Au avut voce, chiar melodioasă, și s-au trezit, „peste noapte“, cu o „lovitură“ la care nu se așteptau să le-o dea viața. Au aflat de la medici că au cancer laringian, fiind nevoiți să se opereze. Nu poate fi descris în cuvinte coșmarul prin care trec pacienții Institutului de Fono-Audiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă“, care trăiesc această experiență. Dacă alte tipuri de tratamente nu au dat un rezultat pozitiv, bolnavilor de cancer laringian le este scos, prin intervenție chirurgicală, laringele sau o parte din acesta. Dacă în zona scoasă chirurgical se află și coardele vocale, pacienții rămån fără voce. Cancerul laringian are o pondere mai mare la bărbați. „În primul rånd, impactul psihologic asupra pacientului este mare. Deodată, omul se trezește fără voce și cu o canulă, adică un mic tub de metal, material plastic sau cauciuc care permite trecerea aerului prin orificiul de la gât, pe care trebuie să o acoperi cu un șal sau cu pansament. Este un șoc. În spital există și logopezi psihologi care se ocupă de consilierea psihologică a pacientului. Impactul psihologic este mult mai mare la femei deoarece acestea sunt obișnuite să vorbească mai mult. După o asemenea experiență, femeile au tendința de suicid. La acestea, terapia psihologică este mai susținută“, spune Silvia Filimon, logoped în cadrul Institutului de Fono-Audiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă“. Pentru început, bolnavul comunică prin gesturi și în scris cu oamenii din jurul lui. Logopezii trebuie să le predea pacienților „un altfel de a vorbi, fără coarde vocale“. „Recuperarea constă în învățarea unei alte modalități de fonație fără vibrația coardelor vocale. Vocea eructată se obține printr-un anumit tip de respirație, printr-un anumit flux de aer pe care pacientul îl expulzează din esofag. De aceea se mai numește și voce esofagiană. La început, pacientul reușește să articuleze, pe acest flux de aer, sunete, cuvinte monosilabice. Apoi, printr-o singură eructare, bolnavul articulează propoziții de trei-patru cuvinte. După reabilitare logopedică susținută, pacientul reușește să comunice propoziții și chiar fraze“, explică logoped Silvia Filimon. Aceasta spune că mai există și varianta butonului de fonație, dar nu este o alternativă viabilă: „Bateriile se pot termina în orice moment. Pacientul este dependent de instrument, atrage atenția asupra sa și nu vorbește mai bine sau mai clar decåt în cazul vocii eructate“.
Preot lăsat, temporar, fără voce, de fumul inhalat și slujbele ținute
„Nu trebuie să ne jucăm cu răcelile. Acestea ne pot lăsa temporar fără voce, iar pentru recăpătarea acesteia trebuie urmate anumite «exerciții»“, spune Ligia Mircea, asistent medical principal în Secția de Foniatrie a Institutului de Fono-Audiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă“. Nu numai laringitele ne „îngreunează“ pentru o anumită perioadă de timp vorbirea, ci și inhalarea prafului. Pånă și preoții sau cåntăreții pot avea probleme, temporar, cu vocea. Pe långă „exerciții“, recăpătarea vocii presupune și ambiție din partea pacienților. „Sunt preot, am cåntat prea mult, în fum și frig, și am necesitat o operație pe corzile vocale. Vreau să-mi recapăt cåt mai repede vocea“, povestește preotul. Acesta stă, în picioare, în fața oglinzii din incinta cabinetului medical. Trebuie să aibă o anumită ținută, mai exact să nu stea cocoșat. „Ma, me, mi, mo, mu“, spune, pe un ton melodios, preotul. Asistentul medical principal nu este mulțumit de tonalitate și îi atrage atenția: „V-ați dus mai sus. Vreau ca totul să fie rar, clar, articulat“. Preotul repetă: „Ma, me, mi, mo, mu“, după care întreabă: „A fost bine?“. Ligia Mircea pare mulțumită, dar preotul nu scapă doar cu atåt. Îl pune să recite niște versuri, dar nu oricum, ci pe o anumită tonalitate. Acolo unde nu este bine, asistentul medical principal îl „corectează“, adică îi arată cum trebuie recitat versul. Pe ritmurile unei mici orgi, aflată în cabinetul medical, același pacient trebuie să tragă aer în piept și „să îl elibereze“. Ligia Mircea îi spune preotului: „Nu trebuie să se audă gåjåială!. Deschideți gura! Ne întoarcem pe Do diez“. Asistentul medical principal nu este mulțumit, de această dată, de ținuta preotului. Îi așează corect spatele și capul: „Uitați-vă în oglindă!“. „Urmează a-ul căscat“, spune Ligia Mircea. Preotul face exact ce i se spune căci vrea să-și recapete cåt mai repede vocea. „Chinul“ se apropie de final. Pacientul este pus să numere pånă la zece, „dar ar fi bine ca tonalitatea să fie precum cea folosită în biserică“. Preotului i se spune să revină la „tratament“ peste cåteva zile.
Exerciții de relaxare în fața oglinzii
Urmează o tånără care a avut o laringită ce i-a afectat vocea. Ligia Mircea îi „arată“ pacientei cum să pronunțe „pom“ pe mai multe tonalități. Tånăra o ascultă și totul iese bine. „Hi! Hu! Ca la karate“, îi spune asistentul medical principal pacientei. De această dată, Ligia Mircea îi spune tinerei să tragă mai mult aer pe nas: „Acum «Ih! Ah! Eh!»“. Această ședință a luat sfårșit. După tånără intră în cabinet un grup de paciente. Așezate în fața oglinzii, în picioare, cu måinile pe abdomen, pacientele fac un exercițiu de relaxare. De la casetofonul din cabinetul medical răsună o melodie calmă. Se aude un șuierat, după ce pacientelor li se cere să såsåie: „Șșș!“. Urmează „Ma, me, mi, mo, mu“ și „Aaa, Eee, Iii, Ooo, Uuu“. Tot pe muzică, grupul de paciente face un nou exercițiu, de această dată la nivelul capului: „Capul întors spre stånga, capul întors spre dreapta, capul spre spate. Rotirea capului. Mestecăm în gol. Căscăm. Gåtul trebuie să fie relaxat“. Pacientele iau o pauză de 30 de minute. „În perioada recuperării, pacienții nu trebuie să vorbească. În caz contrar, în loc să-și recapete vocea în două săptămåni, și-o recapătă în două luni. La primele ședințe, pacienții urmează exerciții de relaxare și respirație“, explică Ligia Mircea. În general, în cabinetul medical sunt invitați cel puțin doi pacienți: „Învață exercițiile unii de la alții. Mai mult, se ambiționează să-și recapete vocea cåt mai repede“. Asistentul medical principal spune că „oamenii trebuie să tragă aerul pe nas, nu pe gură. Pe nas sunt polipii și filtrează noxele și praful“. Pentru Ligia Mircea, vocea înseamnă „cåntec, comunicare, sunet plăcut“.
