Potrivit tradiției, în a doua luni după Paște se aruncă pe apă coji de ouă roșii sau încondeiate și firimituri de cozonac. Sărbătoarea este cunoscută drept Paștele Blajinilor și este dedicată unor ființe misterioase ce trăiesc pe lumea cealaltă, într-un tărâm străbătut de Apa Sâmbetei. Cunoscuți în folclor ca rohmani, blajinii sunt niște ființe mici, ce participă la facerea lumii și susțin stâlpii pământului. Se spune despre ei că se trag din copiii care mor imediat după naștere și că trăiesc o viață fericită, neavând nevoie de lucruri omenești. Își petrec zilele în post și rugăciune pentru cei vii, iar lumea lor este una liniștită, fericită și utopică. De Paștele Blajinilor, oamenii pot lua legătura cu tărâmul misterios al lor prin intermediul apei, în care aruncă firimituri de colac sau cozonac și coji de ouă roșii, pentru ca rohmanii să se poată înfrupta. Paștele Blajinilor este cunoscut și drept Paștele Morților, pentru că acum se dă de pomană pentru sufletul celor dispăruți dintre noi.
Paștele Blajinilor, Paștele Morților sau Lunea Morților este o sărbătoare populară cu dată mobilă, dedicată spiritelor strămoșilor. Blajinii (Rohmanii sau Rugmanii) sunt reprezentări mitice ale primilor oameni de pe pământ. Se spune că Blajinii au luat parte la facerea lumii și că susțin stâlpii de sprijin ai pământului. Imaginați ca oameni blonzi și socotiți urmașii lui Set (al treilea fiu al lui Adam și al Evei), Blajinii duc o viață cuvioasă și lipsită de griji, întemeiată pe virtute și pe incapacitatea de a face rău. Bărbații se întâlnesc cu femeile o dată pe an, la Paștele Blajinilor, pentru a procrea. Băieții sunt crescuți de mame până merg în picioare și pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbații. În popor se crede că locuiesc pe malurile unor râuri mari sau lângă ostroave ori la hotarul cu Raiul, și că în țara lor este mereu cald. Blajinii nu știu să calculeze sărbătorile, de a căror sosire sunt anunțați de către oameni. Ei știu că este Paștele atunci când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei coji de ou roșu, aruncate special de gospodine pe ape, în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în țara lor îndepărtată, ei serbează Paștele, iar oamenii prăznuiesc Paștele Blajinilor sau Paștele Morților. În această zi, credincioșii depun ofrande pe morminte, împart pomeni, întind mese în cimitir, lângă biserică sau în câmp, la iarbă verde. După Duminica Tomii (prima după Paște), începe săptămâna Mironosițelor sau a Negrelor. A doua săptămână după Paște e consacrată mai ales morților. De altfel, săptămâna începe cu Lunea Morților sau Paștele Morților, când se obișnuiește a mânca pască și slănină sfințită, păstrate special de la Paște. Astfel, oamenii se consideră feriți de orice primejdie, dacă se întâmplă ca peste ani să se înfrupte într-o zi de post. Oamenii satelor respectă cu strășnicie Paștele Blajinilor, existând credința că altfel nu le-ar mai rodi ogoarele, iar oile li s-ar îmbolnăvi. Urmează Paștele Cailor, care se va sărbători și în joia dintr-a șaptea săptămână după înviere, adică pe data de 12 iunie, în acest an. Este o sărbătoare veche, cunoscută în unele locuri drept "Joia iepelor". În satele din țara Făgărașului, precum și în cele din zona Baraoltului, Paștele Cailor coincidea cu ziua în care se încheiau afaceri, care nu în toate cazurile erau reușite, de aici născându-se și expresia "La Paștele…cailor". De sărbătoarea lor, caii nu sunt puși la căruță și primesc fân proaspăt pe săturate.
