Home Reportaj Numarul Fiarei pe buletinele noastre?

Numarul Fiarei pe buletinele noastre?

DISTRIBUIŢI

Peste numai trei luni, la 1 ianuarie, primariile din Romania vor incepe sa elibereze carti electronice de identitate. Cardurile inteligente, cum li se mai spune, vor inlocui actualele documente de identitate si permisul de conducere, vor folosi in procesul electoral si in relatia cu autoritatile, iar, in perspectiva, vor contine informatii medicale si vor permite efectuarea de tranzactii on-line.

Sistemul, care a fost aplicat pana acum doar in trei tari europene, a provocat puternice reactii adverse in Grecia, singura tara ortodoxa membra UE. Motivul? Potrivit unor ganditori crestini, sistemul international de codificare a produselor si cardurile de identitate contin numarul Fiarei, 666, si ar confirma versete din Apocalipsa.

Dincolo de teoriile stupide si parerile -profetilor- de doi bani, care-l vad pe diavol peste tot, exista un curent teoretic serios in spatele acestei ipoteze.

Toate aceste amanunte sunt consemnate in materialul urmator, fara ca autorii lui sa se pronunte intr-un fel sau altul asupra lor.

Proteste

La sfarsitul verii, Guvernul a adoptat o Ordonanta (69/29 august) care prevede ca, de la 1 ianuarie 2003, primariile din toata tara trebuie sa elibereze carti electronice de identitate. Documentele aflate in vigoare ar urma sa fie folosite in paralel, pana la inlocuirea lor completa, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2006.

In Grecia, singura tara ortodoxa membra a Uniunii Europene, decizia de introducere a buletinului electronic – luata in 1997, dupa ce Atena a semnat acordul Schengen – a starnit puternice reactii adverse. Acestea au culminat cu o circulara prin care Sfantul Sinod al Bisericii Elene protesteaza impotriva cardurilor de identitate, pe motiv ca toti cetatenii vor fi astfel -insemnati- cu -numarul numelui Fiarei-, 666. Ce se va intampla, oare, in Romania?

Apusul libertatii

In valtoarea dezbaterilor din deceniul trecut, la Atena a aparut o carte intitulata -La apusul libertatii-, scrisa de un calugar de la muntele Athos, ieromonahul Hristodul Aghioritul. El spune ca, prin intermediul cartelei electronice de identitate, fiecare cetatean poate fi urmarit permanent, deoarece toate actiunile sale – plati, convorbiri, deplasari etc – sunt stocate intr-o uriasa baza de date.

-Asa cum s-a profetit cu exactitate ca acela care il va trada pe Hristos va cere in schimb suma concreta de 30 de arginti si profetia s-a implinit, litera cu litera, tot asa s-a profetit ca, intr-un anumit moment, se va impune pe Pamant un sistem economic de asemenea natura, incat, pentru a face tranzactii economice, sa vinzi sau sa cumperi, sau sa lucrezi cu bani, va trebui sa primesti un semn gravat pe frunte sau pe mana, care va avea si un element in plus: deasupra sa se va afla numarul numelui Antihristului-, scrie Hristodul Aghioritul.

Concluzia sa: noile carduri pun sub semnul intrebarii libertatea si viata intima a persoanei, deoarece sistemul electronic utilizat atat in cazul codurilor de bare, cat si pentru cartile de identitate are la baza infamul numar 666.

-Apocalipsa 13-

Principalele idei din cartea calugarului athonit au fost preluate si dezvoltate de un roman, Mircea Vlad (probabil un pseudonim), in volumul -Apocalipsa 13. Sfarsitul libertatii umane-. Titlul se refera la capitolul 13 al ultimei Carti din Noul Testament, unde, in versetele 16, 17 si 18, se vorbeste despre -numarul Fiarei-. Vlad spune ca orice cod de bare, al oricarui produs, contine trei perechi de linii usor prelungite, pe care computerul le -citeste- ca fiind cifra 6. -Aceste linii se numesc caractere de siguranta sau bare de protectie (Guard Bars) si servesc la recunoasterea de catre calculator a sistemului codului de bare. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detecteaza mai intai prezenta celor trei ?çguard bars?ê (care, decodificate, alcatuiesc pe toate produsele numarul 666) si apoi, recunoscand aceasta pecete, declanseaza citirea codului si efectuarea operatiilor economice-, scria Vlad, care in prezent este de negasit. La telefonul Editurii bucurestene -Axioma-, unde a aparut cartea -Apocalipsa 13-, nu se stie mare lucru despre el. -Am auzit ca s-a calugarit si ca e in strainatate-, a explicat persoana de la celalalt capat al firului.

