A fost medaliat de doi președinți ai României, are un CV impresionant, a participat la prima misiune a Jandarmeriei Române din Kosovo, are doar 35 de ani, este șeful serviciului de ordine publică din cadrul IGJR și se numește Sebastian Cucoș. A intrat în Jandarmerie în 2000 când a absolvit Academia de Poliție și a devenit ofițer. Încă din prima zi când a fost angajat a trebuit să participe la misiuni în teren, mai ales că la momentul acela România trecea printr-o perioadă de frământări sociale. „Din ziua aceea aproximativ doi ani așa am ținut-o. Nici măcar la nașterea copilului nu am putut asista, soția mea a născut la ora 7.00, iar eu am ajuns la spital abia la ora 23.00“, ne-a declarat jandarmul. Inițial, principalul motiv pentru care ar fi plecat într-o misiune internațională, cu toate că avea o familie, era faptul că-și dorea o casă. Astfel, sublocotenentul a început să se pregătească împreună cu un pluton de jandarmerie, pentru a putea face față unei eventuale solicitări de a participa la o misiune internațională. Cu ajutorul primit de la Ministerul Apărării Naționale s-au pus pe treabă, au început să se documenteze în legătură cu misiunile pe care le îndeplineau structurile de jandarmerie din alte state. „Cand toți ceilalți colegi erau liberi, noi ramâneam în Baza de Antrenament și ne pregăteam, fără să știm dacă vom participa vreodată cu adevărat la misiuni internaționale“, ne-a declarat maiorul Cucoș. După ce au fost evaluați de mai multe comisii internaționale, inclusiv de reprezentanții Peace Keeping de la New York, li s-a spus că vor pleca cu un detașament în Kosovo. „A fost un moment inedit, toată lumea și-a dorit să plece și a fost o concurență acerbă, 27 de ofițeri pe 3 locuri de comandant de pluton. Atunci mi-am spus că am o singură șansă să fiu între cei trei selecționați: ori sunt primul pe listă, ori nu mai sunt. A urmat o perioadă de muncă extremă: până la 3 dimineața învățam la engleză, la 5 jumătate mă trezeam și mă apucam de alergat, iar la ora 7 plecam la unitate“, a explicat Sebastian Cucoș.
După aceea a venit comisia de la ONU pentru a face evaluarea. S-au dat examene peste examene, astfel că din cei 27 au rămas succesiv 12, apoi 9, și într-un final trei. „Eu și alți doi ofițeri, dintre care în prezent unul este în misiune în Georgia, iar altul lucrează la Serviciul de Cooperare Europeană al Jandarmeriei Române“.
Astfel, 115 oameni care formau contingentul români de jandarmi au plecat din țară în 2002 cu echipament și dotări. „Am mers 3 zile cu trenul și a fost o experiență dificilă. Noi stăteam în două din cele 17 vagoane ale trenului, în restul garniturilor era tehnica. Muniția și armamentul au fost duse cu avionul“.
„Am avut senzația că am ajuns într-un lagăr de concentrare“
„Am ajuns noaptea și am avut senzația că am ajuns într-un lagăr de concentrare. Priveliștea din fața ochilor mei semăna izbitor cu imaginile din filmele de acest gen pe care le văzusem. Trenul venea dintr-un fel de chei și am intrat într-o gară cu valuri de sârmă ghimpată, pereți făcuți din saci de nisip și cu reflectoare pe tren, mitraliere din toate părțile, soldați de jur împrejur, înarmați până-n dinți…
Ne-au debarcat și ne-au dus în locul unde urma să avem baza. Ni s-a explicat acolo că noi suntem o forță de pace între cele două comunități, sârbă și albaneză“, și-a amintit ofițerul. Încă din prima noapte jandarmii români au avut parte de un episod violent pentru că se auzeau focuri de armă chiar lângă baza unde erau cazați. „Partea proastă e că noi ne dusesem în bază, însă armamentul și muniția rămăseseră în trenul în care urma să-l descărcăm a doua zi dimineața. Eram puțin panicați, însă unul dintre băieții care era la postul de pază și era înarmat ne-a spus să ne liniștim că așa e în fiecare seară. În noaptea aceea nu s-a întâmplat nimic“, a conchis ofițerul. Cu toate acestea, în misiunea din 2003-2004, românii au avut de înfruntat situații grele. Una dintre acestea s-a întâmplat la podul din Mitrovica, care desparte sârbii și albanezii și unde se dădeau lupte surde, oricine ar fi încercat să treacă de o parte sau alta a podului ar fi fost împușcat, după cum ne-a declarat Sebastian Cucoș.
