-Umbla mosu^ cu o stadie lunga in maini – cu o prajina, cum se mai spune, bre. Si arata pilotului pe unde s-a stropit lanu^ de grau. Si a iesit avionul de dupa moghila si l-a calcat. Si asta o fost…-
Positanii si hristosi
Nu piere elanul din Romania cu una cu doua! Pe la Murgeni, prin Moldova de Sud, mai curge inca Paraul Elan, dovada ca nu ne-a lasat pofta de munca. La fel ca alte pofte. Ratele si porcii sfrijiti ai tiganilor din Bedreaga se balacesc prin tauri. Un elicopter de graniceri zboara razant si baga groaza in toate orataniile. Printre mormane de chirpici pusi la uscat, puradei goi-pusca flutura din maini. Soseaua urca ultimul deal spre malul Prutului. In zare, ne primeste o movila imensa, despre care batranii spun ca ar fi de pe timpul lui Stefan cel Mare. Ca toate lucrurile care mai raman prin Moldova. La nord – spre Falciu, sau la sud – spre Oancea, satul spionului Mihai Caraman, alte movile se insira de-a lungul Prutului, pana se pierd in neguri albastrii. Asa era facut -telegraful- Mariei Sale: sa ramana. Tractoarele colhozurilor au arat pe urmele lui Burcel si movila tot mai dainuie. Aici isi aducea Stefan ostile la iernat, iar dincolo de Prut haladuiau hergheliile Moldovei.
Un echipaj de graniceri ne opreste. Se apropie de noi un caporal cu gene albe sub chipiul de camuflaj: -Aveti straini in masina?- Nu asteapta raspunsul si-si baga capul pe geam. -Cautati nemti?- -Ce sa cate nemti pe-aici, domnule? Banglades catam, hristosi mami lor di positanii, ca nu ne mai lasa aiste din Uniunea Europeana cu securizarea frontierei!…-.
Masca lui Oratu
Peste deal, arcuita in coturile Prutului, sta Carja, sat mare si vechi, acum tot mai imbatranit si mai uitat. Cu ani in urma, aici era imparatia apelor albastre -ca ghioara-: stuf si papura deasa ca un perete, din care tasneau lisite, scufundaci, califari, vulpi, curvulici, bursuci, lupi, mistreti… Era balta carjenilor o avere a satului: trageau navoadele vara si iarna, iar din adancuri sticleau crapi, cleni, lini, avati, bibani, obleti, somni cat omul, stiuci cu ochi alungiti. Si toti aveau peste pe masa.
-Au venit specialistii colhozului, au dat foc, au dat cu ierbicid sa distruga stuful, povesteste Horatiu Apostu. Nu se mai face nimic, vangheaua mamii lor! Au bagat fitofag chinezesc, hranit cu gainat, sa creasca mare si gras – numai bun pentru oras. A murit un pescar batran. Toata viata a tras la ghionder. El m-a invatat sa pun vintilele. Si noi, satu^ ista bogat si bisisnic, n-am avut peste ca lumea pentru pomana lui. Am fript caras de juma^ de palma. Ia uite ce fata frumoasa colo!-. Si omul de langa mine arata cu biciul brusc spre balta. Eu – gest reflex, de buna credinta: ma intorc, ma uit si nu vad nimic. -Uite-o cum merge pe papura, ^mnezau… ia-u^te, ia-u^te! Parca pluteste, ualau! Oare cum de-o tine papura? Ce mananca astea, domne?- Daca nu l-as fi cunoscut, as fi zis ca e nebun.
