Povestea batranului Craciun

Farmecul Crăciunului pare să se fi născut la sat. Aici Crăciunul şi-a păstrat încă magia de odinioară şi amintirea sărbătorilor de altădată. Bătranii ţin cont de superstiţii şi obiceiuri ce transformă Crăciunul într-o sărbătoare a bucuriei. Crăciunul este întampinat în diferite colţuri ale lumii cu bucate tradiţionale extrem de diversificate, de la cele din porc, peşte sau gască pană la cele din scoici, şi de la prăjituri cu ciocolată pană la cele cu petale de trandafir.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Un obicei specific numai ţării noastre este ca fiecare familie să taie un porc în preajma sărbătorilor de iarnă, acest eveniment prefaţand, de fapt, apropierea Crăciunului. Această tradiţie transmisă din generaţie în generaţie îşi are originea la vechile comunităţi arhaice al căror aliment de bază, în perioada rece a anului, era carnea de porc. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an. Ţinut întotdeauna pe 20 decembrie, Ignatul era şi este asociat cu porcul. La tăierea porcului nu trebuie să asiste nici un milos, existand credinţa că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi bună; se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu! După ce porcul nu mai mişca, se făcea o tăietură în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta punandu-se sare, spunandu-se că numai aşa sufletul porcului va ieşi din cap. De obicei, coada, urechile şi beşica erau date copiilor, pe gospodari interesandu-i în special splina, aceasta indicandu-le, în funcţie de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănance din această splină! Găsirea de sange închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpan, acest lucru însemnand noroc la bani. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se manjeau cu sange pe faţă, sperand că vor fi mai roşii la faţă şi sănătoşi tot anul care va urma. Acelaşi sange, strans într-o strachină cu mălai, uscat şi măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă, spaimă. Deşi creştinismul a asociat porcul necumpătării şi lăcomiei, pentru comunităţile arhaice acest animal, mai ales prin sangele său, era unul dintre cele mai importante ajutoare pentru revigorare.

Înfăţişarea lui Moş Crăciun

Moş Crăciun, în chip de moşneguţ rotofei, îmbrăcat în haină roşie, cu barbă lungă şi albă, cu sacul de cadouri în spinare sau stand într-o sanie trasă de reni, este o imagine foarte tarzie, închipuită de Thomas Nast, un desenator american. Imaginea avand ca punct de plecare pe Sfantul Nicolae, de acest fapt făcandu-se -vinovaţi- coloniştii olandezi şi cei englezi ce au plecat în America în secolul al XVII-lea. Aşadar, nimic din tradiţia romanească în imaginea actuală a lui Moş Crăciun, însă, după 1960, această imagine s-a impus în toată lumea, aşa încat o luăm ca atare. Crăciunul îi introducea pe oameni într-o atmosferă unică, specifică atat sfarşitului, cat şi începutului, atat tristeţii, cat mai ales bucuriei. Modul în care Moş Crăciun reuşeşte să ducă daruri tuturor copiilor din lume într-o singură noapte a ajuns să-i preocupe şi pe oamenii de ştiinţă, care pană acum au încercat să demonstreze că acest lucru e posibil. Şi, în sfarşit, au reuşit! Primul care a reuşit să demonstreze că drumul acesta de sute de mii de kilometri este perfect posibil este Larry Silverberg, un profesor american de mecanică şi inginerie spaţială. Larry Silverberg susţine că, pentru a reuşi să facă această călătorie, Moş Crăciun se foloseşte de undele electromagnetice, dar şi de ştiinţa computerelor. Printre -aşii din maneca- lui Moş Crăciun se află şi nanotehnologia şi ingineria genetică. Pentru a afla ce-şi doreşte fiecare copil, Moş Crăciun are la dispoziţie o antenă în care este integrată tehnologia folosită în telefonia mobilă şi EKG. Un sistem de filtre foarte sofisticate îi permit Moşului să afle unde locuieşte fiecare copil şi ce îşi doreşte şi chiar cum s-a comportat de-a lungul anului fiecare copil. După ce sunt recepţionate, datele sunt procesate de sistemul performant de navigaţie al saniei, susţinea profesorul Larry Silverberg. Totuşi, cum poate Moş Crăciun să ajungă în milioane de case într-o singură noapte? -Folosindu-se de conţinutul spaţio-temporal-, răspund specialiştii. -Moş Crăciun ştie că timpul poate fi întins ca o bucată de cauciuc şi că spaţiul se poate modifica. Toate aceste cunoştinţe îi permit să distribuie cadourile într-o clipită-, explica omul de ştiinţă american. Mai mult, se pare că Moş Crăciun nu are sania plină cu cadouri: în momentul în care intră într-o casă, Moşul îşi foloseşte aparatul de fabricat jucării, astfel încat acestea sunt fabricate pe loc, atom cu atom. În plus, renii Moşului sunt dintr-o rasă capabilă să zboare. -Copiii nu ar trebui să dea mare importanţă celor care spun că Moş Crăciun nu poate distribui toate cadourile într-o singură noapte. Este posibil şi, mai mult, cand spun acest lucru, mă bazez pe ştiinţa zilelor noastre-, a mai spus Silverberg.

