin sfinții săi. Faptul este adeverit și de nenumăratele minuni pe care Sf. Gheorghe le-a făcut și după moartea sa, între care și omorârea balaurului de lângă Beirut, cum e înfățișat în cele mai multe dintre icoanele sale.
Dintre toți sfinții militari, Sf. Gheorghe a intrat în mentalul colectiv ca purtător de biruință, o biruință din care descifrăm mai multe tâlcuri. Și cum numele de Gheorghe, provenit din limba greacă, înseamnă, lucrător al pământului, am putea înțelege biruința sa ca una asupra pământului din care suntem făcuți, pe care trăim și în care, la ceasul potrivit, ne întoarcem. E o biruință cu totul specială și revelatoare pentru creștinism ca religie a Iubirii desăvârșite și pe care o aflăm în cuvintele parcă uitate – „omul sfințește locul“, adică ascultă și lucrează voia lui Dumnezeu; cuvinte pe care L. Blaga le considera ca exprimând menirea omului. De aceea rugăciunile făcute la acest Mare Mucenic sunt ascultate de Dumnezeu, moaștele sale sunt făcătoare de minuni; de aceea credința în el este dătătoare de putere; de aceea nu e de mirare cultul de care se bucură în toate țările creștine – este patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei.
Popor de „truditori ai pământului“, românii au un cult cu totul deosebit pentru Sf. Gheorghe și îl întâlnim în frecvența mare a bisericilor așezate sub ocrotirea sa, iar cu numele său sunt botezați nenumărați băieți și fete. Sângeorzul, cum mai este numit, este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul nostru popular; o sărbătoare care mai păstrează unele datini și obiceiuri din vremea precreștină și dintre care amintim „focul viu“. Revenind la Sf. Gheorghe, trebuie să amintim evlavia cu totul deosebită a Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, care a trimis un steag la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos împodobit cu chipul marelui mucenic, ecou al luptei creștinilor împotriva otomanilor. Despre această aleasă evlavie vorbește și rugăciunea înscrisă pe steagul său, în anul 43 de domnie: „O luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi pentru rugăciunile celor care te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci“. Urmând acestei tradiții, Sf. Gheorghe este considerat ocrotitorul Armatei, a forțelor terestre, a cărei zi este 23 aprilie.
Sărbătoarea Sf. Gheorghe este una a primăverii, a biruinței vieții și urând „la mulți ani cu sănătate“ tuturor celor ce-i poartă numele să le dorim să se învrednicească a purta toate virtuțile cuprinse în salutul-mărturisire cu care ne întâmpinăm în aceste zile: Hristos a înviat!
