Coșmarul foametei
Locuiește într-o coșmelie în zona Gării de Nord. Are 88 de ani și stă retras de lume. Dacă ar fi știut să scrie și să citească bine și-ar fi dorit să scrie o carte despre foametea din 1946-1947. Nu-i ies din minte imaginile pe care le-a văzut atunci. Locuia în Moldova. Și acum se teme că foametea va veni, din nou, peste noi. Este speriat de ce aude la radio. „N-am televizor, da’ aud la radio că este secetă mare și că țăranii cultivă doar ca să mănånce ei, că nu au profit dacă vin cu legumele și la piață“, spune, speriat, moș Ghiță. Își amintește că în anii 1946-1947, oamenii munceau zi lumină pentru o farfurie cu supă de buruieni pe zi și o påine pe lună. Moș Ghiță povestește, însă, că nu mai aveai putere să muncești doar după ce måncai o feliuță de påine și o farfurioară cu o ciorbă care era mai mult apă: „Cåt să reziști? La un moment dat omul nu se mai putea duce la muncă. Și așa, așa cei care trebuiau să întrețină familia mureau sau cădeau la pat. Nu mai aveau cu ce să-i hrănească pe copii. Așa mureau și copiii“. Bătrånul simte și acum gustul supei de buruieni: „Cånd mama era la muncă trebuia să facă soră-mea supa. Dădea la råșniță știrul și loboda, punea un pic de făină și făcea turte prăjite în motorină. Le băga în apă și gata supa“. Moș Ghiță nu-l poate uita nici pe vecinul său din care rămăseseră doar oasele: „Parcă trăia în lagărele nemților. Ce mă întreb și acum, cum de avea picioarele groase de parcă ar fi fost obez? În rest, piele și os“. Unii se mai duceau în piețe să mai cerșească, dar nimeni nu avea de unde să le dea de måncare. „Umblau țăranii de nebuni prin sate. Veneau acasă și de foame mureau. Cåte pisici și cåți cåini nu au måncat oamenii atunci? Bureții ăia blestemați, otrăviți, au băgat oamenii în pămånt. S-au måncat om pe om. Îmi amintesc că mama povestea despre un vecin al nostru al cărui băiat murise. El cu soția și ceilalți patru copii l-au måncat. Știu că pare de necrezut, da’ ăsta este adevărul“, își amintește Moș Ghiță. Bătrånul mai povestește că acela care avea o vacă era considerat bogat: „Da’ și vacile cu ce să le hrănești? Mai răsărea iarba pe ici, pe colo și oamenii care aveau vaci numai că nu se luau la bătaie pentru locul în care era iarbă. Și oamenii au måncat iarbă pånă s-au săturat. Cartofii degerați pe care n-aveai cu ce-i prepara au îmbolnăvit oamenii de ficat. Înainte de a începe foametea s-au îmbolnăvit și găinile. Mureau pe capete. Pe timpul foametei, oamenii le dezgropau și le måncau. Ziceau că ori mor de boală, ori mor de foame, tot aia este“. Omul spune că, probabil, dacă era numai seceta, nu mureau atåția oameni de foame, „dar rușii au venit și ne-au luat tot din podurile caselor“.
Semințe de mătură care te zgâriau pe gât
Tanti Coca, de 77 de ani, își amintește și acum påinea din mălai, făină și semințe de mătură care te zgåriau pe gåt: „Semințele de mătură se umflau în burtă și țineau de foame“. „În 1939-1940, au început concentrările. Stålpii casei, bărbații, plecau la război. Peștele și măslinele deveniseră un lux. În restaurante, în loc de påine se servea cartof fiert. Bărbații care nu erau primiți în armată, dormeau în Gara de Nord. Veneau bogătașii și îi alegeau de unde este acum Piața Matache pentru diverse munci ca pe slugi, ca pe animale“, povestește tanti Coca. Påinea care te zgåria pe gåt se dădea pe cartelă. Un sfert de påine, pe zi, de persoană. Era påine tare, de-ți rupeai dinții în ea. Orășenii mai mergeau la sate cu diverse obiecte din case și țăranii îți dădeau cåt mălai și cåtă făină vroiau ei. Pe șoseaua Ștefan cel Mare era o moară care se deschidea la ora șase dimineața. Oamenii se strångeau de la ora două noaptea. Cånd se deschideau porțile, oamenii se buluceau pentru două kilograme de mălai de persoană. „Nu puteai să mergi în fiecare noapte să stai la coadă la mălai. Trebuia să mergi pe jos pånă acolo, oboseai… În loc de fructe, oamenii måncau roșii. Carnea de cal era peste tot în măcelării. Dar erau cai ce nu puteau fi folosiți pe front, mårțoage. De carne de pui sau de porc nici nu putea fi vorba. Țin minte că mama povestea despre un om căruia hoții i-au dat în cap pentru o bucată de carne pe care o avea pe grătar. După terminarea războiului a fost mai bine și pe urmă a venit Iadul pe pămånt: foametea“, spune tanti Coca.
