-Dura lex, sed lex-. Legea e dura, dar e lege! Legea-i lege, nimeni nu e mai presus de lege… Ce te faci, insa, cand e complet ridicola sau imposibil de respectat? In Cluj, teoretic, scuipatul pe strada e ilegal, la Oradea se taxeaza pana si apa de ploaie, la Iasi e ilegal sarutul pe strada, iar la Timisoara roua diminetii si-a gasit locul intr-o hotarare de consiliu local. In lume, insa, nebunia e de nedescris! De la legi care interzic linsul broastelor, gadilatul femeilor, detinerea a mai mult de doua vibratoare in aceeasi casa, vopsitul unei ciori pentru a fi vanduta, mai apoi, ca papagal pana la legi care il obliga pe cel care fura un sapun sa se spele cu el pana il consuma de tot si il opresc pe cel care n-are macar doua vaci sa poarte cizme de cowboy.
Unde-i lege nu-i tocmeala
Legea-i lege, nimeni nu e mai presus de lege, legea e dura, dar asta e legea… Peste tot in lume, diverse -vorbe de duh- pe tema legii consfintesc suprematia conventiilor si a regulilor care sa ne permita sa traim civilizat. Numai ca, uneori, chiar daca -legea-i lege-, ea nu este respectata. Asta pentru simplul motiv ca e stupida.
Iata, in cele ce urmeaza, mostre de legi si hotarari, sarite de pe fixul normalitatii, din intreaga lume. Inclusiv din Romania. Lista e incompleta, desigur… Caci imaginatia legiuitorilor nu cunoaste limite.
Cand mintea face pui…
In nu mai putin de patru state americane, legea spune ca, atunci cand doua trenuri se intalnesc fata in fata pe aceeasi linie, fiecare este obligat sa astepte pana trece celalalt. Desi contine o greseala evidenta de logica, aceasta prevedere este inca in vigoare. Alte doua legi stupide reglementeaza o situatie in care -infractorul- a cam fost -pedepsit-: in statul Maine, este ilegal sa sari din avion fara parasuta, iar in New York este interzis sa faci acelasi lucru de pe un zgarie-nori. Lista legilor -destepte- poate continua si cu un alt stat american, Utah, unde -detonarea unui mecanism nuclear- atrage dupa sine o amenda de… doar 500 de dolari.
-Nu treziti ursii!-
Oamenii devin niste animale imprevizibile cand dau legi despre animale. E interzis sa duci un leu la cinematograf, in Maryland, un urs la plaja, in Israel, sau un aligator la baie, in Arkansas. Este ilegal sa organizezi lupte de canguri, in Oregon, si intre ursi, in Alabama. Sa nu cumva sa va porecliti porcul Napoleon, daca sunteti francez, sau sa aruncati un elan din avion deasupra Alaskai!
Grija edililor pentru necuvantatoare atinge culmi induiosatoare in Illinois, unde este ilegal sa te strambi la caini, in California, unde poti fi amendat pentru ca ai omorat o molie, sau in Denver, unde nu ai voie sa molestezi sobolani. Dar legea -animaliera- cea mai plina de imaginatie si de umor (probabil involuntar) este cea referitoare la ursii din Alaska: este perfect legal sa vanezi uriasele mamifere, insa este cu desavarsire interzis sa le trezesti din somn doar pentru a le face o poza.
Stiu ei ce stiu…
O categorie speciala de asa-zis nonconformism o reprezinta acele legi care se justifica strict prin particularitatile unui anumit oras sau stat. Cu alte cuvinte, unele hotarari adoptate de catre consiliile locale sunt situatii nemaiintalnite in alte jurisdictii. Spre exemplu, in bisericile din statul Alabama este interzis sa porti o mustata falsa, care ar putea provoca amuzamentul enoriasilor. O alta lege, din acelasi stat, le interzice femeilor sa poarte tocuri inalte. Explicatia acestui act legislativ nu tine de morala, asa cum s-ar putea crede, ci de o ratiune absolut pragmatica. Acum cativa ani, o persoana din orasul Mobile si-a prins tocul intr-un gratar de canalizare si a dat municipalitatea in judecata. Speriati de importanta acestui precedent, edilii orasului au decis sa elimine problema pe de-a-ntregul: daca nu sunt tocuri, nu sunt nici procese.