Cel mai șocant moment din prima misiune
„Acolo colegii polonezi au asigurat un dispozitiv pe pod, la piciorul acestuia mai exact, iar în seara cu pricina, când s-a aruncat cu pietre, au aruncat și două grenade, astfel că a căzut o întreagă linie din rândul polonezilor, aproximativ opt oameni. S-a dat alarma în tot Kosovo ca unitățile speciale de jandarmerie să înlocuiască dispozitivul. Noi am fost primii care am ajuns și am preluat dispozitivul, deși eram la 90 de km distanță. Însă nu a fost ușor știind ce li s-a întâmplat colegilor polonezi, nu știam ce ni se va întâmpla pentru că printre pietre puteau arunca din nou grenade, de tras nu puteam trage pentru că erau civili în fața noastră, nu erau militari. Situația era dificilă pentru că una e să te lupți cu un inamic în fața ta și e un front, alta e să nu știi în cine tragi. Era o luptă de gherilă. În acea misiune cel mai șocant moment a fost când l-am văzut pe comandatul polonezilor, un om înalt de aproape 2 metri, atletic, care nu își mai putea stăpâni emoțiile atunci când vorbea la telefon cu familiile celor care căzuseră… Atunci au venit din Polonia mai multe elicoptere care au dus jandarmii la Viena, însă am înțeles că doi dintre ei nu s-au recuperat nici până astăzi“, a povestit maiorul. Jandarmii români au fost norocoși, deoarece niciunul nu a fost rănit, cum ne-a precizat Sebastian Cucoș.
A doua misiune și primul român rănit
Următoarea misiune în Kosovo la care a participat Sebastian Cucoș a fost în perioada 2004-2005. „Pe 5 martie am ajuns și pe 17 martie au început frământările, am plecat într-o misiune de rutină și ne-am întors în bază după trei zile fără mâncare, fără somn, a fost extrem de greu. Atunci unul din sergenții noștri, Câmpu, a fost împușcat prin mână, glonțul a trecut prin stația radio și s-a oprit în vestă“, ne-a declarat maiorul. În aceea misiune, jandarmii noștri înaintau pentru a elibera o biserică în care se afla familia unui preot sârb. Numai că tot ce însemna locație sârbească ardea în flăcări, în stradă era aproape toată populația orașului, se trăgea din toate părțile, iar ei trebuiau să identifice o casă de culoare galbenă. „Nu cunoșteam zona și când te bagi într-o locație din asta e ca și cum intri într-un cuib de viespi, nu ști încotro. Cu toate acestea ,am găsit casa și am salvat și oamenii care se aflau în ea. Teama cea mai mare era aceea că puteam pierde controlul asupra mașinilor, pentru că se trăgea din întuneric, se trăgea la întâmplare și puteam oricând să picăm. Tot atunci, când efectivele noastre în stradă au fost de aproximativ 60 de oameni, am salvat un bloc întreg cu trei scări, plin de oameni, căruia îi dăduseră foc de jos și folosiseră muniție cu fosfor care arde inclusiv dacă o bagi sub apă. Deci de stins focul nici nu era vorba și de jur împrejur erau blocuri din care se trăgea, astfel că dacă cineva ar fi încercat să iasă ar fi fost împușcat. Între timp am venit noi împreună cu o blindată și o grupă de la KFOR suedez, aproape 20 de oameni de la ei și 40 de la noi. Am intrat în cartierul acela și am scos oamenii din blocul în cauză și i-am evacuat“, a povestit maiorul.
Au salvat o fetiță cu o rană la gât
În această a doua misiune, jandarmii români au avut de înfruntat un nou moment dificil, după cum ne-a declarat Sebastian Cucoș. Printre răniți se afla o fetiță de numai câțiva ani care era împușcată în gât. Cel care o ținea pe brațe era tatăl ei, iar jandarmii români i-au acordat primul ajutor, au pansat rana, însă fetița continua să piardă sânge. „Aceasta trebuia scoasă și dusă la spital, însă tatăl ei se opunea cu disperare s-o trimitem într-o unitate medicală și nu înțelegeam de ce. Ulterior am priceput că spitalul era de albanezi și îi era frică să meargă acolo deoarece el și fetița erau sârbi. Am căutat soluții și am dus-o la un spital militar norvegian. Important e că a fost salvată“, a conchis jandarmul.
