De 45 de ani, ploiesteanul Iulian Radulescu se ocupa cu naturalizarea pasarilor si animalelor – Mii de vietati -impaiate- de specialistul ploiestean se afla in muzeele din Romania. Nicolae Ceausescu si Ion Gheorghe Maurer au apelat la Radulescu pentru trofeele lor de vanatoare – Pentru un film al lui Daneliuc, bio-preparatorul a inventat -porcul cu motor de Mobra-.
In cei 65 de ani cati are inscrisi in buletin, pensionarul Iulian Radulescu a trait atatea cat altii in sapte vieti. A jucat fotbal, la juniorii Petrolului, fiind coleg de echipa cu legendele Florea si Tabarcea. A fost antrenor de handbal de Divizia A, dar a si insotit ca regizor, intr-o multime de tari, formatia de dansuri populare a Palatului Culturii. Pensionar fiind, si-a intrat in paine rapid si a pus pe picioare, alaturi de colegii sai de generatie, o adevarata cooperativa a varstei a treia, cu ateliere de croitorie si frizerie, farmacie cu medicamente la pret redus si un magazin cu alimente ieftine. Toate acestea insa sunt pentru el doar niste hobby-uri, pasiunea lui cea adevarata, marea iubire, careia i-a consacrat peste patru decenii din viata sa, fiind activitatea de restaurare.
Soarta i-a scos-o in cale pe Margareta Mosneaga
Soarta a vrut ca Iulian Radulescu sa o aiba drept profesoara de biologie, la liceu, pe Margareta Mosneaga, aceea care si-a dedicat toata viata infiintarii si apoi mentinerii unui muzeu de stiinte naturale la Ploiesti. Margaretei Mosneaga, elevul de clasa a IX-a Iulian Radulescu i-a cerut intr-o zi sa-l ajute sa impaieze o vrabie. Profesoara l-a intrebat daca nu vrea sa invete ce are de facut pentru a naturaliza pasarea de unul singur. Atat i-a trebuit adolescentului, care a facut o adevarata pasiune pentru aceasta indeletnicire.
In doar cativa ani, Iulian Radulescu devenea absolvent al primei scoli de restauratori din tara, specializandu-se in naturalizarea pasarilor si a animalelor cu un vestit profesor al vremii, Emil Nadra. Un alt profesor, Nicolae Semeni (care a preparat majoritatea pieselor de la Muzeul Antipa) si, peste ani, una dintre legendele vii ale scolii germane de biopreparatori, Klaus Estler, aveau sa-i slefuiasca tanarului invatacel talentul nativ pentru aceasta stiinta si arta, totodata.
La un pas de moarte din cauza unei maimute
In peste patru decenii de activitate sustinuta, Iulian Radulescu a naturalizat mii si mii de exemplare, de la insecte si pesti pana la pasari si mamifere. Fiecare are istora lui si restauratorul nu uita nici un detaliu. De pilda, leoaica, aflata acum in depozitul muzeului ploiestean de stiintele naturii. Biopreparatorul a naturalizat-o chiar in locul mortii ei, la Gradina Zoologica de la Bucov. A fost o operatie complicata, care a durat trei luni. Altfel, dureaza mai putin. Cazul maimutei de la Institutul Grigore Cantacuzino, de exemplu, naturalizata in cateva saptamani, dar din pricina careia Radulescu a fost la un pas de moarte. Cum s-a intamplat? -In Romania, animalele care trebuie naturalizate nu sunt tinute in carantina, drept pentru care restauratorii pot avea o multime de surprize. Eu, din cauza acestei maimute, folosita in laboratorul Cantacuzino pentru obtinerea unor culturi de virusuri utilizate in prepararea vaccinurilor, am facut meningita. Am avut noroc ca tocmai eram la o specilizare in Germania, si am avut parte de un tratament adecvat- – spune biopreparatorul care, imediat dupa ce si-a revenit, a intrat din nou in laborator.
Legende vii, tuica de Valeni si recorduri nationale
Pentru Radulescu, specializarea in Germania a insemnat o experienta radicala. Acolo a avut sansa sa-l intalneasca, in deceniul sapte, pe Klaus Estler, o legenda vie in lumea biopreparatorilor. Pofta de munca a romanului l-a cucerit pe neamt, care s-a imprietenit la toarta cu ucenicul sau, ce avea sa-i devina -furnizor oficial- de tuica de Valeni si tigari… Marasesti. In schimb, neamtul i-a impartasit o multime de secrete si, mai ales, l-a contaminat cu pasiunea sa pentru rigoare, care avea sa devina o adevarata marca si pentru toate realizarile lui Radulescu.
