Militarii romani din Kandahar care participa la operatiunea -Enduring Freedom-, in cadrul luptei antiteroriste, au reusit sa se adapteze, la aproape patru luni de la sosirea in teatrul de operatiuni, la conditiile dificile din zona si sa faca fata misiunilor care le-au fost incredintate. Oltenii din Batalionul 26 Infanterie -Neagoe Basarab- din Craiova, supranumiti -scorpionii rosii-, s-au mutat din tabara de tranzitie, in care locuiau in luna iulie, intr-o alta tabara, pe care au mostenit-o de la canadienii care au parasit Kandaharul in vara. Ei si-au ridicat aici corturile, au amenajat o sala de mese, o sala de sport, o biblioteca si, mai nou, au construit chiar o bisericuta din lemn. Au facut tot posibilul pentru a se bucura de un minim confort, la intoarcerea din misiuni, in locul in care traiesc timp de sase luni de zile. Desigur, asta nu estompeaza decat intr-o mica masura dorul de casa, de familie, de aerul din tara. Din reportajul urmator puteti afla cum o mai duc militarii romani in Kandahar, cat de bine se inteleg ei cu americanii, cum le-au cucerit respectul si multe alte detalii despre viata de zi cu zi intr-o tabara cazona din Afganistan.
Mina antitanc
Locotenentul Gheorghe Boboc este unul dintre cei doi militari care au fost raniti usor in incidentul din 6 octombrie, cand, in timpul unei misiuni de patrulare, unul dintre TAB-urile romanesti a calcat pe o mina antitanc. El povesteste ca a auzit o bubuitura in momentul exploziei, apoi a vazut un nor de fum si a simtit o lovitura in picior. Spune ca nu i-a fost teama in acel moment, ci abia mai tarziu, dupa ce au fost debarcate cele sase persoane si materialele din transportorul blindat. -Cand am ramas cu mine insumi, mi-am dat seama ce s-ar fi putut intampla si mi-a fost frica, m-am bucurat ca nu a fost ceva mai grav-, marturiseste Boboc. TAB-ul are blindajul avariat si nu mai poate fi folosit in misiunile din afara taberei, fiind utilizat doar pentru paza bazei militare, spune Gheorghe Boboc.
Ofiterul este dintr-o comuna din judetul Gorj, are 29 de ani, este casatorit si are un baietel de doi ani si jumatate, George, caruia i-a cumparat, deja, o masinuta de la magazinul BX-PX din tabara americana. Boboc spune ca si-a sunat sotia imediat dupa accident si a linistit-o, spunandu-i ca totul este in regula, pentru ca nu cumva, auzind stirile la televizor, femeia sa intre in panica. Nu i-a spus insa ca fusese chiar el unul dintre cei implicati in incident decat dupa o saptamana, cand s-au mai linistit apele…Celalalt militar care a fost ranit usor nu a spus familiei, nici pana in astazi, ca a fost vorba despre el, ca sa nu-si sperie parintii.
Gheorghe Boboc sustine ca cel mai greu suporta aici dorul de casa, in rest… nu se gandeste la ce-i lipseste, pentru ca n-are timp. In ceea ce priveste misiunile, el sustine ca sunt dificile din cauza mediului in care se desfasoara – desert, temperaturi mari, praf mult. In relatiile cu militarii americani din baza de la Kandahar, locotenentul afirma ca nu au fost probleme. -Eu, personal, m-am inteles foarte bine cu ei, n-am simtit nici o clipa reticenta fata de romani, nici superioritate sau aroganta. Americanii ne-au felicitat pentru minutiozitatea cu care pregatim fiecare misiune, de paza, patrulare sau cautare. Noi suplinim lipsa dotarii tehnice mai performante cu un efort fizic si psihic sporit-, a adaugat militarul roman.
Ca pe Luna
Sergentul major Dan Bittel are 35 de ani si a mai participat la misiuni de mentinere a pacii in Bosnia, Kosovo, Albania. El spune ca in Afganistan peisajul este dezolant, in tabara este un peisaj -domesticit-, pentru ca exista alei pietruite, dar -acolo-, in misiune, parca ai fi pe Luna sau pe Marte… Cu toate astea, el declara ca oamenii s-au adaptat foarte bine la conditiile din zona, dar abia asteapta sa se intoarca acasa.
Unii militari sustin ca, daca ar fi stiut cum va fi in Afganistan, n-ar fi venit, in timp ce altii spun ca n-au nici o problema si au cerut deja sa li se prelungeasca misiunea, daca este posibil. Pana acum nu au fost cazuri de imbolnaviri grave, sustine medicul militar Misu Raileanu. El povesteste ca au existat cateva cazuri febrile, viroze si nevralgii, care s-au vindecat in trei-patru zile; un singur militar, la inceputul misiunii, a fost mai grav bolnav, cu temperatura peste 40 de grade, dureri de cap, ameteli. Acesta a fost internat doua zile in spitalul Brigazii americane -Panther-, dupa care si-a revenit.
