In universul mic al vietii de apartament desavarsit in Romania de catre un personaj ale carui grozavii dispar treptat din memoria colectiva precum fisierele unui calculator se consuma zilnic drame individuale peste care politicul trece nebanuit macar de micii actori.
O simpla sectiune in inima Bucurestiului poate aduce la suprafata fragmente brute de cotidian alterate numai de universul mai mare, al politicului si al economicului.
Cartierul Drumul Taberei, de pilda, este considerat drept una dintre zonele Capitalei mai putin pestrite, cu multa vegetatie si cu ceva mai putini colorati electrizati de -manelism-, gata sa-ti fluture oricand pistolul cu aer comprimat pe la tample. Cu toate acestea, undeva in zona Pietei Moghioros, in spatele unor cladiri ceva mai aranjate exista o insula de tip -ghetou- care eclipseaza regula.
Produsele lui Ceausescu
Ferite de -lumina- strazilor principale, blocurile G5, G6 si G7 au o istorie pe care putini o cunosc. Aceste cladiri, si atunci si acum infinit insalubre, au fost construite in anii *70 pentru puscariasii care erau -lasati la vatra- chiar si temporar. Directiva ii apartine chiar lui Nicolae Ceausescu, putin inainte de a lansa un alt concept – -blocurile de nefamilisti-. Sunt stabilimente compuse dintr-un fel de garsoniere. Marimea lor ar sugera mai degraba niste cutii de chibrituri puse una peste alta, in care nu poate intra decat o canapea eventual extensibila si o mica biblioteca, inutila in majoritatea cazurilor. Bucataria si baia au fiecare cel mult un metru si jumatate pe un metru.
Si pentru ca destinatia initiala s-a pastrat pe alocuri dupa revolutie, fara a exista insa un program concret al autoritatilor postdecembriste, fauna zonei este pe masura. In continuare politia isi alege suficienti clienti din aceste blocuri si in continuare poti auzi la gura liftului schimburi de impresii intre -parnaiasi-. Pe alocuri, cate un student speriat care nu a gasit la un pret de mizerie o camera de inchiriat mai ieftina sau cate un personaj care n-a vizitat penitenciarele, dar a nimerit acolo pentru ca nu a avut bani sa cumpere o casa mai scumpa. De altfel, pretul unei garsoniere care face ca o camera de camin din Grozavesti sa para un adevarat paradis trece putin peste 4.000 USD.
Trei administratori au fugit cu intretinerile
Locatarii din G6 nu au avut nici macar norocul de a avea administratori de bloc care sa nu fie ispititi de sumele pe care le primeau pentru plata intretinerii. Desi, culmea, in istoria blocului a ramas memorabila duritatea cu care erau penalizati rau-platnicii, ultimii trei administratori au fugit pur si simplu cu banii.
O femeie intre doua varste, care ne-a rugat insistent sa nu-i pomenim numele ca -si asea are copilasii probleme si sta amaratii pan tribunale-, ne povesteste cum a tulit-o ultimul administrator.
-Acu io va zic pa bune. Mie mi s-a parut baiat ca lumea. Pai cand a fost de a fugit celalalt, el ne-a zis cum sa facem si cum sa dregem de l-am dat in judecata. Nu tipa el ca sa punem unu care nu fura… Si l-am pus pe el si ne-a tepuit fir-ar plamaneii masii, ca o sa s-aleaga prafu* de el. Ia zii, fa Cameluto. Uite si asta mica l-a auzit si ea-, spune femeia uitanduse la fetita pe care o tine de mana. -Da, mamaie, era rau. Tipa tot timpul la noi-, raspunde fetita.
Femeia are doi baieti. Unul e condamnat la 2 ani pentru furt. El e tatal fetitei. Celalalt e inca in arest, acuzat de vatamare corporala
Acum blocul are un nou administrator. La bursa barfelor din bloc nici noul administrator nu e vazut cu ochi buni. Inainte de a i se incredinta aceasta functie de conducere el a fost tamplar, cu un salariu care nu i-ar fi permis nici sa urce cu liftul. Ne-a informat chiar bursa zvonurilor, in persoana, femeia cu fetita de mana.
Ea are cateva necunoscute: -Cum dracu* a facut asta de o vezi acu pe nevasta-sa cu bratari de aur de-i indoaie mainile cand inainte era un parlit? Pa spatele nostru s-a ridicat, precis-.
Pe langa noi trec doi barbati care au acelasi format cu usa de la lift.
Unul ii spune celuilalt: -Bai, gustere, nu mai tine cu paraii naspa frate. Baga-te si tu la ceva mai civilizat. Am io niste tovarasi care invart niste combinatii beton-.
Femeia se rasteste la ei: -Invartiti, ba, ca o sa va duceti dupa Nelu, tampitilor-.
