În cei 30 şi ceva de ani am auzit atatea şi atatea poveşti despre mitul Vama Veche, despre noua Vama Veche, despre nonconformismul de acolo, cate şi mai cate. Apoi, cine mă auzea că deşi mă trag de la malul mării, dar nu fusesem nici măcar în treacăt prin Vamă, radea de mine. Ei bine, uite că la sfarşitul săptămanii trecute mi-am luat inima în dinţi şi am dat o fugă pană acolo.
Şi aşa cum face orice turist, mi-am ales zilele de sambătă şi duminică să le petrec la mare. Poate că nu a fost cea mai inspirată perioadă pentru care aş fi putut să optez pentru o primă experienţă de acest gen, dar asta a fost.
Aşa că hai să vă povestesc ce am găsit la Vama Veche. Am ajuns sambătă imediat după ora pranzului, iar plaja era deja înţesată de lume. Surpriza mare, pentru mine, a fost că toată lumea era nud. Încet-încet aveam să mă obişnuiesc cu atmosfera din zonă, asta după ce, împreună cu cei din grupul cu care sosisem, mi-am găsit un loc de campare. Chiar şi aşa, parcă tot nu reuşeam să mă dezmeticesc avand în faţă o imagine caracteristică lui Adam şi Eva. Parcă doar eu eram ruptă din peisaj. Încinsă de temperaturile caniculare ale Capitalei, am încercat rapid şi marea. Nu am reuşit să fac prea mulţi purici pentru că apa nu era deloc prietenoasă, în special la mal. Bolovani, pietre, scoici, alge, multe alge. Cam asta ar fi atmosfera. Deloc tentant.
Bune şi rele
Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost atitudinea extrem de prietenoasă şi amabilă a chelnerilor şi ospătarilor din zonă. Astfel, după o masă destul de copioasă la un preţ rezonabil, am pornit într-un periplu prin staţiune pentru a vedea ce am pierdut ataţia ani stand departe de Vama Veche. Pornind spre zona nordică a staţiunii, am ajuns pană aproape de graniţa cu bulgarii, acolo unde pe vremuri era doar camp cultivat cu porumb. Undeva în zare se mai vede acum fosta cazemată, rămasă în picioare din al doilea Război Mondial, transformată acum într-un bar care pare a avea destulă căutare printre turişti. Ceea ce am constatat cu destulă amărăciune a fost mirosul ce-ţi întorcea nasul şi venea de la algele -acostate- la malul mării. Aceeaşi amărăciune am încercat-o şi în momentul în care am constatat că deşi autorităţile administrativ-teritoriale din zonă iau o taxă de 10 RON pentru camparea corturilor, mizeria era în floare. Trecand şi peste acest aspect, şi la capătul unei plimbări prelungite, am revenit la cort cu gandul de a petrece cateva ore înainte de a adormi în faţa unei cutii de bere. Deşi era departe momentul în care urma să facem nani, totuşi speram că ecourile muzichiei se vor stinge încet-încet, astfel încat să pot dormi liniştit pentru prima oară direct pe nisip, la malul mării. Uffff, norocul meu a fost că am reuşit să adorm cam patru ore, pentru că pe la ora 4 dimineaţa a început… distracţia. Ploaie, tunete, fulgere şi vantul şuiera cu disperare. De fapt, disperare era sentimentul pe care îl încercam eu în acele momente. Îmi treceau atatea ganduri prin cap, însă acum, la cateva zile distanţă, încerc sentimente de fericire şi satisfacţie pentru că am ajuns, în sfarşit, la Vama Veche. Şi acum am avut ce vă povesti.
Ce cred alţii
-Tocmai am revenit din zonă. Merg de 20 de ani în satul ăla, dar ce am văzut weekendul ăsta depăşeşte cele mai negre vise ale mele. Copilul meu iubeşte marea, muntele, statul la cort, cantările din chitară, focul de tabără, dar nu o să îl mai duc niciodată în cocina numită Vama Veche!!! Sigur există în ţara asta şi alte locuri în care spiritul Vămii de acum 10-20 de ani s-a păstrat. Dacă libertate înseamnă să bei pană vomiţi, să umbli gol pe stradă, să arunci seringile şi acele la întamplare pe plajă, să te baţi ca toţi idioţii şi să plăteşti pentru toate cele de mai sus dublu decat în altă parte, atunci libertatea asta nu e de mine…-
În loc de concluzii
În cele aproape două zile cat am stat în Vamă am înţeles ceva, asta şi după ce ghidul meu, Alina din Buzău, de 37 de ani, clientă a staţiunii de peste 17 ani, a avut grijă să mă familiarizeze cu tot ceea ce merită văzut sau ştiut despre Vamă: cu siguranţă, Vama este cel mai nonconformist loc din Romania, unde fiecare face ce vrea fără a se teme de judecăţi ori prejudecăţi. Numai că sunt şi clienţi ai Vămii care confundă acest lucru cu ideea că de fapt, aici poţi să faci cată mizerie doreşti şi unde doreşti. Priveam uimită cum la tot pasul găseam sute de sticle, cutii de bere aruncate, ambalaje şi orice tip de obiect ce nu mai putea fi folosit. Pitorescul peisaj a continuat cu maşini ce prăfuiau tot în calea lor şi din care atarna o mană pe care trona ghiulul împreună cu brăţara din aur masiv şi din care se auzea muzica dată la maxim. Mă gandesc că singura scuză a şoferului ar fi fost că nu auzea prea bine atat muzica din interior, cat şi cea care venea din toate barurile şi cluburile aflate în apropierea sa.