Cu mai multe ierni in urma, am fost cu el la copca. Trageau o -toana- pe sub sloiuri. Din bete de stuf, pescarii facusera foc pe gheata. Pe niste pirostrii mari, Horatiu rostuise o caldare plina cu vin la fiert. Cu unghiile a prins de urechi si de coada o stiuca mare, zvarcolindu-se. A ridicat-o spre gura si i-a supt icrele, dupa care a scufundat o mosoaica in caldare si a baut-o de dusca. -Ia uite lupchii, maa, lupchii, maa!- Isi stergea mustatile si arata spre marginea satului. Bineinteles ca m-am uitat acolo unde nu era nimic. -Bai Oratu, uai, pacatosule, uai! Unde vezi tu lupchi, ma?-, striga unul dintre pescari. Coca, iapa lui Horatiu Apostu, se opreste sa-si traga sufletul. Omul are biciul de forma cu el, fiindca, dupa un minut, Coca iar porneste hotarat la drum. -Asta-i, domnule, au facut treaba buna: stuf nu mai avem pentru foc, animalele, pasarile nu mai vin, ca se sparie inginerii sa nu le manance fitofagu si domnii au pusti. Vangheaua!… Au venit de la Vaslui si s-au privatizat pe pamantul nostru. Ei fac miliarde si noi ne uitam la ei cum fura de cand au venit pe-aici. Pestele-i mut, nu stie sa spuie ce vede. Iar prostii din sat – parca i-a calcat avionu pe tat…. Trrr! Hai sa luam si baba asta-.
O batranica isi ridica cu greu tosca in care duce o punga de orez si alta de cuie. -Hai, hai, matusa Pilinopa, hai, ca te cauta pe-acasa si matale umbli teleleu Frasana…-. -Romanu^ meu o fost dum^nica la targ, la Falciu, si-o luat scandura pentru sacrie, ca de-acu^ ne pregatim sa trecem dincolo, da^ o uitat si iei cuie…-. Parca i-ar fi zis cineva sa se justifice, parca si-ar cere iertare prin voce, prin gesturi incete. O ajut sa se ridice langa mine pe scandura. -Ma duc io di Pasti la matusa Pilinopa, incepe sa povesteasca Horatiu. Mamucuta, am facut si io niste rasitura de oaie. Da-ncoa, si mai stai? Imi pune-o strachina dinainte. Era prinsa bine rasitura, puteai s-o dai de-a dura. Cand ma uit io in fundu^ strachinii, se holba la mine un ochi de oaie. Si sa fac? Cum sa mananc io ochiu de oaie daca-i rotund? Dau sa bag furculita-n el, ochiu^ se-ntorcea si se holba mai tare…-. -Mai Oratule, cand ai fost tu, ma, la mine de Pasti? Domnu, daca nu stii ca te tii numa di salmatanii, chiar crede…-. -Te faci c-ai uitat? Da-te mai incolo, sa nu-ti parfumeze iapa buzele!-, o indeamna Horatiu. Si omul cauta prin paiele de sub scandura, scoate o masca, o pune pe ochi si se intoarce spre batrana. -Iiiu!-, se sperie matusa. -Ptiu, pacatosule, ai imbatranit si tot nu te lasi de prostii!- Si baba sare sprintena din caruta, manioasa pe Oratu. -De ce umbli mata cu masca in caruta?- -He!… Fara masca ma stiu tat. Mai schimb si io fata, ca viata-i ca ata…-.
Mortu^ nu se mai intoarce
-Si cum l-a calcat avionul pe mos Tanase?-, incerc sa-l trag de limba. -Da^ ce te omoara grija? Numa^ la Carja se putea intampla asa ceva. Care cum vine ma intreaba: Ba, Oratu^, cum sa-l calce, ma, avionu^? E, oti ca l-o calcat pe mos Tanase. Noroc ca n-a dat vreo racheta peste el, ca tat calcat mure. Saracu^ mos Tanasa!… Umbla pe camp cu o stadie de cea lunga in maini, cu o prajana. Insemna locul pe unde trecea avionul cand stropea graul. In avion, era pilotul venit de la Galati si inginerul Maieru. Bausera un kil de trascau dimineata. De cel tare. Cand o iesit cu avionu^ de dupa moghila, mosneagu^ era cu darjaua inaintea lor. N-a mai putut pilotul sa ridice mansa si i-a trecut cu roatele pe sale. ^Nafura mamii lui di prost! Mortu^ nu vorbeste si nici nu se mai intoarce…-.
-S-au facut cercetari?- Omul se uita la mine cu ochi negri de salbaticiune. -Ai chicat din America?… Adica, da, ca nici ei nu stiu cine l-o omorat pe Kenedy. De un^ sa stim noi ce-o fost cu mos Tanasa? O fost Procuratura, Politie in ancheta la Carja. O mancat, o baut bine. Tufa…! Acu^ o furat si cazanu^ de rachiu a^ lu Graur si nimeni nu face nimic, chiar daca i-o prins pe hoti-.