Cei doi sunt norocosi, azi merge liftul. E o situatie rar intalnita. De regula, dupa ce beau zdravan unii dintre locatari il confunda cu toaleta. Situatia se repeta si in cazul ghenelor pline frecvent cu diverse lucruri omenesti.
Sentimentul de ghetou e asigurat si de ferestre. Evident, nu exista nici un balcon. Din cand in cand se pot observa si camere care nu au deloc geam. Bineinteles, vara sau primavara. Iarna se mai fac eforturi disperate si acei amarati care n-au bani de un geam reusesc totusi, si cu ajutorul vecinilor, sa si-l procure.
Comunicarea intre vecini aminteste de atmosfera cartierelor napolitane marginase. Si aici, si acolo se tipa mult: -Vecina, ai terminat cu rufele, adu si mie niste detergent- sau cu specificitate romaneasca si mai clara -Nea Gigi, hai bre la o tabla, ca s-a terminat meciurile-.
Schimbarea numelor
Un obicei general al culturii underground este acela de a reboteza indivizii dupa anumite calitati ale lor. Lucru care in istorie a fost intalnit, e drept in alte forme, chiar in procesul de formare a romanilor. Acum insa denumirile purtate cu mandrie de unii ascund un efort de imaginatie parca sporit.
In zona amintita poti auzi povesti despre Blondu Sosetaru, despre Circaru, Rachetu, Motanu, Faraonu, sau Piratu. In cazul unora e vorba de o abilitate ori un anumit statut pe care si l-au impus fie prin forta fizica, fie prin banii cu care s-au falit printre -fratiori-. Politica pentru ei e o chestiune indepartata, ca si principiile economiei. Banul vine si pleaca din mainile lor depasind de cele mai multe ori calculele logice ale unei afaceri de succes. Politia vine, pleaca, uneori mai ridica pe cineva, iar bursa zvonurilor rumega totul si genereaza legende locale ale caror eroi sunt acesti indivizi rebotezati.
Table la un pahar de razboi
In coltul unuia dintre blocurile de dupa blocuri aproape in fiecare seara se aduna cativa dintre batranii celulelor din Drumul Taberei. Se joaca table si, in rarele ocazii in care nu se vorbeste despre etapa sau despre cine a mai facut arest pe circa, politica e folosita ca intermediar intre doua pahare de bere proasta si doua fumuri de tigara, al carui miros te loveste chiar si de la o distanta considerabila. Daca te apropii suficient cat sa nu atragi atentia suspiciosilor jucatori, poti urmari din umbra analizele politice de cartier.
– Ia zi, nea Fane, ce zici da razboi i-a cam zapacit pa irakieni cu bombele, da* tot degeaba.
– Ce sa zic, ma, e tare si Saddam asta. Asta si cu Bin Laden ala. Ba, da stii ce nu-nteleg io, cum dracu* a putut fraierii aia de americani care erau in avion sa stea ca tampitii cu mainile in san sa lase trei speriati sa-i inghete cu cutite da bucatarie? Pai fratili tau cand era mai tanar manca pa paine d-astia pan Tei pa unde am stat. Daca era vreunul d-ai nostri p-acolo, iti spun io ca le dadea lectii la americani. Da* ai vazut acu* ce-a iesit da la Bin Laden. Al treilea razboi mondial. Zicea varamiu ca a scris, ba, si ala, Nostradamus, da razboi c-o sa fie.
– Asa e, bre, da e nasoala treaba. Io nu zic ca prea se credeau astia din state cei mai jmecheri, da* acu o sa fie naspa daca sa supara toti arabii.
– Bai Florine, asculta-ma, ba, pa mine, ca sunt mai batran. Nu s-ajunge, ba, acolo. Americanii o sa-l mierleasca pa Saddam si dupa aia se linistesc, ba, ca n-are da unde sa mai ia petrol daca sa strica da tot cu astia.
Banu face legea peste tot. Ia uite ce prost esti, ai dat sase, ba, puteai sa ma scoti. Hai, mi-o dai de linie sau mai freci zarurile.
– Nu, nene, fi atent la dubla asta. Auzi, nea Fane, da* ai vazut ce s-a agitat si astia de la noi. Sanchi, cica ne bagam si noi la zmardoiala daca e ceva.
– Cu ce, ba, cu furcile? Pai n-ai vazut ce zicea, ba, Sorinel ala micu cand a venit in permisie? Ca tot cu arme d-alea da nu nimeresti nici vrabia ii tine si tot fasolea e da baza. Ce sa facem noi, ma, sa le curatam bocancii la americani? S-agita la misto, ma, si Iliescu, si Nastase, poate ne mai baga si pa noi astia in seama. N-ai vazut, cica ii lasam noi sa treaca cu avioanele. Parca daca vroiam, ii tineam cu forta. Tot ei are painea si cutitu*. Da* si aia sunt ai dracu*. N-ai vazut ce fete au? Aia o omoara si pa masa daca are bucurii la vreun american. Ia uite ca ti-am dat ziaru*. Cat e, doi zero?
