Vorbe ca -Bataia e rupta din rai- sau -Unde da mama, creste- fac parte cumva din traditia romaneasca. Luat la bani marunti, fiecare adult isi aduce cu siguranta aminte de o sfanta bataie primita in copilarie pentru vreo nastrusnicie iesita din comun. Dupa ani, povestioarele respective sunt chiar amuzante. Insa ceea ce se intampla in familiile actuale a depasit orice limita. Micile -corectii- au devenit torturi, arsenalul obiectelor folosite de parinti a ajuns sa cuprinda securi, melestee, tigari aprinse, copii din ce in ce mai mici devin victime in mainile tatilor si ale mamelor. De la inceputul acestui an, fenomenul a atins cote nebanuite si alarmante. In presa au aparut, numai in cateva luni, aproape 30 de cazuri de copii mutilati de catre parinti. Raspunsul autoritatilor a fost unul prompt, dar foarte aproape de ineficienta. Practic, nici o institutie nu este cu adevarat pregatita sa faca fata valului de violenta asupra copiilor.
Pedepsirea parintilor este un proces greoi
Instrumentarea unui caz de abuz in familie este foarte greoi. Mersul unui astfel de dosar este ca al melcului. Interventia se intampla in 99% din cazuri, dupa ce fapta s-a consumat. Unul dintre cele mai recente cazuri este cel al lui Firicel Dumitru Alecu. Baietelul de sapte ani a fost agresat si scos din casa in frig, in seara zilei de 31 ianuarie 2001. Copilasul era plin de vanatai, pe corp avea crestaturi facute de secure, doua degetele ii erau degerate si starea generala era una critica. Abia pe data de 2 februarie, asistentul social de la Targu Frumos a putut sa-l scoata pe Firicel din ghearele mamei. -Prima oara nu am putut sa-l iau de acolo. Abia mai tarziu, cu ajutorul tiganilor din zona, am reusit sa-l scot din casa cu forta si sa-l internez in spital-, povesteste asistentul social Mihaela Vasilescu. Pe data de 3 februarie, cazul lui Firicel Alecu a tinut pagina intai a multor ziare locale. Pe data de 5 februarie, cu mare tambalau, au fost scosi din casa Alecu si ceilalti cinci frati, de catre asistentii socali ai Directiei pentru Protectia Copilului. In aceasta saptamana, vinovatii au fost amendati cu 800.000 de lei. De altfel, de obicei, in astfel de cazuri se dau amenzi care insa nu-si ating scopul. In cazul in care amenda este platita, banii se scot din bugetul familiei, lasand fara paine alti cativa copii. Gabriela Alecu, mama lui Firicel, desi in fata ziaristilor a declarat cu nonsalanta ca micutul este -obraznic si nu sta locului- si de aceea il mai altoieste cu melesteul, intrebata de Politie, a incercat sa-si schimbe declaratiile. Facand un adevarat circ, femeia a spus ca concubinul ei este cel care bate copiii si chiar a aratat pe propria piele vanatai care sa-i intareasca marturia. Abia peste o alta saptamana, femeia a fost arestata, dupa ce s-au mai strans probe. Dosarul a ajuns la Parchet si, dupa jumatate de an, probabil, femeia va fi condamnata, fie de rele tratamente asupra minorului, fie de vatamare corporala grava. Femeia risca o condamnare intre 3 si 12 ani. Concomitent, cazul a ajuns si pe masa Comisiei pentru Protectia Copilului. S-a hotarat internarea urgenta, in centre de plasament, a fratilor Alecu si decaderea din drepturi parintesti a mamei, eventual a concubinului. Decaderea ajunge si ea in instanta, dupa o buna perioada de timp. Acest caz este unul tipic. Actiunile autoritatilor sunt pompieristice, dupa ce copilul ajunge in spital. Fapt care de altfel este unanim recunoscut.
-Nu am putut sa scot copilul din casa mai devreme-, spune asistentul social. -Familia, chiar si in morala crestina, este considerata sacra. Nu putem interveni in timp util, pentru ca nu avem cadrul legal-, spune col. Victor Branza de la IPJ Iasi. -Nu exista acte normative care sa protejeze efectiv copilul-, afirma avocata Alina Oltean. Chiar si pentru un necunoscator, sare in ochi incarcatura de -nu–uri din declaratii. Cu toate ca Romania este parte dintr-o multime de conventii in domeniu, printre care si cea a drepturilor copilului, protectia minorilor exista pe hartie, dar lipseste cu desavarsire in practica. Psihologul Mihela Ghircoias, de la Spitalul -Sf. Maria-, a comparat foarte plastic conditia copilului cu metastaza.
