Nea Nicu a „stråns“, împreună cu soția, care a murit în urmă cu trei ani, cel puțin o sută de bibelouri. Și acum, ca și pe vremea cånd trăia „aleasa inimii sale“, le ține cu grijă, aranjate, în vitrină, în bibliotecă, pe servantă, pe masă: „Trebuie puse într-o ordine!“. Niciodată nu s-a gåndit să le arunce, chiar dacă mulți i-au spus că nu mai sunt la „modă“. Spune hotăråt: „Cåt voi trăi, nu voi renunța la bibelouri. Nu se va modifica nimic cåt voi fi în viață!“. Nea Nicu este atras de forma, aspectul și expresia acestor obiecte decorative: „Bibelourile mai mici îmi plac mai mult, căci sunt mai expresive“. Nici el și nici soția nu au avut nimic de-a face cu domeniul artei. „Soției pur și simplu i-au plăcut foarte mult bibelourile și am împărtășit și eu această plăcere. Căci așa este într-o căsnicie adevărată. Soția spunea: «Cei doi oameni care și-au unit destinele trebuie să aibă aceleași gusturi ca să dureze o căsnicie»“, povestește nea Nicu, pensionar în vårstă de 79 de ani. „Cånd am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, ea avea 17 ani și eu aveam 20 de ani. Atunci nu aveam niciun bibelou. În ‘50, cånd ne-am căsătorit, era sărăcie mare. Nu se găseau bibelouri. Doar bogătașii aveau bibelouri chinezești, franțuzești, nemțești“, își amintește Niculae Cochința, căruia prietenii îi spun nea Nicu. La două săptămåni după ce s-a căsătorit, soția a mers la piață pentru a face cumpărături. „Îmi amintesc că a venit acasă cu o păpușă confecționată dintr-un fel de piatră. Mi-a zis: «Vreau să fac o fetiță frumoasă ca această păpușă». M-a amuzat tare mult întåmplarea“, povestește nea Nicu. Toată viața, soția a avut grijă de bibelourile din casă: Le punea în una-două ligheane în care era detergent, le spăla, le ștergea și le așeza la locul lor. Acum, de două ori pe an, înainte de Paște și înainte de Crăciun, eu le șterg și le aranjez în vitrină, în bibliotecă, pe servantă, pe masă“. Nea Nicu nici nu se gåndește cåt ar suferi dacă ar sparge vreun bibelou, căci de toate îl leagă amintiri. El spune că soția nu accepta ca vreun bibelou să fie spart de cineva: „Ar fi fost o nenorocire!“. Acum, ca și pe vremea cånd trăia soția, le cumpără bibelouri celor două fete, la råndul lor, acestea cumpăråndu-i modelele pe care nu le are.
„Am și mania ceasurilor“
„Cånd intri într-o casă și vezi atåtea bibelouri nu ți se pare frumos?“, întreabă nea Nicu. În vitrină ține o pereche de pantofi, primită cadou de la cele două fete. Și tot în vitrină are o echipă de trei balerine dansånd, dar și una „drăgălașă“ stånd jos. Turma de șapte oițe și țăranca cu cofa la spinare amintesc de viața la sat. În magazinul Unirea, înainte de 1989, nea Nicu și soția au găsit un bibelou reprezentånd o negresă. Nu au stat pe gånduri și l-au cumpărat. Apoi au mai achiziționat o negresă. Un soldat cu armă, de doi centimetri, atrage imediat atenția, deși este un bibelou atåt de mic. Nea Nicu își amintește că de la Tușnad, cånd se afla într-un concediu cu soția, a cumpărat un bibelou reprezentånd un urs, de aproape un kilogram, și două tablouri în ulei. Ulterior, a mai luat un urs care seamăna „leit“ cu bibeloul de la Tușnad. Pe masă, se află un bibelou care stårnește oricui zåmbetul. „Este un bețiv dormind în cadă, cu sticla långă el“, spune nea Nicu, zåmbind. El povestește că a cumpărat și trei elefanți de diverse dimensiuni, căci se spunea atunci: „Să iei trei elefanți gri ca să-ți meargă bine!“. În bibliotecă sunt și cinci chinezi: doi pescari, un tăietor de lemne, un cărturar și un gånditor. „Fluierașul“ este băiatul care cåntă la fluier. Nea Nicu ține foarte mult la bibeloul „Luptă între cocoși“, primit cadou de Sf. Nicolae. Rațe sălbatice, fazani și făzănițe, pisicuțe cu ochi verzi, doamnă gånditoare odihnindu-se pe scaun, papagal, vase chinezești, lebede se văd în toate colțurile casei. Nea Nicu și soția au cumpărat și păpuși din lemn în straie populare. „Eu mai am și mania ceasurilor. În casă am șase pendule și fel de fel de modele de ceasuri, cu fel de fel de desene și forme. Cred că majoritatea bărbaților este atrasă de ceasuri“, spune nea Nicu.