– Da, bre, lasa-ma, ca m-ai omorat. Au dat astia la televizor si aseara, parca la Antena, ca tot la portile Bagdadului sunt si englejii, si americanii. Domne, zici ca daca il da gata pa Saddam, e rezolvata treaba. Da* io zic ca e pa nasoale ca, daca intra in Bagdad, face arabetii cum facea Pintea ba in filmele alea. S-ascunde pan blocuri, pan tomberoane si o sa mi ti-i macelareasca pa multi americani.
– Tu sa fii, nu te-ai baga ma daca ti-ar mierli unu* d-al tau? Chiar daca a fost el vinovat sau nu. Da* sa termina repede si cu astia, ca n-au, ba, cum sa faca fata la ce arme are astia, americanii… Auzi, mai trimite p-astia micii sa ia niste bere de la strada. Hai ca p-asta o dau io.
Pentru ca a facut pasul din rand Blondu Sosetaru evadeaza din ghetou
Blondu Sosetaru este unul dintre personajele cunoscute ale peisajului luxuriant din zona. Primul lucru pe care l-a facut cand s-a mutat in G6 a fost sa-si castige respectul vecinilor. Cu pumnul, evident, pentru ca asa cereau regulile -casei-. La inceput a vandut peste in Piata Moghioros. Pe atunci nu primise inca botezul colocatarilor sai. Abia mai tarziu, cand a capatat jobul care l-a consacrat, a fost innobilat cu titlul de -Sosetaru-. Pentru inceput, vecinii i-au spus doar Blondu. De ce i-au dat si numele de familie -Sosetaru-, pentru ca a devenit distribuitorul unei firme foarte prospere de ciorapi de dama.
-Nu ma dau jos din pat fara sa castig 30 de milioane pe luna. Nu fur, nu dau in cap, dar asculta-ma pe mine, ai bani, esti respectat, altfel nu. Acum nu sunt cel mai mare, dar oricum sunt undeva pe aici-, imi spune Sosetaru, ducandu-si mana sugestiv pana la mijloc.
Sambata seara, dintr-unul din blocurile rau famate se aude o muzica ale carei decibeli fac sa se cutremure geamurile si in blocul vecin.
E petrecere restransa la Blondu. Cateva persoane se inghesuie in spatiul si asa insuficient al garsonierei. Blondu si-a cumparat combina audio, lucru pe care l-a aflat foarte repede o buna parte a vecinilor de bloc si de cartier.
-Mi-am cumparat asta si de bucurie ca o sa ne caram d-aici-. Lui Blondu i-au crescut pretentiile o data cu banii si cu casatoria.
Sotia lui e studenta in ultimul an la stomatologie. Standardele ei erau diferite. Acum el le-a adoptat pe ale ei.
-Daca nu era ea, eu ma duceam de mult la vale-, marturiseste el, ferindu-se sa fie auzit si de invitati. Petrecerea e una de adio, o ultima petrecere in ghetou. Nu trece mult timp si un politist si un jandarm apar in usa, recomandandu-se inutil, pentru ca muzica le acopera orice silaba.
-A, avem musafiri. Poftiti, va rog, ce beti, un vin, o bere?-, se ofera galanta gazda noilor veniti. Cu mina specifica si caschetele, fireste, date pe spate, cei doi politisti ii cer sa dea muzica mai incet si il roaga sa prezinte actul de identitate. Ei explica sec: -S-au primit reclamatii-.
Blondu nu-i aude.
-Da* sunteti noi. Cu cel vechi ne cunoastem bine. Hai, domne, ce naiba, luati un pahar. Pai colegul dumneavoastra si-a uitat si arma la mine ultima oara cand am stat la un sprit.- Politistul, intr-adevar nou in zona, nu pare impresionat, dar se mai inmoaie. -O sa va dau cea mai mica amenda si va rog sa nu fie nevoie sa mai venim.-
Blondu o tine pe a lui, dar se intereseaza cat e amenda si daca va fi altfel daca se vor intoarce. Afla ca amenda e doua sute de mii. O plateste pe cea taiata deja din chitantier de politist si, fericit, da din nou muzica tare, uimindu-l pe politist.