Un copil agresat costa statul 40 milioane de lei anual
Multimea de cazuri de copii agresati aduce in discutie, dincolo de suferintele proprii, si costurile sociale enorme. Un copil aflat intr-o familie normala costa statul o alocatie de stat de 130.000 de lei lunar. Scolarizarea si asistenta medicala gratuita sunt acoperite de taxele si impozitele platite de catre parintii care au locuri de munca stabile. Un copil agresat costa enorm. Spitalizarea lui, uneori de cateva saptamani, costa milioane de lei bune. De obicei, un astfel de copilas ajunge intr-un centru de plasament, unde costa 3,2 milioane de lei lunar. Daca ramane in centru pana la 18 ani, costul se ridica, la banii de acum, la aproape 40 milioane de lei pe an. In cazul in care ajunge la o familie de asistenti maternali, costul lunar este in jur de doua milioane de lei. Doar in cazul in care copilul este luat in adoptie, statul nu plateste mai nimic. Dar, inainte de a deveni adoptabil, copilul trebuie insanatosit si restabilit psihic. Adus, cu cheltuieli suplimentare, la nivelul unui copil -normal-. Practic, in toate variantele, contribuabilii sunt cei care platesc oalele sparte de catre parinti iresponsabili. Costurile mari, pe langa imaginea proasta de tara a copiilor batuti, sunt cele care au impulsionat autoritatile de la varf.
Autoritatile au inceput sa -repare- situatia
Luna februarie a fost declarata ca fiind una de popularizare a masurilor impotriva violentei in familie. Exista si o lege, 197/2000, care a asprit pedepsele in domeniu. Ceea ce este insa cel mai important este faptul ca politistii pot interveni fara plangerea victimei. De altfel, in ultimele cazuri de agresiuni asupra copilului, Politia s-a autosesizat. O alta reglementare noua este cea referitoare la agresor. Instanta poate hotari sa-i interzica agresorului sa se intoarca in casa, alaturi de victimele sale. Numai ca aceste masuri nu sunt inca aplicate. -Din informatiile pe care le am la ora actuala, Legea 197/2000 nu se aplica si se pare ca este cvasinecunoscuta. Voi avea o discutie cu ministrul de interne si cu procurorul general al Romaniei si vom stabili un program de masuri pentru informarea populatiei despre continutul acestei legi, pentru constientizarea victimelor violentelor familiale despre faptul ca exista un mijloc de a fi aparate, precum si pentru impulsionarea autoritatilor statului sa se autosesizeze in cazul existentei unor asemenea violente-, a declarat ministrul justitiei, Rodica Stanoiu. La nivel local, s-au organizat sau sunt in curs de organizare cateva seminarii pe aceasta tema. Biserica a declarat si ea ca se va implica mai mult in aceasta problema. -Cea mai periculoasa forma de violenta este cea spirituala, cea prin care ii iei omului speranta. Valorile morale sunt cele care pot salva familia romaneasca-, spune parintele Antonovici, consilier al Mitropoliei. Directia pentru Protectia Copilului a inceput sa faca ceva si dincolo de declaratii. Zilele acestea, isi va incepe functionarea o linie telefonica speciala si, pe viitor, se va construi un adapost pentru cazarea temporara si -repararea- copiilor-victima. Lucrurile au inceput sa se miste. Numai ca totul se face pentru -reparatii-. Prevenirea violentei in familie este, deocamdata, o himera.
In Centrul -Copilarie furata-, psihologii repara suflete micute
O vila ascunsa privirilor, departe de oras, adaposteste in jur de 20 de suflete mititele, care sunt aici intr-un fel de convalescenta. Cateva persoane inimoase au grija de copii, dar sarcina lor cea mai importanta este sa le redea copilaria. Toti micutii din Centrul de Plasament al Fundatiei -Iosif- au nevoie de acest lucru, pentru ca vin din familii in care au cunoscut, in cele mai bune cazuri, doar franturi dintr-o copilarie normala. Piese de puzzle pe care nu stiu inca unde sa le aseze. Povestile lor sunt parca desprinse din filme de groaza. Unui adult ii ridica parul maciuca in cap. Unui parinte responsabil ii aduc in minte legi nescrise ca -dinte pentru dinte, ochi pentru ochi-.