Au existat actiuni sistematice ale americanilor, de recoltare de insecte din zona, pentru a se asigura ca nu sunt purtatoare de paraziti transmisibili la om. Nu exista pericolul imbolnavirii de malarie, dar tratamentul profilactic (pastile antimalarie) continua in randul militarilor nostri. Exista teama ca ar putea exista un focar de boala infectioasa in comunitatea locala, cu care militarii intra in contact in diverse misiuni umanitare, de aceea medicul recomanda masuri stricte de igiena, personala si a alimentatiei.
Consumul de apa este foarte important in conditiile meteorologice din Kandahar. In aceasta perioada a anului se inregistreaza 25-30 de grade Celsius ziua si 4-5 grade noaptea, dar in lunile de vara temperaturile urcau ziua si pana la 50 de grade Celsius. Atunci, fiecare ofiter sau subofiter trebuia sa consume 8-10 litri de apa pe zi, iar acum cam patru litri, ca sa reziste in timpul misiunilor.
Mascota Albis
La infirmeria batalionului se pot face consultatii, tratamente uzuale si de mica chirurgie, dar pentru internare sau radiografii se apeleaza la spitalul american de campanie. Si medicii romani au tratat insa cu succes, militari straini, americani sau iordanieni, cazuri de paraziti intestinali, ciuperci de piele sau eczeme.
Infirmeria batalionului romanesc are si o mascota: un porumbel alb, pe care l-au gasit ratacind in impejurimi, in urma cu o luna. L-au luat, i-au facut o cusca, l-au botezat Albis si acum il hranesc cu orez Uncle Ben*s si sunt foarte mandri de el.
Asistenta medicala, maiorul Cornelia Pegulescu, una dintre cele doua femei ale batalionului care se afla la Kandahar (cealalta este bucatareasa), suporta mai usor despartirea de casa, pentru ca il are alaturi pe sotul ei, mr. Augustin Pegulescu, ofiter responsabil cu actiuni psihologice. Cei doi vorbesc la telefon de doua-trei ori pe saptamana cu fetita lor, care a implinit in septembrie cinci ani. De ziua ei, mama i-a cumparat, de la magazinul din tabara, un tricou pe care era desenata harta Afganistanului si scria -si mama mea este soldat aici-.
Maiorul Pegulescu povesteste ca au executat, timp de doua saptamani, in satele din jurul Kandaharului, alaturi de americani, misiuni de actiuni psihologice. Acestea sunt, de fapt, discutii cu liderii comunitatilor afgane, pe diverse teme, in principal pentru a monitoriza relatia dintre localnici si trupele coalitiei antiteroriste prezente din Afganistan. In misiuni de acest gen merg doua echipe care asigura paza si securitatea transportoarelor, 15 oameni care nu intra insa in sat si o alta echipa -village team-, compusa din ofiterul de relatii publice, ofiterul de actiuni psihologice, un psiholog, un medic si un translator. Sunt completate formulare standard, care cuprind numele liderului respectiv si date despre comunitate – cati locuitori sunt, ce nevoi au, de ce boli sufera, din ce traiesc, cum se descurca. In satele din imprejurimi, afganii fie traiesc in triburi nomade, fie se ocupa cu cultivarea pamantului (porumb sau pepeni) ori cresterea animalelor (capre, oi, camile).
Lectii de romana
Americanii se implica si din punct de vedere material – construiesc scoli pentru afgani, doneaza rechizite si mobilier pentru scoli, medicamente, paturi, sapa fantani, monteaza pompe de apa, incercand sa ajute populatia foarte saraca din Afganistan si, totodata, sa atraga simpatia ei pentru militarii americani din zona. Liderii afgani, care reactioneaza pozitiv daca le oferi sprijin, au intotdeauna nevoie de ceva: cer fie paturi, fie medicamente. Sunt cam cum erau romanii imediat dupa decembrie 1989, asteptau mereu ajutoare din afara-, spune militarul roman.
-Americanii sunt foarte corecti fata de noi: ne prezinta liderilor locali ca aliati, le arata steagul nostru, uniformele, ca sa ne poata deosebi-, maturiseste maiorul Pegulescu. Despre relatiile interumane dintre militarii romani si cei americani a vorbit si comandantul batalionului, lt.-col. Nicolae Ciuca, intr-o conferinta de presa. El a aratat ca militarii se viziteaza reciproc in afara orelor de pregatire, s-au imprietenit, fac schimb de suveniruri si vorbesc despre experientele lor, pentru ca majoritatea militarilor americani sunt foarte tineri, iar romanii au experienta anterioara a participarii in misiunile din Bosnia, Kosovo sau Angola.