Pareri impartite

Si in Biserica Ortodoxa Romana (BOR) exista oameni care cred in teoriile din volumul -Apocalipsa 13-, astfel ca o dezbatere publica similara celei din Grecia ar fi necesara. De altfel, cartea poate fi gasita pe Internet, pe mai multe site-uri ortodoxe romanesti.

Opiniile pe aceasta tema sunt impartite. -Nici una dintre interpretarile contemporane ale Apocalipsei nu corespunde sensului pe care l-a pus Dumnezeu in ea. Acesta este ca oamenii trebuie sa caute comuniunea cu Dumnezeu-, spune preotul Nicolae Dascalu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. El dezaproba mesajul implicit al cartii, care este impotriva Uniunii Europene: -Conducerea BOR manifesta deschidere spre valorile euro-atlantice-.

La randul sau, Radu Preda, purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, spune: -Biserica nu ia atitudine fata de toate actele sociale care privesc latura administrativa a societatii. Nu-i luam in considerare pe cei care vad peste tot teorii conspirationiste, iar faptul ca cifra Fiarei va aparea pe cardurile de identitate imi pare a fi o exagerare-.

Tipuri de cartele

Dincolo de dispute, cert este ca toate cartelele electronice de identitate sunt realizate din plastic si contin codul numeric personal, care poate fi marcat in mai multe feluri: prin scriere in relief, prin sistemul codurilor de bare, codificat pe banda magnetica sau prin intermediul unui microcip incorporat.

Cartelele cu coduri de bare au aparut primele, la inceputul anilor *80. Informatiile pe care le cuprind pot fi aflate doar cu ajutorul computerului, in combinatie cu un scanner si un decodificator. Cartelele cu banda magnetica au pe verso o pelicula de culoare maronie si pot inmagazina miliarde de caractere.

In fine, cele mai performante sunt cele cu microcip (denumite si -smart cards- – cartele inteligente). Cel mai cunoscut exemplu pentru acestea din urma este cartela telefonica, a carei placuta metalica reprezinta contactul exterior al unui microcircuit cu o capacitate uriasa de stocare.

In cazul viitoarelor carduri personalizate, microcipul va contine un cod unic, astfel ca posesorul le va putea folosi in toate activitatile economico-sociale.

Europa se misca

In martie 2001, Italia a devenit a doua tara, dupa Finlanda, care a introdus cartele electronice de identitate. Insa, in timp ce finlandezii pastreaza, in paralel, documente de hartie, italienii inlocuiesc treptat buletinul conventional cu un card ce contine datele personale, precum si un cod unic pentru plata impozitelor.

Cu ajutorul acestor carduri (prevazute cu microprocesor si benzi de memorie optica), ei pot sa efectueze o sumedenie de activitati, de la tranzactii bancare pana la rezervare la dentist sau inscriere intr-o excursie peste hotare. Ministerul de Interne de la Roma apreciaza ca, in faza a doua, cardurile vor cuprinde si amprentele, si date medicale. Se estimeaza ca operatiunea de distribuire se va finaliza in 2005 si ca 50 de milioane de italieni (inclusiv copii) vor avea asemenea carduri, dintr-o populatie care va atinge, probabil, circa 60 de milioane.

Singura tara europeana, dupa Italia, care a mai introdus carduri inteligente pentru identificare a fost Olanda, in octombrie 2001. Momentan, acestea sunt optionale, dar, potrivit sondajelor, 66% din populatie se pronunta pentru obligativitatea lor. In alte 10 tari ale UE exista carti de identitate, dar acestea nu sunt -electronice-.

Dupa 11 septembrie 2001, dezbaterile privind adoptarea sistemului de cartele inteligente s-au intensificat si in SUA, si in Marea Britanie, state care erau cele mai -relaxate- din acest punct de vedere.

