Un oras-uzina cu blocuri comuniste, cateva carciumi si priviri blazate. Pentru lumea din zona – una saraca -, orasul prahovean Plopeni inseamna Uzina Mecanica, care fabrica, intre altele, munitie de artilerie. Zilele acestea, ar urma ca peste o mie de oameni care lucreaza la colosul din Plopeni sa ramana fara serviciu, in cadrul unui plan national pentru industria de aparare. Desi listele companiei nationale Romarm cuprind Uzina Plopeni, oamenii de aici mai cred ca exista cale de intors. Ei spun ca orasul ar fi paralizat de o asemenea decizie, in timp ce semnalele de la Bucuresti sunt foarte clare: -Taiem in carne vie-. Si nu este numai cazul Plopenilor.
-Nu facem angajari-
Un afis stupefiant troneaza la intrarea in sediul administratiei uzinei: -SC Plopeni nu face angajari-. Oamenii de la intrare spun ca aceasta inscriptie, -plantata- intr-o perioada in care se asteapta concedierea a mai bine de o mie de oameni, vine in urma unor intrebari ale somerilor.
Pe strada principala a orasului, un grup de barbati dau la sapa pentru a indeparta gheata. -Sunt somer, asa ca dau la sapa, ce sa fac. Am lucrat la uzina, dar acum am ramas pe strazi-, spune unul dintre lucratori, privind in gol. Datele fac lumina in cazul Plopeni: din 22.000 de angajati in 1990, uzina a ramas cu aproape 8.000 la aceasta ora. Dintre ei, doar 3.000 lucreaza efectiv, restul zac in somaj tehnic, din cauza lipsei comenzilor.
Unul dintre angajatii actuali ai uzinei crede ca disponibilizarile trebuie urmate de asigurarea unor noi locuri de munca. -Orasul va fi mort. Noi, ca noi, ca avem o varsta, dar tinerii ce fac? Raman pe drumuri-, spune barbatul, care are aproximativ 50 de ani si se recomanda -Ionita-. El crede ca facilitatile acordate disponibilizatilor pentru infiintarea de firme nu ajuta la nimic, intrucat, zona fiind saraca, nu exista sanse pentru afaceri.
-Ni se spune nostalgici, dar nu putem uita ca inainte de 1989 aveam bani si ne permiteam an de an sa mergem cu familiile la mare, in timp ce acum nu ajung nici macar pana la Slanic sa fac o baie-, continua omul, stand la poarta uzinei.
Birocratie si bani
In spatele lui – strada in soare contrasteaza cu pesimismul afisat de majoritatea celor ce vorbesc despre concedieri. Plopeni este un oras cu peste 10.000 de oameni, in care predomina blocurile cu patru etaje, plus cateva case amarate. Singura certitudine a oamenilor de aici este uzina, un imens colos construit in 1938, care se intinde pe aproximativ 200 de hectare. Birocratia excesiva face ca accesul unui strain dincolo de poarta sa aiba nevoie de zile de negocieri prin fax sau sa nu aiba loc in nici un fel. Motivatia tine de caracterul -special- al productiei militare. Cu toate acestea, nici accesul in partea -civila-, unde se produc pompe hidraulice, nu se face mai usor. In schimb, dupa cum spun liderii sindicali si, de altfel, se vede cu ochiul liber, paza nu este militarizata. Peste 300 de angajati s-au reprofilat si sunt bodyguarzi. Banii vorbesc.
