Home Reportaj În goana după bani, tatăl lui Pepe uită de protecția consumatorului

În goana după bani, tatăl lui Pepe uită de protecția consumatorului

DISTRIBUIŢI

Am intrat cu pași repezi, în linie dreaptă, spre sfârșitul anului. Mai este prea puțin până în Ajunul Crăciunului, apoi încă puțin până la Revelion, iar apoi vine Sfântul Vasile nebunul, și uite așa o ținem noi în sărbători și o bună parte din luna ianuarie. Uite așa ne umplem de iubire, mai cu o sărbătoare importată, mai cu o sărbătoare neaoșă. Important este să avem puterea să ne rupem puțin din nebunia de zi cu zi și să nu ne amărâm la cea mai mică nemulțumire, pentru că până la urmă mai avem mult până vom fi schimbat mentalități.

 
Lăsați-vă pradă unor sentimente pozitive nu numai luna aceasta, nu numai de Crăciun, Sfântul Ștefan, nu numai de Revelion, sau de Sfântul Vasile ori Ion, profitați zilnic de ceea ce vi se oferă, pentru că vin sărbătorile!
Este o nebunie totală în magazine, pe stradă, în case, în restaurante și pub-uri. Nebunia aceea frumoasă o găsim însă doar în acele localuri care își respectă statutul de locație în slujba consumatorului. Și aici exclud din capul locului cârciuma din buricul Bucureștiului Moara Mariei (foto), al cărei patron este tatăl celebrului cântăreț Pepe, precum și pub-ul Off-Side. Nu vreau să mă abat prea mult asupra acestora, însă cred că, de la manageri până la cei care servesc la mese, au mari probleme de management. Plimbându-mă în ultima vreme prin alte țări cu pretenții și de unde vrem să împrumutăm cât mai multe, nu am văzut niciunde să fii condiționat cât să consumi. Așa cum s-a petrecut zilele trecute la Moara Mariei, unde blazonul patronului nu îi permite să primească și comenzi de genul cartofi prăjiți cu salată și asortați cu trei beri. Pentru început! Sau i-ar permite totuși dacă ar avea scris undeva expres aceste lucruri. Apoi, mai este o problemă de management. În general se acceptă că există locații care scriu undeva vizibil că își rezervă dreptul de a-și selecta clienții. Numai că în cazul celor de la Off-Side, mi se pare inacceptabilă atitudinea ospătărițelor care te iau de la ușă la întrebări: "Dacă sunteți mai puțini de șase nu am masă, pentru că sunt rezervate!". Asta în condițiile în care bătea vântul în local. La propriu și la figurat.

În loc de concluzii

Cadouri peste cadouri, urări, zâmbete, bucurii de toate felurile și dincolo de toate astea multă bună-voință. Nu trebuie să faci cercetări minuțioase ca să înțelegi mecanismul de sărbători la românii mici ori mari investitori. Știu că acum este momentul pentru ca acești cârciumari, și nu numai ei, să ia la propriu pielea de pe osul românului. Am vrut să mă opresc astăzi doar asupra atitudinii. S-ar zice că goana după bani a îngropat valorile umane, când rostul nostru ar fi să le cultivăm. Nu e vina timpului, a epocii, care de fapt nu interzice respectarea de sine, ci propune o restructurare pe care oamenii nu o vor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.