Home Reportaj Cornelia Tihon – un artist matur la varsta adolescentei

Cornelia Tihon – un artist matur la varsta adolescentei

DISTRIBUIŢI

-Inca o privighetoare-. Asa scriau ziarele din Republica Moldova in 1995 despre cea care astazi a devenit maestra instrumentelor de suflat. Se numeste Cornelia Tihon si, la doar 17 ani, nici naiul, nici fluierul, nici tilinca sau cavalul nu mai au secrete pentru ea. Canta la fel de bine la oricare dintre ele, plus la inca alte 12 instrumente de suflat, printre care si iorgafonul, instrumentul despre care s-a spus candva ca nu stiu sa cante decat trei persoane din toata lumea. In primavara acestui an a scos pe piata romaneasca si primul sau album, la care a colaborat cu unul dintre fratii sai, si el muzician, iar pe viitor planuieste sa scoata si un album vocal.


Nu exista copil in familia Tihon care sa nu cante. Pentru doi dintre ei, pasiunea a devenit profesie, iar cel de-al treilea, desi stie sa cante la saxofon si taragot, a renuntat la muzica in favoarea medicinei, cantand doar din cand in cand pentru el. -Vinovat- de talentul lor a fost tatal, profesor de istorie si romana la baza, un mare instrumentist in timpul liber. Cornelia este mezina familiei si se pare ca a fost cea mai receptiva dintre toti. La cinci ani a inceput sa cante la fluier, a studiat naiul si flautul, iar astazi a ajuns sa horeasca, sa doineasca sau sa sustina recitaluri de muzica clasica la nu mai putin de 16 instrumente de suflat. Ea este totodata si unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Romaniei la festivalurile internationale de folclor.

-De la tata am invatat prima data sa cant-

-Noi mostenim acest har de la tata. De la el am invatat prima data sa cant-, recunoaste astazi Cornelia. Ea isi aminteste cum il insotea pe la diferiti mesteri populari si cum, incetul cu incetul, de la joaca a ajuns sa fie unul dintre cei mai buni cunoscatori si manuitori ai instrumentelor de suflat. Adolescenta de azi a mai mostenit ceva de la tatal sau in afara talentului in muzica. -Sotul meu avea o mare forta asupra oamenilor, stia cum sa-i atraga si cred ca si Cornelia a mostenit asta de la el-, ne marturiseste doamna Tihon, si nu greseste cu nimic cand afirma asta. Are un fel al ei de a te face sa-i asculti muzica. Iti vorbeste cu atata pasiune despre fiecare instrument pe care-l poarta in rucsacul ei si iti canta la fiecare cu atata daruire, incat nu ai cum sa nu o admiri. Este foarte serioasa atunci cand se pregateste sa interpreteze ceva, iar seriozitatea de pe chip i se transforma in lumina si intr-un calm desavarsit imediat ce incep sa iasa primele sunete.

A adunat pana acum aproape 60 de diplome

La 17 ani, Cornelia deja a pierdut sirul spectacolelor, concursurilor si festivalurilor la care a participat. Nici premiilor pe care le-a primit pana acum nu le mai stie numarul. Pentru a ma lamuri insa pe unde a umblat si ce rezultate a obtinut, mi-a pus in brate un vraf de diplome pe care le pastreaza cu grija. 58 in total, toate obtinute in tara sau in Republica Moldova. Avea doar cinci ani atunci cand a participat prima oara la un concurs. Pe atunci abia invata sa cante la fluier, asa ca a concurat cu vocea. Si a avut succes, intrucat a fost imediat remarcata, presa de la acea vreme numind-o -privighetoarea-. In Romania a concurat prima oara la Tulcea, la Festivalul de interpretare instrumentala, pe cand avea 11 ani. Pentru ca talentul ei nu putea fi pe deplin valorificat, parintii au decis in 1999 sa se mute in Bucuresti pentru a-i da posibilitatea sa devina un artist in toata puterea cuvantului.

A facut ore cu maestrul Gheorghe Zamfir

Cornelia isi aminteste ca venirea in Romania nu a fost deloc usoara. Dincolo de greutatile cauzate de faptul ca nu aveau o locuinta, a intampinat dificultati de acomodare si la scoala, intrucat -nu ma intelegeam cu profesorii si colegii, dar pana la urma m-am imprietenit cu toti-, dupa cum marturiseste artista. De asemenea, mutarea in Romania a insemnat si pierderea unui an. Cornelia ar fi trebuit sa fie acum studenta in anul I la Conservator, dar pentru ca asa prevede legea, -am repetat un an-. Cu toate acestea, ea nu regreta pasul facut, pentru ca astfel a avut sansa sa concureze la competitiile de amploare de aici si, in plus, a putut sa faca turnee in strainatate alaturi de artisti celebri. Specialitatea ei este naiul, dar asta nu pentru ca ar fi instrumentul ei preferat, pentru ca -nu am asa ceva (…) toate imi plac la fel de mult-, ci pentru ca asta studiaza in principal la scoala si, in plus, naiul -ma ajuta sa le invat pe celelalte-. Cornelia si-a dorit sa faca nai dupa ce a vazut pe cineva cantand la acest instrument intr-o emisiune de televiziune. Mai tarziu l-a cunoscut si pe maestrul Gheorghe Zamfir cu care a facut cateva ore si despre care ea crede ca -are o tehnica foarte speciala de a preda si de a capta elevul-. Este absolut fascinata de cursurile pe care le-a facut cu el si unul dintre planurile sale de viitor este de a continua acele ore.