Mai rabde, ca intapeneste!
Trecem pe la matusa Chiraca. A ramas singura intr-o gradina plina de lalele in toate culorile. Horatiu isi leaga iapa de un par si intra tantos pe poarta. -Tata, o vinit baietu ista di la Procuratura… cu moartea lu^ mos Tanasa…- Abia apuc sa deschid gura. -Apai, mama, noi nu mai avem ce astepta. L-o mancat injineru…- Si incepe sa planga, dupa care nu mai pot scoate nimic de la ea. Intr-un tarziu, se potoleste si isi sterge fata zbarcita cu o carpa murdara. -Lasa, tata, sa-i hie tarna usoara! Da^ uite de ce-am venit io pe-aici: da-mi balia matale cea mare, ca o murit liberaru^. O murit Dorel a^lu Tantu si trebuie sa-l scaldam-. -O murit Dorel?!. Mai, Oratu^, spune drept, mai! Ca-i om tanar si-i pacat…-. -Ei, cum, tata, nu i-am tanut io lumanarea acu^ un sfert de ora? O murit, saracu! Da^ hai mai rabde ca intapenesti si tre^ sa-l punem pe masa. Unde ai balia?-.
Batrana se invioreaza parca brusc.
Cu balia prin Carja
Plecam cu balia dupa noi prin sat. -Dorel a lucrat la combinatul din Galati, imi explica Horatiu. Prin ianuarie 1990, s-a intors in sat ca el vrea sa ne-ajute, sa ne faca, sa ne dreaga. Umbla cu un tabel dupa semnaturi. Vrei imas pentru vaca, matusa? Vreau. Vrei imas pentru oi, mosule? Vreau. Semneaza ici. Si omul semna. Pana cand a vazut unul ca el cata adeziuni pentru liberali. Dimineata, au venit vreo douazeci cu parii la el la poarta ca de ce-i contra lu^ Iliescu, dar Dorel o stersese la Galati. N-a mai venit cinci ani prin Carja, iar babele ii zic si-acu liberaru^-.
Este unicul sat din Romania unde nu s-a eliberat nici un titlu de proprietate in peste zece ani de la promulgarea Legii fondului funciar. -Nu vrea inginerul Gheorghe Berbecea, un vinitic- este raspunsul general. In detaliu, lucrurile par mai complicate. Pe timpul Guvernului Vacaroiu, prefectul de Vaslui s-a opus privatizarii -prin metoda MEBO-. Inginerii agronomi se privatizau pe terenurile plantate cu vie, cu livezi sau pe crescatoriile de peste, desi pamantul apartinea de drept taranilor. In acest context, prefectul a facut presiuni ca taranii din Carja sa primeasca titluri de proprietate pe crescatoria de peste, care fusese a -colectivului-. Masura era legala, fiindca balta apartinuse taranilor inainte de razboi. Taranii s-au judecat cu Piscicola de la Vaslui si au castigat procesele, devenind proprietari. Rezultatul: prefectul a fost destituit pentru exces de initiativa. Satenii au sperat ca vor primi dreptate in timpul regimului Constantinescu, dar cei 15.000 de specialisti nu au avut ragazul necesar. Mafia locala i-a convins pe cei de la Apele Romane ca, daca intra taranii in posesia baltii, vine prapadul: satenii vor strica digurile si apele Prutului vor inunda zona. Este o varianta care mi -s-a servit- la Vaslui. Primarul de la Murgeni a strans toate titlurile de proprietate, promitandu-le taranilor ca ii va ajuta sa incropeasca o societate. Dupa ce operatiunea a fost incheiata, alesul comunei anunta ca titlurile nu mai sunt valabile. Inselaciune pe fata: un titlu de proprietate poate fi anulat numai prin hotarare judecatoreasca, dar taranii nu stiu si nici nu trebuie sa afle. Baronii de la Piscicola Vaslui le acorda cantitati ridicole de peste pentru a le folosi terenul. Pentru pamantul extravilan sau intravilan, oamenii din Carja nu au primit titluri nici pana astazi. Acelasi laitmotiv: -Nu vre injineru Berbesea…-. Abia acum inteleg orientarea politica a lui Horatiu din Carja: -Am mers la inceput cu Iliescu pentru ca l-a dat jos pe idiotul de Ceausescu. Cand am vazut ca nu ne da pamantul inapoi, l-am votat pe Constantinescu. Nu se poate, taranistii tre^ sa faca dreptate. N-au facut. Acu^ pricepi de ce-am mers noi cu Vadim?-.