Morala sexuala
Cum era de asteptat, din mijlocul legilor ciudate nu puteau sa lipseasca reglementarile asa-zis morale, al caror scop este de a-i ajuta pe cetateni sa se fereasca de pacate, in special de cele sexuale. Astfel, in Indonezia este interzisa masturbarea (sub pedeapsa cu moartea), in Liban sunt interzise relatiile sexuale cu animale de sex masculin (nici o restrictie insa in privinta celor de sex feminin), in statul american Oregon nu e voie sa injuri in timpul actului sexual, iar legiuitorii din Rhode Island definesc sexul oral ca pe o -crima abominabila impotriva firii-, pedepsind aceasta practica cu 10 ani de inchisoare. In China, o femeie ar face bine sa nu fie prinsa plimbandu-se goala prin casa (cu exceptia baii), pentru ca acest act este privit ca o invitatie la savarsirea de fapte imorale. In districtul Logan din statul Colorado, un barbat nu are voie, sub nici o forma, sa sarute o femeie care doarme.
Treaba grea, sofatul!
Dupa sex, masini. Preocupati de sanatatea emotionala a cetatenilor, mai-marii orasului american Denver au decis sa interzica circulatia masinilor negre in zilele sfinte de duminica, pentru ca negrul are niste conotatii negative, cum ar fi vesmintele de inmormantare.
Probabil din aceleasi ratiuni de protectie a firilor sensibile, legile din Los Angeles stipuleaza amenzi serioase pentru inconstientii (sau rauvoitorii) care isi sterg parbrizul cu o piesa de lenjerie intima nespalata! In Danemarca, inainte de a porni masina, soferul are datoria de a verifica farurile, franele, volanul si claxonul. In plus, trebuie sa se uite sub masina, pentru a evita riscul de a calca vreun copil ascuns intre cele patru roti in timpul unui joc -de-a v-ati ascunselea-. Toleranti, englezii le dau voie barbatilor sa urineze in public, insa numai in spatele unui automobil si daca se sprijina cu o mana de capota. Aceasta reglementare dateaza de mai bine de un secol si, teoretic, se aplica si astazi, fara nici o problema!
Doar de forma
Marea majoritate a legilor stupide mentionate aici nu mai sunt puse in aplicare, desi sunt in vigoare. Este putin probabil, spre exemplu, ca autoritatile din Colorado sa va aresteze daca va prind sarutandu-va sotia, care va doarme linistita in brate. Nostalgia sau, pur si simplu, aiureala legislatorilor le-a pastrat, insa, neatinse, spre amuzamentul jurnalistilor carcotasi si al cititorilor si mai si.
Acestea fiind spuse, poate ca, totusi, nu ar fi intelept sa testati legile antisex din Indonezia, Liban sau China…
Iasi, sarutatul in public e interzis!
Unul dintre orasele romanesti cu cele mai multe si mai ciudate interdictii este Iasiul, unde, de pilda, sunt ilegale:
– circulatia cu biciclete in parcuri si zone verzi;
– taiatul lemnelor pe strazi, trotuare, spatii verzi si locuri virane;
– circulatia autovehiculelor murdare pe drumurile publice;
– mutarea mobilierului urban (banci, cosuri, bariere etc) de la locurile unde au fost amplasate;
– nerespectarea distantei de 10 metri a amplasamentului adapostului (cusca) cainelui fata de apartamentele invecinate in curtile de folosinta comuna, precum si tinerea acestora dezlegati ziua si noaptea;
– necuratirea de catre proprietarii cainilor a excrementelor lasate in locurile unde circulatia acestora este permisa;
– insusirea de arbori doborati de fenomene naturale;
– prezentarea, spre vanzare, a produselor pe cosurile de gunoi;
– folosirea platourilor, parcarilor, cailor de acces auto si pietonale pentru practicarea jocurilor recreative;
– uscatul rufelor in balcon;
– sarutatul in spatiile publice.
