Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, numiți „stâlpi ai ortodoxiei“ și „mari dascăli ai creștinătății“, sunt cinstiți, fiecare în parte, în luna ianuarie – pe 1, 25 și 27. Ca un corolar, mâine avem dimpreună cinstirea acestei treimi arhierești și gândul ne poartă spre Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți care „vor crede în Mine prin cuvântul lor“, cum citim în Evanghelia Sf. Ap. Ioan. Se ruga Mântuitorul „ca toți să fie una, după cum Tu Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una… Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți în unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine“. Cu adevărat, înalt-pilduitoare este această sărbătoare deopotrivă pentru sfințenia celor trei ierarhi și pentru unitatea cea întru Hristos, „Calea, Adevărul și Viața“. A fost pe la 1081, pe vremea împăratului Alexie Comnem, când s-a iscat o anume discordie între credincioși, unii cinstindu-l mai mult pe Sf. Vasile cel Mare, alții pe Sf. Grigorie Teologul și alții pe Sf. Ioan Gură de Aur, numindu-se care vasilieni, care grigorieni, care ioanieni. Cei trei ierarhi s-au arătat arhiereului Ioan Evhaitul zicând: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem și nici o împotrivire sau vrajbă între noi… Nu este între noi, unul întâi și altul al doilea și, de vei chema pe unul, vin și ceilalți. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat… Că nevoința noastră a fost ca să împăcăm și să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi și ne prăznuiește cu bună cuviință. Înștiințează-i pe urmași că noi una suntem la Dumnezeu…“. Dând ascultare celor trei sfinți, arhiereul Ioan Evhaitul a hotărât ca dimpreuna lor sărbătorire să se facă în ziua de 30 ianuarie, îngrijindu-se cu sârguință creștinească de toate cele cuvenite.
Să consemnăm, mai întâi, că Sf. Vasile cel Mare (Ă379), Sf. Grigorie de Nazianz sau Teologul (Ă389) și Sf. Ioan Gură de Aur (Ă 407) au fost contemporani și au strălucit prin viața, învățăturile și faptele lor după aproape trei secole de persecuții, în ani de aprige dispute. În acei ani, ei au elaborat o vastă operă care acoperă toate aspectele vieții individuale, sociale și culturale, fundamentală pentru perioada patristică; o operă consonantă deplin cu viața trăită ca o rugăciune. „Ctitori ai ortodoxiei“ au răspuns într-o unitate luminoasă celor trei chemări – cea monahală a Sf. Vasile, înalta și profunda teologie a Sf. Grigorie și Evanghelia practică a Sf. Ioan Gură de Aur. Au rămas în istoria Bisericii ca păstori sufletești, mari dascăli ai creștinătății, propovăduitori și apărători aprigi ai dreptei credințe. Niciunul dintre ei nu a participat la Sinodul I Ecumenic, unde s-a întemeiat învățătura despre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, iar la cel de al doilea a fost doar Sf. Grigorie Teologul, dar activitatea și opera lor reprezintă o contribuție de valoare fără de care nu ne putem imagina păstrarea și propovăduirea dreptei credințe. Personalități distincte, au avut în comun fidelitatea pentru Sfânta Scriptură, călăuză în tot ceea ce au făcut, i-au diferențiat darurile primite caracterizându-i ca personalități inconfundabile și împreună le-au unit cum îi pot uni pe toți cei care urmează lui Hristos. Să amintim că, în urmă cu aproape trei secole, domnitorul Vasile Lupu a închinat celor trei ierarhi cunoscuta Biserică din Iași.
Mai întâi Sf. Vasile cel Mare, sfânt și geniu ce străjuiește începutul anului, întrece cu scrierile sale pe toți filosofii vremii, iar Omiliile sale la „Facere“ sunt și azi un model neegalat în tâlcuirea Sf. Scripturi în orizontul mentalității vremii sale, pe care o cunoștea ca puțini alții. A stabilit regulile vieții monahale respectate și astăzi și ne-a dăruit Liturghia ce-i poartă numele. A înființat basiliadele, primele așezăminte a ceea ce s-ar numi asistență socială, poate chiar mai complet concepute ca astăzi.
Fire mai contemplativă, Sf. Grigorie, Dumnezeiescul Cuvântător, coleg de studii și prieten al Sf. Vasile, a fost comparat cu o icoană a virtuților creștine, reușind să întreacă pe înțelepții lumii acesteia. Când și-a început păstorirea ca patriarh, în Constantinopol era doar o singură biserică dreptcredincioasă, celelalte fiind ale arienilor și, la plecare, rămăsese doar o singură biserică ariană și restul, ortodoxe. Cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului, rostite la Biserica Învierii, dezvăluie o armonizare de neegalat între autenticitatea trăirii, elevația stării de spirit, profunzimea gândirii, o hermeneutică subtilă, o retorică de necombătut și o metodologie de care ar trebui să se țină seama nu doar în teologie. Împreună cu Sf. Vasile au conceput primele volume ale Filocaliei.
Mai tânăr decât ceilalți Părinți, Sf. Ioan Gură de Aur, „învățător și sacerdot universal“, izvor de milostenie și de iubire, a excelat în exegeza biblică și activitatea pastorală, propovăduind Sf. Scriptură, pe care a tâlcuit-o ca nimeni altcineva. Tot el a fixat canoanele Sf. Liturghii când Hristos se jertfește pentru noi în chip real și care îi perpetuează numele.