-Pai daca e numai atat, va dau banii de acum, ca sa nu mai faceti drumul aiurea. Si asa noi nu mai facem purici pe aici. Eu plec mult prin tara si cand vin si eu o data aici se trezesc unii (tipa pe geam) sa faca reclamatii.-
Gavroche underground
Chiar daca poti vedea suficiente masini luxoase, e drept, perindandu-se prin parcarile ghetoului cu numere dubioase, saracia domneste in zona. Desi destinate initial puscariasilor despre care se presupunea ca nu au familii inchegate, timpul a adus in inumanele garsoniere un numar de locatari care depaseste cu mult capacitatile blocurilor G5, G6 si G7. Din acest motiv poti intalni acolo situatii cu totul iesite din comun. In G6, trei copii care locuiau numai cu mama lor alcoolica si-au gasit o sursa de subzistenta care nu exista nicaieri – comisionari ai blocului. Daca ai nevoie de o paine si nu vrei sa te misti din fata televizorului pentru ca e meci, e suficient sa scoti capul pe geam si sa strigi dupa Costica, Florin sau Ioana. De fapt, acum au mai ramas doar Ioana si Florin, pentru ca cel mic, Costica, cel care era cel mai solicitat de vecini, cu caratul sacoselor, pentru a cumpara tigari sau bautura, nu mai e.
A murit. Si, ironia soartei, a fost calcat de masina traversand strada pentru a face inca un comision. Fusese trimis de Motanu sa ia o sticla de vin si un pachet de tigari. Tigarile le cumparase deja, dar vinul trebuia sa-l cumpere de vizavi. Grabit, pentru ca se facuse tarziu, pe trecerea de pietoni a scapat pachetul pe jos si, fara sa se mai uite in jurul sau, s-a intors sa-l ridice. Vinul nu l-a mai luat niciodata, pentru ca o masina in viteza l-a rostogolit sub roti. La bloc nu s-a aflat de moartea lui decat peste cateva zile, cand fratii sai au inceput sa-l caute inclusiv la morga.
Avea 11 ani si, asemenea lui Gavroche, se lupta cu o lume pe care nu o intelegea si in fata careia nu a avut prea multe sanse.
Motanul politician si gaura Bancorex
Motanu*, cum l-au botezat prietenii, este un alt personaj pitoresc al ghetoului ascuns in inima cartierului Drumul Taberei. El spune ca nu face politica sau, ma rog, nu mai face politica, dar in anumite vremuri pe care evita sa le evoce a avut de-a face cu ea. Motanu* este tipul de individ pe care astazi il poti vedea fluturand o mana de dolari in drum spre cine stie ce bar foarte scump sau a doua zi lucrand ca sofer pentru cine stie ce firma care ofera un salariu de mizerie. Pentru el totul se cumpara si se vinde. Au fost vremuri in care de la Motanu puteai cumpara benzina in cantitati industriale la un pret mult mai mic decat cel de pe piata, dar in acelasi timp puteai sa obtii la un pret incredibil zeci de kilograme de ulei comestibil. Uneori dispare cateva zile. Apar in schimb cativa barbati dimensiunea dulap, pe care nu e bine sa-i enervezi. Scrasnind din dinti, se lanseaza in cautarea tipului care, in ton cu porecla, s-a furisat ca o felina. In mod bizar, blocurile au doua scari, dar daca urci pe o scara, traversand paliere prelungi poti cobori pe cealalta. Aceste dulapuri ambulante veneau si pentru altii, dar cel mai des pentru Motanu.
Alteori, acelasi Motanu se dovedeste mai putin agil si apare cu ochii vineti, spunandu-ti la fel de jovial: -Ce faci, cumetre, dai un vin? Hai ca nu raman dator-.
Perioada pentru care ii lucesc insa ochii atunci cand povesteste este campania electorala din 1992.
-Cumetre, nu pot sa spun prea multe, da* aveam o brigada de baieti si lipeam afise cu FDSN noaptea si castigam la bani de ni-i puneam si in cap. Pai, daca eu imi cumparam o data pe saptamana un trening d-alea Adidas de 100 de parai, ca le murdaream cu prenadez.- Cand ajungem insa la sursa banilor pe care Motanu se lauda ca-i cara cu sacosele, exista un punct la care conversatia se opreste. El face cu ochiul si spune siret: -M-au chemat si la procuratura sa dau o declaratie cand s-a ingrosat treaba la Bancorex. M-au tinut in interogatoriu o gramada, dar pe urma m-au lasat in pace-.
Din acest motiv Motanu nu a mai vrut sa aiba treaba cu politica.
-Fratioare, io daca aveam scoala, ma bagam, da* asa, ce-mi trebuie, nu ma intereseaza. Si asa am avut belele din cauza lor.- A ramas doar cu amintirea si din cand in cand se imbraca frumos, laudandu-se prin zona ca pleaca sa le faca un gratar -la niste stabi-, si iar face cu ochiul.