Romania se pregateste

Revenind la Ordonanta 69/2002 a Guvernului de la Bucuresti (aflata acum in dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputatilor), aceasta prevede ca viitorul card al romanului va contine informatiile din actuala carte de identitate sau din buletin, cele din permisul de conducere si de pe cartea de alegator, precum si date referitoare la asigurarea medicala, asigurarea sociala si semnatura digitala (probabil in faza a doua).

-Pentru inceput, cartea electronica de identitate va fi folosita experimental, intr-o localitate-pilot, cu o populatie de pana la 20.000 de persoane, care va fi selectata in functie de nivelul de informatizare al administratiei locale si al institutiilor descentralizate-, explica, intr-o declaratie din 4 septembrie 2002, Marius Opran, secretar de stat in Ministerul Administratiei Publice.

La fel ca si in alte situatii delicate – cum a fost recenta semnare a acordului prin care americanii capata imunitate in fata Curtii Penale Internationale -, Guvernul se grabeste sa adopte o masura inainte de a o supune dezbaterii societatii civile. Romanii stiu, foarte vag, ca buletinele vor fi inlocuite din nou. Si cam atat.

Stiau nemtii de ordonanta?

In 27 august 2002, presedintele companiei germane SecuNet, Rainer Baumgart, a declarat la Bucuresti ca firma sa vrea sa realizeze carti de identitate inteligente (smart card) pentru populatia Romaniei. Baumgart a spus ca un astfel de card este dotat cu microcip de memorie (care cuprinde datele de identificare, domiciliul si informatii medicale), tine loc de permis de conducere si, in plus, ii ofera detinatorului posibilitatea de a efectua tranzactii bancare.

-Costul unui ?çsmart card?ê oscileaza intre unu si cinci dolari, in functie de facilitatile inglobate, la care se adauga si cele de personalizare. Investitia poate fi acoperita si prin inserarea unei reclame pe card-, a precizat Ferdinand Laschalt, director al firmei T-Systems. Atat SecuNet, cat si T-Systems fac parte din marele trust german Deutsche Telekom.

Peste doar doua zile (!), in 29 august, Guvernul Romaniei avea sa adopte Ordonanta 69, privind cartile electronice de identitate, care urmeaza sa contina aproximativ aceleasi facilitati ca si cele oferite de nemti.

Unde se ascunde 666?

-Si ea (Fiara – n.n.) ii sileste pe toti (…) sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele Fiarei sau numarul numelui Fiarei. (…) si numarul ei este sase sute saizeci si sase- (Apocalipsa, capitolul 13, versetele 16-18). In sistemul international de codificare, fiecare produs are un numar unic. Fiecare cifra a acestui numar este o combinatie de bare albe si negre care foloseste numerotarea binara (in care se folosesc doar cifrele 0 si 1).

O constanta a tuturor codurilor de acest fel sunt cele trei combinatii de la inceput, mijloc si sfarsit, ale caror bare sunt ceva mai lungi decat celelalte, si care, fiecare in parte, reprezinta cifra 6. Fiind trei, rezulta… 666.

www egal 666?

O alta teorie asociaza numarul 666 de Internet. Astfel, pentru ca litera ebraica -Vav- este deseori transliterata prin -w- si are valoarea numerica 6, cunoscuta combinatie care face parte din adresa majoritatii site-urilor, www, ar fi 666. Din perspectiva ebraica insa, lucrurile stau altfel, deoarece valorile numerice ale literelor trebuie adunate. Astfel, a considera ca Vav-Vav-Vav este 666 ar echivala cu a spune ca cifra romana III este 111. Valoarea numerica a lui Vav-Vav-Vav este, de fapt, 6 plus 6 plus 6 egal 18.

Implantul de cipuri – un alt semn?

Versetele 16, 17 si 18 ale capitolului 13 din Apocalipsa pot fi legate si de o alta chestiune controversata a zilelor noastre: implantul de microcipuri sub piele, care capata amploare in Occident, din motive medicale sau de securitate.

Jeffrey, Leslie si Derek Jacob sunt prima familie de americani care a luat hotararea de a-si implanta in corp datele de identificare. Tatal, Jeffrey, este dentist. Mama, Leslie, e contabila, iar fiul lor, Derek, de 14 ani, canta intr-o formatie de jazz.