Printre ele, doua manuale, de taxidermie (naturalizarea pasarilor) si dermoplastie (naturalizarea mamiferelor), singulare deocamadata in Romania, dar si zeci de expozitii in tara, o adevarata premiera fiind, in 1967, transformarea Muzeului de Stiintele Naturii din Ploiesti in primul muzeu integral dioramat din tara. Ulterior, aveau sa apara si alte premiere si recorduri, cel mai recent fiind realizarea, in toamna lui 2001, a celei mai mari diorame din tara. Gazduita de Muzeul din Suceava, aceasta ocupa 60 de metri patrati, spatiu in care Iulian Radulescu a aranjat patru cerbi si 30 de copaci adevarati, tratati dupa metodele sale.
Trofeul lui Ceausescu si pechinezul Pichi
Clientii lui Radulescu n-au fost insa numai organizatorii de expozitii, ci si, de pilda, nomenclaturistii indragostiti de vanatoare. Printre ei, figuri aparte, Nicolae Ceausescu si I. Gh. Maurer, care au apelat la preparatorul ploiestean pentru naturalizarea unor trofee. Cei doi insa au fost niste clienti mult mai comozi pentru Radulescu, in comparatie cu stapanul lui Pichi. Pichi, un pechinez de 16 ani, mort de batranete, i-a fost adus pentru naturalizare de un fost inginer care nu se indura sa se desparta de animalul sau iubit nici dupa moarte. O luna intreaga, biopreparatorul si stapanul cainelui au petrecut, zilnic, ore intregi cautand sa-i gaseasca animalului atitudinea si expresia cele mai potrivite. Cu acest prilej, Radulescu s-a convins de faptul ca animalele domestice sunt cel mai greu de naturalizat, privirea oamenilor fiind familiarizata cu imaginea lor, cu miscarile acestora, cu obiceiurile lor. Or, dezvaluie personajul nostru, acesta este si secretul acestei meserii: sa surprinzi atitudinea cea mai reprezentativa a speciei si sa o reproduci intocmai.
Chirurg, chimist, naturalist si, inainte de toate, artist
Pentru asta insa, biopreparatorul trebuie sa stie de toate. Trebuie sa stie cum, unde, cat si in ce fel traieste fiecare specie. Apoi, trebuie sa aiba cunostinte de chirurgie (instrumentarul sau fiind identic cu al chirurgilor), dar si de chimie, preparatele utilizate fiind similare celor din industria farmaceutica,. Mai mult decat atat insa, un biopreparator trebuie sa aiba talentul unui sculptor, intrucat modelarea pasarilor si a animalelor (care sunt umplute cu vata, respectiv, cu mulaje alcatuite special) este esentiala pentru reusita operatiei. Toate se invata in timp si Radulescu a petrecut luni intregi in mijlocul naturii, atat ziua, cat si noaptea, studiind animalele in mediul lor, observandu-le miscarile si straduindu-se sa retina totul, pana in cele mai mici detalii.
Joaca de-a Frankenstein
Daca va imaginati insa ca Iulian Radulescu este un tip retras, preocupat doar de laboratorul sau, va inselati. Biopreparatorul ploiestean are printre amintirile sale multe extrem de savuroase. Cum ar fi cele despre pasarile -inventate- de el, creaturi fantastice, alcatuite aidoma celei create de Frankestein, din -piese- recoltate de la mai multe specii. Radulescu, o buna perioada lector la scolile de perfectionare, obisnuia sa le ceara elevilor sa recunoasca pasarea, fapt, evident, imposibil. Apoi, sunt povestile despre pelicanul (viu), care il insotea pe biopreparator prin Palatul Culturii mai ceva ca un caine tinut in lesa, ori despre vulpea evadata pe scarile aceluiasi Palat sau despre bufnita scapata din muzeu care a nimerit in plina -Sarbatoare a tineretului- si care a trebuit sa fie vanata cu arcul inainte de a distruge toata sala.
Porcul cu motor de Mobra
Un capitol special in arhiva sentimentala a lui Iulian Radulescu il ocupa colaborarea cu regizorul Mircea Daneliuc, pentru care a inventat… porcul cu motor de mobra. Filmul la care lucra Daneliuc presupunea o scena in care o printesa calare pe un porc sacrificat si parlit ca la carte se trezea ca animalul invie si o ia la goana, cu ea in spinare, prin zapada. Solutia a venit tot din partea lui Radulescu. Acesta a preparat pielea porcului, astfel incat a transformat-o intr-o veritabila carcasa pentru un motor de Mobra, manerele de ambreiaj si acceleratie fiind mascate de urechile animalului.
Mostenitorii
Toate acestea si multe altele sunt amintiri pe care Iulian Radulescu le imparte bucuros cui vrea sa-l asculte. La fel cum tot bucuros le-a impartasit stiinta sa, de-a lungul timpului, catorva zeci de elevi, acum restauratori la diverse muzee din tara.
Unul dintre ei insa, Alfred Roth, lucreaza la Muzeul din Ploiesti si l-a ajutat pe profesorul sau la editarea manualelor de taxidermie si dermoplastie. Acum, in atelierul mostenit de la Radulescu, tanarul biopreparator aplica in practica ceea ce a invatat. Semn ca, desi specie rara, biopreparatorii nu sunt si una pe cale de disparitie.
Claudius Dociu