Nu poate sta nicio zi, cu excepția sărbătorilor, fără a tricota. Are și o mică "prăvălie" în apropierea Gării de Nord și cea mai mare supărare a ei este că, uneori, o "calcă hoții". Îi fură câte…o căciuliță sau câte…un fular. La vârsta de 83 de ani, Maria Pescaru vine la magazinul său, "Tricotaje La Viorica", și așteaptă ore în șir, tricotând sau deșirând bluzițe, sosirea clienților. A copilărit în localitatea argeșeană Câmpulung Muscel și de la vârsta de 12 ani tricotează. A învățat această "meserie" de la părinți. S-a căsătorit, iar în anul 1946 a venit în București. Aici, o scurtă perioadă a lăsat la o parte tricotatul și a intrat într-un comitet de război. "Îi ajutam, împreună cu alte doamne din comitet, pe nevoiași. Dar n-am să uit niciodată femeile care își plângeau bărbații morți pe front", povestește bătrâna Maria. În 1953 a luat autorizație, de la sectorul 8, "cum era atunci", pentru a-și deschide "prăvălie" chiar în curtea casei în care locuia. "Când a venit primul client m-am închinat. Îmi aduc aminte că oamenii erau săraci. Veneau cu lână deșirată de la alte pulovere și eu le făceam haine noi".
Nu câștigă din tricotat mai mult de 200 de lei pe lună
După ce i-au fost demolate casa și magazinul, femeia s-a mutat în alte locuri, până când, în anul 1986, s-a stabilit la parterul unui bloc de pe B-dul Al.I.Cuza. "Am autorizație, de la sectorul 1, de mic meseriaș. Sunt o femeie cinstită. Din trei în trei luni plătesc la stat o taxă de 300 de lei. Am o pensie de 260 de lei, iar de la prăvălia asta nu scot mai nimic. Câștig cel mult 200 de lei pe lună. Vine acum frigul și mă gândesc să stau acasă până la primăvară. Voi vedea…", spune Maria. Bătrâna îi mulțumește lui Dumnezeu că nu mai trebuie să achite chirie pentru spațiul în care are "prăvălia": "Tot imobilul este în proces de doi ani și nu mai plătesc chirie. Pe de altă parte, vreau să se termine odată procesul ca să știu și eu încotro s-o iau…Ori plec de aici, ori îmi amenajez spațiul să arate mult mai curat și mai ordonat. Acum sunt nevoită să pun, unele peste altele, rochiile, puloverele, pelerinele, căciulile și fularele tricotate și să lucrez la lumina unui bec". Și nu înțelege un lucru: de ce vin unii să-i fure din magazin produse, că "tricotajele nu mai sunt la mare căutare. Odată au venit trei femei. Două m-au ținut de vorbă și cealaltă, fără ca eu să văd, a furat o căciuliță sau un fular, nici nu mai țin minte…Ce-or fi câștigat cu asta, nu știu! Și nu este singura dată când mi s-a întâmplat așa". Acum are câțiva clienți din rândul intelectualilor, în timp ce înainte de 1989, clienți fideli îi erau muncitorii. "Niciodată nu am ținut cont de gradul de cultură sau de orientarea politică a clientului. Îmi place să vorbesc cu oamenii și ca să nu mă fac de râs în fața lor, am citit mult la viața mea. Îmi place istoria și geografia", povestește Maria. Își respectă clienții mergând pe principiul: "Am spus că la ora cutare este gata ceva, păi atunci să fie gata!". Acum dacă are un client pe săptămână este bine. Tricotează sau face mici reparații la tricotaje. "Aici în prăvălie am haine pe care le-am tricotat cu andrelele sau la mașini de tricotat datate 1935, 1950 și 1960. Hainele sunt modele unicat și sper ca într-o bună zi să apară și cumpărători. Pentru schimbarea a trei gulere, cineva mi-a dat 10 lei. Când lucrez ceva cu materialul clientului, cer între 30 și 50 de lei, în funcție de modele. Prețul, oricum, este negociabil, iar în două-trei zile un pulover este gata", spune bătrâna. Maria recomandă hainele din lână, melană, mohair, bumbac: "Lâna este, însă, cea mai călduroasă".