De altfel, de Ziua Armatei Romane, cand militarii romani aveau zi libera, am observat un sergent american luand lectii de limba romana cu un -profesor- capitan roman. Cand l-am intrebat de ce invata romaneste, ne-a raspuns ca -din placere-, vrea sa stie cateva cuvinte in limba romana, chiar daca i se pare o limba cam dificil de invatat.
La biserica
Biserica din tabara romanilor, -Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru-, are circa noua metri inaltime si a fost ridicata cu materiale primite de la americani, de 10-15 oameni, in doar trei saptamani. Preotul militar, Gheorghe Nicolescu, spune ca oamenii sunt, in general, receptivi la activitatea religioasa cand participa la astfel de operatiuni departe de casa. Orice misiune incepe cu o rugaciune si binecuvantarea militarilor si se incheie cu o alta rugaciune, in care ii multumesc lui Dumnezeu ca toti s-au intors vii si nevatamati.
Militarii romani sunt insotiti si de un psiholog, caruia pot sa i se adreseze oricand au o problema, dar cei mai multi evita sa o faca. Psihologul este locotenentul Laurentiu Dugarasu, care are 27 de ani si s-a angajat la Batalionul 26 Infanterie din Craiova in urma cu un an. Exista chiar o baraca, pe usa careia scrie -Consiliere-, inauntru aflandu-se doua scaune, o masa improvizata si cateva carti, dar putini din cei de aici indraznesc sa-i calce pragul. De aceea, probabil, Dugarasu a lipit un afis pe usa pe care scrie cam asa: -A merge la psiholog nu inseamna ca ati innebunit sau ca sunteti pe aproape. Discutiile despre idei si sentimente va pot fi, uneori, de ajutor-. L-am intrebat pe tanarul psiholog cu ce fel de probleme vin oamenii la el (mai exact cei care au fost pana acum, adica aproximativ 10 persoane din 405). Mi-a spus ca, in general, sunt probleme de adaptare la noile conditii de viata, unii au probleme in familie, altii se mai cearta intre ei. Daca oamenii sunt inca retinuti in acest domeniu, si va mai dura ceva vreme pana sa se schimbe mentalitatile, Laurentiu Dugarasu incearca sa se apropie el de oameni, chiar daca ei nu ii cer acest lucru. Ii imbarbateaza inainte de plecarea in misiune, le ofera un sfat sau o vorba buna, dupa cum au povestit unii dintre colegii sai.
Casa de oaspeti
In timpul liber, militarii romani asculta muzica, joaca sah, rummy, table, tenis de masa, fotbal, urmaresc programele postului -Romania International-, se uita la casete video (dintre care aproximativ 15 sunt filmele lui Sergiu Nicolaescu aduse, personal, de senator pentru militarii romani din Kandahar) sau merg la sala de forta.
O alta constructie care atrage atentia in tabara este -casa de oaspeti-, construita de doar doi militari romani, in circa doua luni. -Vila- in care au fost cazate, de aceasta data, fetele de la Amadeus, Dana Nalbaru de la Hi-Q si trei soliste ale Ansamblului Artistic al Armatei, care au sustinut un concert in baza militara, este din lemn, cu etaj, are patru camere (in total opt paturi) si o terasa.
Ofiterii, subofiterii si militarii angajati cu contract aflati la Kandahar pot tine legatura cu familiile cumparandu-si cartele telefonice, de 8,5 dolari (cu care vorbesc 15 minute). Ei pot vorbi cate o jumatate de ora, o data la doua saptamani, prin statia radio Panther sau pot trimite e-mail-uri prin Internet.
Tabara romanilor din Kandahar arata mult mai bine acum, decat in urma cu aproape patru luni. Exista conditii civilizate de cazare, masa, dusuri, masini de spalat. Se poate spune acest lucru, chiar daca ziaristii nu le-au testat pe propria piele, fiind cazati in tabara -de tranzitie-, in corturi neincalzite, ce-i drept avand la dispozitie un sac de dormit si o perna. Noroc ca a fost vorba doar de o noapte. In ceea ce-i priveste pe militari, ei mai au aproximativ doua luni si jumatate pana vor pleca acasa, urmand sa fie inlocuiti, probabil, de colegii lor din Brigada 81 Mecanizata cu comandamentul la Bistrita.
Simona MATIES