Cei trei, care locuiesc in Boca Raton, statul Florida, au fost subiectul mai multor articole din presa americana in prima jumatate a acestui an. In urma atacurilor din 11 septembrie 2001, in SUA s-a pus chiar si problema implantarii de cipuri tuturor cetatenilor.

Procter&Gamble, nevoit sa isi schimbe sigla

In urma cu 22 de ani, celebrul concern american -Procter&Gamble- s-a confruntat cu o situatie uluitoare. La sediul central telefonau mii de clienti care intrebau acelasi lucru: are firma legaturi cu diavolul? Zvonul facea referire la sigla P&G – o semiluna cu chip de barbat privind 13 stele. Despre acestea se spunea ca, privite cu atentie, formeaza trei de 6.

Cercetarile firmei au aratat ca zvonul se ivise la vest de Mississippi, intr-o regiune cunoscuta sub denumirea de Bible Belt (Centura Bibliei). Acolo, cativa pastori -descifrasera- numarul Fiarei in cele 13 stele si isi avertizasera enoriasii sa se fereasca de produsele P&G.

In lupta cu zvonul, oficialii firmei s-au vazut nevoiti sa prezinte istoricul emblemei. William Procter avusese o fabrica de lumanari, iar James Gamble – una de sapun. Cei doi au devenit parteneri in 1837. Emblema a aparut in 1850, pe cutiile cu sapun, pentru a le diferentia de cele cu lumanari. Dupa introducerea curentului electric, lumanarile nu au mai avut cautare, asa ca simbolul a ramas doar pe cutiile cu sapun. Cele 13 stele reprezinta primele 13 colonii americane, iar semiluna cu chip de om era un desen la moda la mijlocul secolului XIX. Combinatia voia sa semnifice succesul firmei pe intinsul Americii. Zvonul, insa, a fost mai puternic. Dupa cinci ani (!) de dezmintiri, conducerea companiei s-a vazut nevoita sa schimbe emblema.


Hitler, Papa si printul Charles, pe aceeasi lista

– Echivaland litera -A- ca fiind 100, -B- cu 101 si tot asa, pana la finalul alfabetului englez (-Z- – 125), numele mare al lui Adolf Hitler ar ascunde tot numarul bestiei.

Astfel, HITLER: H (107) plus I (108) plus T (119) plus L (111) plus E (104) plus R (117) egal 666.

– O teorie asemanatoare e legata si de Papa (nu de Ioan Paul al II-lea, ci de institutia Suveranului Pontif). Astfel, pentru ca Papei i se mai spune si Vicar al Fiului Domnului, care in latina se scrie VICARIVS FILII DEI, unii considera ca si in acest nume se ascund semnele Necuratului. Daca se aduna doar acele litere din expresia VICARIVS FILII DEI care au corespondent in numere romane, rezulta tot 666.

Astfel, VICARIVS FILII DEI: V (5) plus I (1) plus C (100) plus I (1) plus V (5) plus I (1) plus L (50) plus I (1) plus I (1) plus D (500) plus I (1) egal 666 – Si printul mostenitor al Marii Britanii este pe lista celor al caror nume ar ascunde numarul bestiei. Pasionatii de numerologie au asezat in paralel, pe doua coloane, alfabetele englez si ebraic, acesta din urma in ordinea valorii numerice a literelor. Inlocuind literele din expresia -Prince Charles of Wales- cu corespondentele lor de pe coloana ebraica si pe acestea, la randul lor, cu valorile lor numerice, rezulta 666.

Astfel, PRINCE CHARLES OF WALES: P (ahyin, 70) plus R (tsahdee, 90) plus I (teht, 8) plus N (nun, 50) plus C (geemel, 3) plus E (heh, 5) plus C (geemel, 3) plus H (heth, 8) plus A (ahleph, 1) plus R (tsahdee, 90) plus L (lahmed, 30) plus E (heh, 5) plus S (koth, 100) plus O (sahmekh, 60) plus F (vahv, 6) plus W (nu are corespondent) plus A (ahleph, 1) plus L (lahmed, 30) plus E (heh, 5) plus S (koth, 100) egal 666.

Un documentar realizat de Petrina Calabalac (-Banateanul-), Mihnea Maruta (-Clujeanul-) si Alex Sarbu (-Ieseanul-)

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.