Casa memorială „ascunde“ până și bastonul și papucii scriitorului
Odată intrat pe poarta Muzeului Memorial „Tudor Arghezi“, de pe Strada Mărțișor, pătrunzi într-o oază de liniște și verdeață. Te „întåmpină“ livada de cireși. Peisajul amintește de viața la sat. Casa în care a locuit și a scris Tudor Arghezi are nici mai mult, nici mai puțin decåt douăzeci de camere. Are o istorie pe care orice vizitator o poate descoperi dacă ascultă cu atenție spusele muzeografilor de aici. „În vara anului 1926, scriitorul Tudor Arghezi a cumpărat aproximativ două hectare de teren. L-a îngrădit, iar pe locul în care acum se află mormåntul său și al soției, Paraschiva, a construit o baracă în care a început să strångă materiale de construcții. A adus un tånăr de 23 de ani, Costache Benea, care a avut grijă de ceea ce era aici și l-a ajutat la construcția casei. În anul 1927 a început construcția clădirii. Totul a durat 13 ani deoarece pe parcurs ce scria, Tudor Arghezi își valorifica scrierile și cumpăra materiale de construcții și alte lucruri necesare“, spune scriitorul Aurel Ciulei.
Tudor Arghezi a înălțat långă casă și o tipografie unde s-a tipărit doar „Drumul cu povești“. În anul 1947, tipografia lui Arghezi a fost naționalizată. „În timpul vieții, scriitorul a decis ca după șapte ani de la moartea sa, totul să revină statului romån. Mai exact, a donat totul statului romån. Tudor Arghezi s-a stins din viață la 14 iulie 1967, iar în anul 1974 aici s-a deschis muzeul“, explică Aurel Ciulei. Acum, aici nu mai locuiește nimeni. Băiatul scriitorului, în vårstă de 84 de ani, este în Elveția, iar fiica, Mitzura Arghezi, în vårstă de 85 de ani, locuiește în București.
A scris de la 11 de ani, fuma de la 15
„În ciuda pamfletelor pe care le scria, Tudor Arghezi era un om delicat, sociabil. Vedea viața în alb. Știa să-l facă pe interlocutor să se simtă bine“, povestește Ciulei.
Camera în care a creat Arghezi, din casa memorială, este plină de lucrurile pe care le folosea scriitorul atåt în tinerețe, cåt și în ultimii ani de viață. Vizitatorul va rămåne surprins în momentul în care va vedea aici pånă și papucii cu care umbla prin casă scriitorul, dar și bastonul acestuia. Pe birou este ultima pereche de ochelari a lui Arghezi. În ultimii ani de viață, acesta vedea cu un singur ochi. Și tot pe birou este tocul cu peniță. „Poet este cel care i se scurge sufletul în cerneală de pe peniță direct pe hårtie“, spunea Arghezi. Prima poezie a scris-o la 11 ani, iar ultimele versuri, dedicate soției sale Paraschiva, cu care a trăit 56 de ani, au fost așternute pe hårtie în 12 iulie 1967: „Mă chemi din depărtare și te-ascult,/N-am să te fac pierduto, să mă aștepți prea mult“. Cei doi, Tudor Arghezi și soția sa, Paraschiva, se alintau „puică“. Puțini știu că scriitorul fuma de la vårsta de 15 ani, scria noaptea și în anul 1936 și-a realizat și autoportretul. Așa cum puțini știu și că Tudor Arghezi este cel care „l-a descoperit și prezentat“ pe sculptorul Constantin Bråncuși. La vårsta de 9 ani, Arghezi l-a văzut pe poetul Mihai Eminescu. L-a cunoscut și pe scriitorul Geo Bogza. „Cei doi s-au întålnit la un eveniment, iar Geo Bogza, care avea un adevărat cult pentru Tudor Arghezi, i-a sărutat måna. În acel moment, Arghezi a spus «Ăsta este sărutul lui Iuda». De ce? Între Geo Bogza și Tudor Arghezi era o diferență de 26 de ani“, spune scriitorul Aurel Ciulei.
Și tot de la casa memorială a lui Tudor Arghezi vizitatorii vor afla că „scriitorul Gala Galaction a repetat clasa a V-a de liceu pentru a fi coleg cu Arghezi“. „A publicat, în anul 1943, în «Informația zilei», pamfletul «Baroane», care îl viza pe ambasadorul Germaniei la București. De pe urma acestuia a avut de suferit…“, explică scriitorul Ciulei.
„Clădire de gospodărie, ajunsă la vârf“
La casa memorială, vizitatorii mai descoperă oglinda în care s-a privit scriitorul Tudor Arghezi pentru a-și face autoportretul, patul cu salteaua umplută cu paie pe care a dormit, gramofonul la care asculta muzică în momentul în care scria, măștile de gaze din ultimul război mondial, ordinele acordate de statul romån, Premiul European G. Herder, obținut în anul 1965, și multe fotografii de familie în care apare numai cu bască, așa cum îi plăcea să poarte. Tudor Arghezi este primul scriitor din literatura noastră care a obținut premiul Herder. Totodată, vizitatorii vor afla că Arghezi nu s-a ocupat numai de scris. A avut peste 40 de stupi de albine. „Cu o satisfacție pe care nu o dă literatura, am bătut cåteva mii de lemne cap în cap și spinare în spinare, ca să ajung să pui pe picioare o clădire de gospodărie, ajunsă la vårf“. A crescut pe acest teren oi, capre, vaci, păsări. A avut miniincubator – clocitoare artificială. Mormåntul său și al soției se află la cåțiva pași de casă. „Tudor Arghezi – născut la 21 mai 1880 cu origini părintești în Gorj, stins și înhumat aici în Mărțișor la 14 iulie 1967“. Și tot la cåțiva pași de casă se află cotețul și mormåntul celebrului „Zdreanță cel cu ochii de faianță“, cățelul „zdrențuros de flocos, dar …frumos“.