Alina are acum 10 ani. A fost gasita in strada de catre un asistent social, la finele toamnei trecute. Dardaind, numai in chilotei, fetita indura frigul taios de afara pentru ca mama sa se plictisise de ea si o alungase din casa. Cand a ajuns la centru, micuta era o -rebela-. Cersea atentia de care nu avusese parte niciodata, uneori prin metode de-a dreptul bizare. Ca un mic animalut, Alina manca nisip, se tavalea in noroi, desi stia ca nu are alte haine cu care sa se schimbe. Acum, dupa cateva luni in care a invatat cum trebuie sa fie un copil normal, Alina trece printr-o perioada in care sufletelul ei mic e rupt in doua. -In ea se da o adevarata lupta. Copilul isi iubeste mama, dar in acelasi timp o uraste. Mama o viziteaza din cand in cand si ii promite ba ca o da la un curs de karate, ba ca-i cumpara cine stie ce jucarie scumpa. Numai ca nu se tine niciodata de promisiuni-, spune psihologul Daniela Cornastean. Unul dintre cazurile -negre- cu care s-a confruntat este cel al fratilor Branza, caz mediatizat acum cateva luni. Lucian si Gheorghita Branza au ajuns in Centru dupa ce si-au vindecat ranile fizice in spital. Cei doi erau tinuti in cusca cainelui de catre o bestie cu chip de mama. In cusca primeau mancare si tot acolo dormeau. Cand au ajuns in Centru, baietii aratau si se comportau ca niste caini batuti. Gheorghita nu voia sa vorbeasca, ci doar urla gutural, bagand spaima in cei din jur. Nici unul dintre frati nu stia sa stea la masa, pe scaun, in fata unei farfurii pline. Cu mainile lipite de farfurie, nici unul nu se indura sa-i dea drumul. Nici macar ca sa se intinda si sa ia o felie de paine din cos. Dupa masa de dimineata, amandoi refuzau alta mancare. Nimeni nu-i invatase ca normal este sa mananci de trei ori pe zi. A durat aproape o saptamana, pentru ca acei doi copii sa redevina oameni. -Nu aveau incredere in nimeni. Daca le dadeai o jucarie, o strangeau in brate si n-o lasau jos nici rugati. Cu greu, au inceput sa vorbeasca, sa rada, sa se imprieteneasca cu ceilalti copii-, spune Daniela Cornastean. Acum, cei doi frati sunt la o familie de asistenti profesionisti, pentru ca in familia naturala nu s-au putut intoarce. Fratii B au si ei o poveste la fel de trista. Cei doi copii, unul de 14 ani si celalalt de 10, au fost gasiti cersind in Podu Ros. Fratii erau in plasament la o bunica, alcoolica si mult mai interesata de bani decat de nepoti. Ca sa-si mai rotunjeasca veniturile, bunica il trimitea pe cel mic in strada, la cersit. Cand i s-au luat copiii, femeia a facut un adevarat circ. S-a pus in genunchi, s-a rugat de asistentii sociali, a varsat rauri de lacrimi. Pe copii i-a vizitat in Centru de cateva ori, dar numai ca sa le ceara banii de alocatie. Cand a aflat ca cecurile nu mai erau pe numele ei si ca nimeni nu scotea bani de pe ele, bunica si-a pierdut orice interes. De mai bine de doua luni, femeia nu a mai venit la nepoti. -Trebuie sa fie ori la Suceava, la mama, ori beata pe undeva-, spune fratele mai mare. Ce a stricat bunica au reparat psihologii in mai bine de sase luni. Cand a ajuns in Centru, copilul de 14 ani era foarte agresiv. Sarea la bataie de la orice si injura. Isi apara fratele de agresiuni imaginare si avea despre sine o imagine cat se poate de proasta si de pesimista. -Sunt un ratat, o sa ajung un nimeni, nu pot-, spunea baiatul intruna. Fratele lui mintea cu nonsalanta, ca forma de aparare. Baietelul inca are probleme. Nu poate memora lectiile, pentru ca, pana acum, nimeni nu i-a cerut acest lucru; se imprieteneste foarte greu, pentru ca nu are incredere decat in fratele lui mai mare. Mihai Victor a urmat un alt traseu decat ceilalti copii. Bietelul are doi ani si, desi este slabut, acum arata de zece ori mai bine decat atunci cand a fost adus in Centru de catre mama sa. Baietelul avea raie si paduchi, iar corpul ei era plin de rani sangerande. De altfel, din Centru a fost imediat internat in spital. Medicii au intrebat atunci daca baietelul a fost spalat cu soda caustica. Insa, in cazul lui, mama a dat dovada de o farama de responsabilitate.
-Nu pot sa-l cresc, de asta l-am adus-, a spus ea asistentilor sociali. Fiecare copil are cate o poveste trista, despre care nu prea vrea sa vorbeasca. La caldura din Centru, micutii infloresc si incep sa spere ca nu vor ajunge ca parintii lor. Pentru fiecare este nevoie de doua, trei sau sase luni de munca. Parintele care i-a supus la violente i-a adus in stare critica in doar cateva saptamani.