Originea numelui Crăciunului, incertă

Crăciunul este una dintre cele mai aşteptate sărbători. În postul de şase săptămani care îl precede, oamenii fac numeroase pregătiri, încercand să întampine cum se cuvine o sărbătoare de o asemenea importanţă. În legătură cu numele popular al sărbătorii există mai multe opinii, ba că ar veni de la latinescul -creatio- – naştere, ba de la slavul -Karacun- – moarte năprasnică sau spirit al morţii, ba din albanezul -Kercum- – buturugă. Specialiştii romani, avand în vedere rolul principal pe care îl juca buturuga sacră, aprinsă ritual în noaptea Crăciunului pentru a ajuta Soarele slăbit de puteri, înclină spre o origine traco-dacică a sărbătorii, această opinie apropiindu-se mult de cea de-a treia variantă pomenită de noi. Evident, acceptand această origine, trebuie să acceptăm şi faptul că sărbătoarea Crăciunului a păstrat şi o mulţime de elemente precreştine, elemente care-şi aveau pe deplin explicaţia în plan mitico-magic. De abia în anul 354, Papa Liberiu a oficializat data de 25 decembrie ca zi a Naşterii lui Iisus, în Orient acest lucru întamplandu-se în anul 379.

Ce se face în zilele Crăciunului

Multe practici din Ajun au ca principală grijă vitele din bătătură, dandu-li-se mancare pe săturate, că doar în această noapte -s-a născut Hristos în iesle-. Din toate mancărurile pregătite, gospodina obişnuia să pună cate puţin într-o strachină, cu aceasta plină înconjurand casa de trei ori; apoi conţinutul era dat vitelor, sperandu-se că, procedand aşa, vitele vor fi sătule şi vor avea spor. Apa ce rămanea de la spălatul vaselor era dată de băut vitelor, uneori în a treia zi de Crăciun animalele fiind şi stropite. Pentru a avea frupt vacile, era bine să nu se împrumute nimic din casă în toată această perioadă, focul şi aluatul dospit trebuind să fie foarte bine păzite şi nicidecum împrumutate. Spre seară, toţi ai casei se aşază în jurul mesei, această masă fiind cu totul specială, la ea participand atat viii, cat şi morţii. Prin Bucovina, nimănui nu-i era îngăduit să se ridice de la masă pană nu se terminau toate bucatele de mancat, altfel fugea belşugul din casă. Uneori, bărbatului i se îngăduia să se ridice, acesta obişnuind să încuie toate uşile pe timpul mesei, pentru a nu i se fura nimic din gospodărie în anul viitor. Femeia care se ridica de la masă risca să nu-i stea cloştele pe ouă, unul din picioarele ei trebuind să fie bine ţinut pe un topor, dacă voia să aibă pui tari ca fierul.

Obiceiuri, vechi şi noi

În noaptea Crăciunului se credea că cerul este deschis, despre cel care auzea cocoşii cantand în cer spunandu-se că are noroc la bani şi că va fi sănătos. Pentru peţitori, fetele mari puneau, în seara Ajunului, o strachină pe prispă sub fereastră, sperand că-l vor vedea atunci cand acesta va veni să mănance. Înainte de a se culca îşi punea pe cap o spelcă ce fusese sub prag cand a ieşit preotul din casă, spelca aceasta favorizand visarea ursitului. Oamenii de altădată erau foarte grijulii ca în noaptea Crăciunului să nu se stingă focul, în acest scop punand în vatră un buştean sau o buturugă. Bradul de Crăciun, venit pe aceeaşi filieră mitologică, nu este specific romanilor, aceştia preluandu-l, se pare, de la germani, la sfarşitul veacului al XIX-lea. Încă din dimineaţa Ajunului, băieţii, de obicei în cete, porneau la colindat. Darurile tradiţionale constau mai ales în colaci, numiţi şi colindeţi, acestor colaci de Crăciun fiindu-le atribuite puteri magice. Uneori, neamurile mai scăpau şi cate un ban sau fructe. Oamenii primeau întotdeauna colindătorii, deoarece se credea că atunci cand nu se vor mai auzi colinde pe pămant vor ieşi diavolii şi vor pune stăpanire pe lume, neprimirea colindătorilor fiind socotită un mare păcat. În apa în care se spălau înainte de Crăciun, oamenii puneau o nucă şi un ban, crezand că vor fi sănătoşi ca nuca şi vor avea noroc la bani. În zilele de Crăciun, prin Basarabia se organizau petreceri, cunoscute sub denumirea de -cumpănii-, la acestea participand cate şapte-opt perechi, la cumpănii mancarea, băutura, vorbitul, cantatul şi jucatul fiind ingredientele bunei dispoziţii. De la un gospodar se trecea la altul şi tot aşa, pană a doua zi, cand satul răsuna de cantece. Cand oamenii se întalneau pe drumuri, obişnuiau să se salute cu o formulă dispărută azi: -Hristos S-a născut!-