Zvonuri, o certitudine si putini voluntari
Aparent, nimeni nu stie nimic de concedieri. -Nu stim inca numarul celor ce vor fi disponibilizati-, declara Dan Mocanescu, unul dintre liderii sindicali BNS, aflat in vizita la Plopeni. Dupa insistente, liderii sindicali admit ceea ce se stie deja: compania-mama ROMARM a pus Plopeniul pe lista cu disponibilizari. Cifrele nu sunt prea clare, insa, potrivit unui lider sindical local, serban Nicolae, este vorba de minimum 1.200 de persoane, in timp ce varianta provenita din surse neoficiale Romarm vine cu numarul de 1500. Liderii sindicali cred in gasirea unor solutii pentru ca oamenii sa produca altceva, in aceeasi uzina. -Am gasit de lucru pentru 700 din oameni-, spune Serban. La societate au inceput insa sa fie alcatuite liste cu viitorii disponibilizati, in timp ce administratia ii asteapta pe cei care doresc sa renunte de bunavoie la serviciu, in schimbul celor 14 salarii compensatorii. Fara succes pana acum, nefiind prea multi voluntari. -Aici sunt multe familii care lucreaza in uzina. Frate, sora, mama, dai intr-unul, plang toti-, explica liderul sindical.
Din partea conducerii uzinei, tacere. Aceleasi formalitati indelungi, aceeasi opacitate. Culmea -transparentei- isi are locul insa in Primaria localitatii. Cu primarul Octavian Zaharia plecat la Bucuresti, viceprimarul Lungu s-a trezit cu un ziarist pe cap. Reactia sa: -N-am timp-. In vreme ce grabitul edil facea sprinturi pe langa un reporter venit pentru a afla at mai multe despre oras, vizavi de Primarie o gramada organizata se contura la coada in care saracii orasului primeau ajutoare sociale.
Ultima -solutie-: carciuma
In alt colt al orasului, mesele celui mai important restaurant al orasului, traversate de mirosul clasic de carciuma romaneasca, gemeau de barbati, majoritatea la 30, 40 sau 50 de ani. Cu fesuri in cap, gecile pe ei si halbe de bere in fata, oamenii vorbeau de ale lor. Altii isi incercau norocul la poker electronic, poate, poate iese ceva cat salariul pe o luna la uzina. Bebe este administratorul restaurantului si spune ca patronul sau a facut investitii importante, in afara restaurantului mai deschizand, in Plopeni, o hala si o patiserie. -In afara fabricii, bani se fac aici din comert, mai ales cu alimente. O data concediati oameni de la uzina, vor scadea si incasarile-, spune Bebe. Iar clientela sa provine, in mare masura, din angajatii ai uzinei. -Vin sa isi inece amarul-, comenteaza Bebe.
Marturie sub acoperire
Unul dintre angajatii vechi ai -firmei- a acceptat sa povesteasca mai multe despre trecut si doua vorbe referitoare la ce se intampla acum..
-Jean Pierre Bonin este un francez, seful Camerei de Inventica din Bruxelles, care ne-a vizitat la inceputul anilor *90. A venit cu foarte multe proiecte pentru Plopeni. Nici unul nu a fost realizat, pentru ca n-a vrut RATMIL. Cel mai interesant mi s-a parut proiectul unui mic Jeep, pe care dorea sa-l construiasca atat in varianta civila, cat si militara, la Plopeni. Se numea Dallas. Francezul a fost insa blocat de birocratia si de sistemul nostru in general-.
Si tarile NATO s-au interesat serios de capacitatile de productie de aici. -Am primit vizita directorului economic al NATO, George Daniel, insotit de reprezentanti ai mai multor tari membre ale aliantei. Nici de aici n-a iesit nimic-.
-Cat despre prezent, se poate spune ca, pe partea militara, avem zero comenzi-.
Macro: orasul-uzina
Plopeni nu este un caz singular. Alte mici localitati din Romania sufera din greu, in urma trecerii de la un sistem la altul. Unele sunt amenintate cu disparitia, iar oamenii de aici fie se intorc la tara, fie aleg un oras mai mare unde se stabilesc.
In cazul industriei de armament, somajul bate, chiar in aceste zile, la usa a aproximativ zece mii de oameni . Banii vorbesc: daca, inainte de 1989, Romania vindea de sute de milioane de dolari pe an, anul 2000 a fost marcat de infima suma de 30 milioane de dolari.