In 41% dintre familii, copiii sunt batuti frecvent
– Cu toate acestea, anul trecut s-au inregistrat doar trei dosare de rele tratamente
Anul trecut, Inspectoratul de Politie al Judetului a inregistrat in statisticile sale doar 39 de cazuri de copii-victima. Din acestea, trei cazuri au fost de rele tratamente aplicate copilului, doua pruncucideri, patru violuri si patru incesturi. Practic, aceste cifre sunt doar varful aisbergului. Lucru demonstrat de altfel de un studiu facut recent de catre fostul Departament pentru Protectia Copilului. In acest studiu s-a ajuns la concluzia, infricosatoare, ca abuzuri asupra copilului se petrec in 41% dintre familiile romanesti. O alta statistica, data publicitatii de catre Organizatia -Salvati Copiii-, arata ca anul trecut a fost unul de varf in domeniu. Lucratorii sociali ai acestei organizatii neguvernamentale s-au confruntat cu peste 450 de cazuri de violenta asupra copiilor. In 80% din cazuri, agresorul este mama, cea care ar trebui sa fie cel mai important factor in educatia unui copil. Un alt studiu arata ca 50% dintre mamele -proaspete- nu au un loc de munca stabil. Or, in astfel de familii, copiii sunt cel mai adesea victime. Anul 2001 a inceput, pentru Iasi, cu statistici -negre- in ceea ce priveste asistenta sociala. In ultimele doua saptamani, 20 de copilasi au ajuns in centre de plasament din cauza parintilor violenti.
Masurile impotriva violentei ii sperie pe toti parinti
– Tatii se tem sa nu fie reclamati de fiii lor la linia de telefon speciala – Sistemul reclamatiilor functioneaza in Statele Unite de peste 30 de ani
In general, familia este considerata sacra, departe de intruziunile straine. Noile reglementari, care dau mai multa putere organismelor de control, sunt considerate de multa lume atingeri la intimitatea familiei. -Am auzit ca se vor infiinta linii telefonice speciale. Pot sa ma astept ca oricand este suparat pe mine, fiu-meu de sase ani sa puna mana pe telefon si sa ma reclame-, spune Angela Rizea (functionara, 32 de ani). Multi parinti se tem de reversul medaliei si de faptul ca rufele din familie vor ajunge in spalatorii publice. -Copilul meu este un neastamparat si, din cand in cand, mai tip la el. Stau intr-o garsoniera cu pereti foarte subtiri si deci vecinii m-ar putea reclama la Politie o data la doua saptamani-, spune Andrei Iacob (inginer, 32 de ani). Parerea lor este impartasita si de sefi ai unor organizatii cu activitate indelungata in domeniul protectiei copilului. Eugen Borlea, directorul Organizatiei -World Vision-, si-a imaginat un tablou de groaza, in care toata lumea sta cu ochii atintiti pe familie: -Inchipuiti-va ca asistentul social este cu ochii in fereastra, iar politistul pandeste pe hornul casei. Exista marele risc sa ne transformam intr-un stat politienesc si plin de turnatori. Dupa parerea mea, avem legi destule in domeniul protectiei copilului. Eu cred in responsabilitatea si responsabilizarea familiei, a parintilor care dau viata copiilor si-i cresc-. Din cauza noilor reglementari, multi dintre parinti au inceput sa se teama de propriii copii. Cea mai mare spaima este linia telefonica la care se pot reclama violentele de orice fel. De altfel, pana si responsabilii de -help-line- sunt nelinistiti. -Ne asteptam la o avalansa de reclamatii, cel putin la inceput. Probabil, vom avea mult de umblat din cauza telefoanelor venite de la cei care au raca pe vreo familie vecina. Totusi, daca reusim sa prevenim macar un caz de violenta pe saptamana, inseamna ca ne-am atins scopul-, spune Pintilie Penciuc, director adjunct la Directia pentru Protectia Copilului. Totusi, un sistem cvasipolitienesc functioneaza cu succes in Statele Unite. Obligatia de a -reclama- cazurile de violenta in familie revine medicilor si profesorilor. Din momentul in care un astfel de caz este semnalat, inaintea tuturor cercetarilor, copilul este scos din familie. Politistul de sectie, insotit de asistent social, merge la domiciliul copilului si, din acel moment, acesta este reprezentantul legal al minorului. Copilul este plasat intr-o casa speciala, intrucat interesul lui primeaza. Abia dupa aceea se fac cercetari, se verifica daca copilul a fost sau nu agresat. Practic, in domeniul protectiei copilului, se pleaca de la prezumtia de vinovatie. Acest sistem functioneaza de 30 de ani si reuseste foarte bine sa previna violentele asupra copiilor.
Pagina realizata de Dana Pavel