-Liberaru^- si-a facut atelier si mai carpeste cate ceva pentru consateni. -Dorele, ia vin^, ma, pan^la poarta!- striga Horatiu. -Ce-i, ma?-. -Uite, ba, am trecut pe la tata Chiraca si ti-a trimis balia asta sa-i schimbi cercurile, ca tu te pricepi la toate prostiile-. -M-am intalnit azi cu ea la magazin, da^ n-a zis nimic-. -Ba, io ti-am adus-o… treaba ta…-, icneste Horatiu cu balia in spinare. O lasa pe prispa, se scutura de praf si vine la caruta.
Cinstea din mosoaica
Se lasa soarele in scantei de arama topita peste ape. Un buhai de balta buhaie intre coscani. La inceput, credeam ca este un animal, dar mugetul iese din gusa unei pasari cat porumbelul. -Hai, Coca!-. Emil, feciorul lui mos Tanase, mestereste un jug pentru boi. Doar el mai are boi in tot satul. Ceilalti si-au luat cai. Ii spun ca am venit pentru povestea cu avionul. Lasa barda deoparte, isi scoate palaria sa-si stearga sudoarea. Ne asezam pe protapul carului. -Tudorita, du-te, tata, si scoate o oala de vin, sa cinstesc oaminii iste…-. Tudorita vine iute cu -cinstea- in mosoaica si toarna in pahare curate, gata pregatite pentru zestre. Si dispare fara sa se uite la mine. Zaibarul face ochi de broscoi la marginea paharului. -Bag de sama ca n-ai verigheta, domnu ziarist^-, ma cearca Horatiu. -Ce sa va spui? Io… am umblat peste tot, pan^la Bucuresti. Nu-i dreptate in tara noastra, ofteaza badia Emil intr-un tarziu-. -Tinerii din ziua de azi nu stiu ce-i o fata frumoasa…-. -Bai, Oratu, tasi dracului din gura, bai, nu mai gogai!… Nimic n-am aflat. Tata stia ce faceau ei la ferma, la Murgeni. Au furat tot. Erau lipsuri mari si mosneagu^ mai vorbea. Nu-i era frica: ori la bal, ori la spital. Si asa i-au facut capatu^. Procurorii spun ca l-a calcat avionul, ca au gasit ei urme de cauciuc, ca nu-i vina pilotului. Noi stim ca injineru Maieru conducea, nu aviatoru^. Mortu^ nu poate vorbi, ii ca pestele. Zi si mata, cum sa te calce avionul? Dupa moartea lui, m-au angajat pe mine ca administrator, ca sa-mi inchida gura si, cand au aflat ca umblu sa aflu cum o fost, m-au dat afara. Doar la Dumnezeu sa ma mai duc… Da^… intr-un fel, ghini c-o murit tata: abia nu se mai chinuie pe lumea asta…-.
Horatiu se tine de promisiune: ma duce cu frumoasa lui Coca inapoi, la trenul de Murgeni, pentru ca autobuzele -de stat- nu mai circula spre acest sat uitat. Trecem, inapoi, pe la poarta lui Dorel Tantu si -liberaru^- iese cu un retevei dupa noi. -Altaru^ cui te-o mai inchinat az si mani dimineata, Oratule! Pe tat-tu sa-l omori tu, ma pacatosule!-. Si zvarr cu ciomagul dupa noi. Coca ne-a salvat cu fuga de furia -liberarului-. Dupa cateva sute de metri, iapa s-a domolit. Am tacut pana in varful movilei. -Nu ti-am zis io, domnu^ ziarist, ca aiste-s calcat tat de avion?! Pi tat i-o calcat. Nu stiu de gluma, domne!-…