Clujul e competitiv si la capitolul aberatiilor
Si Consiliul Local Cluj a adoptat unele hotarari ilare, inutile sau revoltatoare. Dintre acestea din urma, trebuie mentionata decizia din aprilie 2000 de a impune tarife minime si maxime pentru serviciile de taximetrie, care contrazice insasi esenta economiei de piata – concurenta. Cat despre hotararile imposibil de pus in practica, se detaseaza cea potrivit careia -proprietarii de caini trebuie sa aiba asupra lor, cand isi plimba animalele, o matura mica, un faras, pungi PVC si manusi, in vederea colectarii dejectiilor-. Alte masuri care nu se pot aplica, din motive lesne de inteles, sunt impozitarea detinatorilor de iahturi sau amendarea clujenilor care scuipa pe strada.
La Timisoara, nu calcati… roua!
Consilierii locali ai Timisoarei au demonstrat in ultimii ani ca au potential. Una dintre cele mai interesante dintre hotarari, in vigoare la aceasta ora, spune: -Intrarea zilnica a animalelor pe pasune se face numai dupa ce s-a ridicat roua, pentru a se evita degradarea covorului de iarba. Pasunatul pe timpul sau imediat dupa caderea ploilor este interzis. Accesul animalelor bolnave pe pasune este interzis- (Conform HCL nr. 61/27.03.2001). Alesii locali ai timisorenilor au decis sa vegheze serios si la aspectul cimitirelor. Asa ca si-au pus toti neuronii la incercare si iata ce hotarare a iesit: -Constructiile funerare supraterane care nu depasesc inaltimea de 1,80 m din cimitirele aflate pe raza municipiului Timisoara se autorizeaza de catre Directia Urbanism din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. In cazul unor personalitati marcante, se pot autoriza constructii funerare supraterane cu inaltime mai mare de 1,80 m, cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Timisoara- (HCL nr. 191/10.07.2001). Intr-un acces de cuviosenie si respect profund pentru decedati, alesii banateni au mai hotarat sa nu permita accesul in cimitire persoanelor imbracate -sumar sau cu imbracaminte indecenta-.
Frizerii, dupa gratii!
Trei localitati americane au legi impotriva frizerilor. Astfel, in Waterbury, Connecticut, acestia nu au voie sa cante, sa fredoneze sau sa fluiere in timp ce tund un client, iar in Waterloo, Nebraska, le este interzis sa manance ceapa sau usturoi intre orele 7 dimineata si 7 seara. Ca sa nu le mute nasul din loc clientilor, nu de alta. In orasul Elkhart din statul Indiana, un frizer care ameninta un copil ca, daca nu sta linistit, ii taie urechile, e considerat o bruta care socheaza minorii si-i lasa cu sechele pe viata…
Oradenii platesc taxa pe… apa de ploaie!
La Oradea, prin HCL 263/2000 se stabilesc pana si cantitatile de apa de ploaie ce se pot evacua in reteaua publica de canalizare.
Cantitatea de apa meteorica preluata de reteaua publica de canalizare se determina prin inmultirea cantitatii specifice de apa meteorica, de 0,5mc/mp si an, cu suprafetele construite, curti si platforme pavate si betonate aferente fiecarui abonat, pe strazile care dispun de retea de canalizare-, se spune in hotarare. De asemenea, tot la Oradea, exista un impozit chiar si pentru detinatorii de barci… pneumatice.
In Cluj nu am găsit nicio lege care să interzică scuipatul pe stradă, mă puteți ajuta cu un link către legea respectivă?