Peste an, românii au nu mai puțin de 18 sărbători ale Moșilor, dar cea mai importantă e cea din ajunul Rusaliilor, când e obiceiul să se țină și târguri mari, unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar unde e și prilej de veselie și desfătare. În felul acesta vag încreștinat supraviețuiește, cu siguranță, un cult precreștin al strămoșilor, marcat de atitudinea specifică a geto-dacilor de a răspunde morții cu râs și bucurie. Cuvântul moș e, de altfel, de origine traco-dacică. Se credea că sufletele morților/moșilor, după ce părăseau mormintele în Joia Mare, umblau printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.
Creștinii ortodocși și greco-catolici prăznuiesc până mâine Rusaliile. Sărbătoarea are loc la 50 de zile de la Paște și la 10 zile după Înălțarea Domnului. De Rusalii, are loc sfințirea hotarelor, iar holdele sunt stropite cu agheasmă. Fetele împletesc cununi din flori și spice de grâu. În biserici se împart ramuri verzi de nuc sau de tei, care amintesc de limbile de foc coborâte odinioară peste apostoli. Sărbătoarea Rusaliilor marchează pogorârea Duhului Sfânt peste apostolii adunați în rugăciune la Ierusalim, în a 50-a zi după Înviere. Atunci, potrivit tradiției ortodoxe, a fost înființată Biserica. Denumirile sărbătorii trimit fie la perioada petrecută după Paște, cum este cazul Cincizecimii, fie la un nume al unei vechi sărbători păgâne închinate florilor, Rozalia, de aici Rusalii. Poporul a preferat însă denumirea de Duminica Mare, semnalând astfel importanța unică a evenimentului. Din același motiv, slujba Liturghiei va fi oficiată în toate bisericile, fie ele din mănăstiri sau din orașe și sate. Duminica Mare încheie Ciclul Pascal, cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh, se suprapune peste sărbătoarea populară a Rusaliilor, sincretismul lor îngreunând disocierea obiceiurilor și practicilor creștine de cele precreștine. În tradiția populară, Rusaliile sunt niște ființe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (a 25-a zi după Paști) și provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obișnuiesc și astăzi, în virtutea tradiției, să arboreze la porți, în foișoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei, plantă considerată a avea proprietăți apotropaice.
Vechi obiceiuri
De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene, Moșii de vară încep în dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară ceremonialul de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depinde de bogăția pomenilor și de respectarea ritualului. În aceste zile, la porțile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci și sticle de vin împodobite cu verdeață și flori și au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinți fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora pomenile sfințite de către preot sau le împart săracilor. Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii. Altă dată, preotul și sătenii ieșeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.