Superstiţii

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiţionale. Cele mai răspandite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de Crăciun şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor romaneşti cuprinde pe langă colindele propriu-zise – cantece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilică, jocuri cu măşti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) – şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm cateva, specifice diferitelor zone ale ţării:

– în Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă;

– în Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului;

– în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an;

– după Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube;

– acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mancare din carne macră de porc cu ceapă şi slănină, din care sunt ospătaţi cei dintai dintre străinii ce le calcă pragul casei, acestei mancări i se spune -pomana porcului-;

– în unele sate maramureşene se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun pe masă faţa de masă cu ciucalăi, pe pereţi şterguri tărcate (brodate) şi pe pat perne cu feţe tărcate;

– cu o săptămană înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminand în cele două zile anterioare sărbătorii, cand se pregătesc mancărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masă cu faţă brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, busuioc;

– aluatul frămantat în noaptea de Crăciun este bun de deochi pentru vite;

– se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc;

– la cele trei sărbători mari – Crăciun, Paşte şi Rusalii – să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi bănos;

– nu este bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întai rachiul, pentru că nu el are întaietate în această seară, ci bucatele;

– dacă visezi grau verde în postul Crăciunului, este semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate;

– în Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca aceşti pomi să lege rod bogat;

– în Ajunul Crăciunului se ung painile pe deasupra cu muruială de făină de grau, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din grădină, ca ei să fie în vară încărcaţi de roade;

– în ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi, şi după ce ai măturat du gunoiul acela la pomi, că-i ajută să fie roditori;

– pomul Crăciunului îmbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraş. Cel mai răspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarmă, îmbrăcate în hartie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole albă. Fasolea albă simboliza -curăţirea sufletului-;

– în alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grau tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorată;

– în Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănance bostan, ca să fie graşi peste an;

– în Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau pană primăvara, cand se afumau şi se tămaiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancaţi de plugari;

– în anumite sate din Transilvania se pune în Ajunul Crăciunului, pe un scaun în tinda casei, fan şi pe el un colac şi în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fanul, ca să se înmulţească şi să fie -an bun-;

– în seara de 23 spre 24 decembrie, pană după miezul nopţii, şi în unele locuri pană la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun;

– prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cantăreţii bisericeşti, umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos.

Tradiţii peste hotare

Crăciunul în Australia este la fel de fastuos ca în oricare altă zonă a lumii, doar că nu este alb. De obicei, în această perioadă este senin şi cald, cu temperaturi între 25-38 de grade. În Australia, casele sunt decorate cu lumini şi familiile împodobesc brazi, obicei împrumutat din America, mulţi australieni optand pentru varianta -artificială-. Pentru australieni, majoritatea catolici, anglicani şi luterani, Ajunul Crăciunului este prilej pentru întalniri religioase. Pentru australieni, zilele de Crăciun sunt prilej de întalnire cu prietenii în curtea casei, la picnic, în parc, în grădini sau pe plajă, cu meniuri bogate: fructe de mare, şuncă glasată, pui rece, raţă sau curcan, paste, prăjituri cu fructe sau ciocolată, îngheţată.

În China, această sărbătoare este celebrată doar de creştini, care decorează casele cu lanterne de hartie şi împodobesc bradul de Crăciun, pe care îl numesc -Copacul luminii-, cu diverse obiecte de hartie, realizate manual. Copiii chinezi îi spun lui Moş Crăciun, Dun Che Lao Ren. Cum majoritatea chinezilor nu sunt creştini, în această ţară, la sfarşitul lunii ianuarie, începe adevărata sărbătoare, o dată cu începutul Noului An chinezesc.

În Scoţia, nu Crăciunul este adevărata sărbătoare. Scoţienii sunt rezervaţi şi îşi păstrează energia pentru Ajunul Noului An, Hogmanay. Cuvantul are la origine denumirea unei prăjituri de ovăz dăruită pe vremuri copiilor în această zi. Ca fostă colonie, Brazilia a împrumutat multe obiceiuri de sfarşit de an din această zonă. De Crăciun, în magazine, în case şi în biserici se amenajează locuri speciale, numite -presepium-, care redau locul în care s-a născut Iisus. În ajun, soseşte Papai Noel, încărcat de daruri, purtand un costum de mătase, subţire, potrivit pentru căldura verii. Masa de Crăciun, în Grecia, este bogată în bunătăţi, avand în vedere că pentru greci s-a încheiat o perioadă de 40 de zile de post. Gospodinele pregătesc o paine specială, -christopsomo- (painea creştină). În Grecia nu există obiceiul bradului de Crăciun. Simbolul acestei sărbători este un vas de lemn în care se pun, în apă, crenguţe cu frunze de dafin şi o cruciuliţă de lemn.

În Irak, în ajunul Crăciunului, membrii familiei se adună şi unul dintre copii citeşte despre naşterea lui Iisus, în timp ce ceilalţi ţin în mană lumanări aprinse, după care toată lumea cantă, în timp ce se dă foc unui arbust cu spini.