Iorgafon – instrumentul la care canta doar trei persoane din lume

Iorgafonul este un instrument de suflat confectionat de un mester renumit din Basarabia, Liubomir Iorga. Acesta a ajuns la un moment dat in Statele Unite la o intalnire cu Bill Clinton, prilej cu care i-a facut fostului presedinte cadou un iorgafon, unul dintre cele mai noi instrumente la acea vreme. Mai mult, mesterul Iorga s-a oferit chiar sa-i dea lectii presedintelui american, astfel ca acesta a invatat sa cante, pe langa saxofon, si la iorgafonul moldovenesc, care nu este altceva decat un bostan pe care au fost atasate doua fluiere. -Printr-unul sufli, iar celalalt este prevazut cu niste gauri si o ance metalica, o pana, prin care se formeaza sunetele.- Iorgafonul suna cam in acelasi fel cu cimpoiul. Sunt foarte putini cei care au aflat de existenta acestui instrument, astfel ca, la un moment dat, se vorbea despre el ca despre instrumentul la care stiu sa cante doar trei persoane din lume: Bill Clinton, inventatorul din Basarabia si Cornelia Tihon. Acesta nu este insa singurul instrument ciudat sau rar pe care ea a reusit sa-l invete. Iti poate povesti la fel de multe despre tiuga cu doua picioare, despre tilinca – un fluier care nu are gauri si care este cel mai vechi instrument de suflat, despre fluierele gemene facute de mesterul Sava, despre tutora, -un fluier mai mic care are la un capat un mat de porc- sau despre dramba – -un fluier fara dop-. In tolba sa cu instrumente mai sunt cateva la care inca nu a invatat sa cante. Ea ne explica ca, desi aparent unele par sa semene intre ele, in practica nu e deloc asa, intrucat -fiecare instrument are o tehnica speciala de a tine buzele-. Cel mai dificil pare a fi naiul deoarece fiecare tub poate sa scoata, in functie de pozitia in care este tinut, o multitudine de sunete si -fiecare sunet trebuie sa fie in dependenta de celelalte si trebuie sa nimeresti imediat nota-.

Studieza flautul pentru a putea pleca in strainatate

Marele regret al Corneliei este ca instrumentele la care ea canta sunt traditionale si astfel nu are posibilitatea de a se manifesta la competitii internationale, pentru ca ele nu exista. Din acelasi motiv si aplicarea pentru o bursa in strainatate ii punea o piedica serioasa. Astfel, pentru a inlatura obstacolul, a inceput sa invete sa cante si la flaut, instrument care se studiaza si cu care poate participa si la competitiile de profil internationale. Cornelia are in momentul de fata doua mari dorinte: sa studieze in Austria, supranumita si -tara instrumentistilor- sau in Germania -pentru ca imi place foarte mult modul lor de a trai si faptul ca sunt punctuali- si sa aprofundeze studiul naiului in Romania sub indrumarea maestrului Zamfir. Desi nici una dintre ele nu este imposibil de realizat, faptul ca trebuie sa aleaga doar una dintre optiuni o pune intr-o situatie foarte dificila si pentru prima oara in viata ei ar fi de acord cu clonarea umana.

Se pregateste si pentru un proiect vocal

Copil fiind, Cornelia a debutat cu vocea si in curand s-ar putea sa revina si asupra acestui talent al sau. Cu ceva timp in urma, o profesoara de canto a vazut-o la o emisiune de televiziune si desi nu o auzise cantand cu vocea, a contactat-o si a insistat sa faca ore de canto cu ea. Astfel, de mai bine de un an de zile urmeaza si astfel de cursuri si nu exclude posibilitatea ca in viitor sa puna pe picioare un alt proiect -sa incep sa cant si vocal acelasi stil pe care-l cant la instrumente: un etno mai special-. Nu vrea sa vorbeasca mai mult despre asta, intrucat totul e doar in faza de proiect.

Instrumentele de suflet

Cornelia mai are si acum primul nai la care a invatat sa cante, insa cele mai vechi instrumente pe care le detine sunt un fluier si prima sa ocarina, pe care la un moment dat a reusit sa o sparga. Dar pentru ca tine foarte mult la ea, a recuperat-o din cosul de gunoi, a lipit-o, iar azi canta la fel de bine. Tot printre instrumentele ei de suflet se mai numara si un nai vechi de vreo 50 de ani, construit de mesterul Zaharia, unul dintre cei mai celebri maestri ai naiului, cunoscut peste tot in lume. De-a lungul vietii, acesta a construit naiuri de marime medie si doar doua sau trei mari, care sunt considerate extrem de valoroase. Cornelia a reusit in 2001 sa intre in posesia unui astfel de nai, facut din bambus. Mesterul Iorga l-a cumparat din Rusia si, desi au fost foarte multi colectionari din Romania si Republica Moldova care au dorit sa-l achizitioneze, el a decis sa i-l vanda celei careia ii construieste instrumente de cand era mica. La acea vreme naiul a costat 700 de dolari. Pentru ca familia sa nu avea acesti bani, un deputat de la acea vreme s-a oferit sa cumpere instrumentul si sa i-l faca cadou. Achizitionarea instrumentelor inseamna o investitie serioasa, pentru care familia Tihon a facut mari sacrificii. Norocul e ca toti cei care o aud cantand sunt fascinati de talentul ei si astfel o parte din instrumentele din tolba sa sunt primite cadou. Desi are doar 17 ani si este in plina formare, Cornelia Tihon este un artist matur, care nu trece cu nepasare peste nimic din ceea ce este nou si care trateaza cu maxima seriozitate tot ceea ce tine de meseria pe care si-a ales-o. Sau poate ca nu si-a ales-o ea. Mai corect spus ar fi ca -i-a fost data-, pentru ca ceea ce reuseste ea sa faca e dincolo de orele nesfarsite de studiu: har si pasiune.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.