Găuri în tavane, pereţi scorojiţi şi plini de igrasie, moloz, gandaci, paturi vechi şi mizerie. Aceasta este încă radiografia multor spitale din mileniul III. Bucureştiul conduce detaşat la cazurile de infecţii intraspitaliceşti, potrivit unor statistici efectuate de Ministerul Sănătăţii. Chiar dacă în unele dintre spitale este un amestec de nou şi vechi, de gandaci şi termopane, de paturi uzate şi saloane de lux, impresia generală este că spitalele sunt departe de a fi sigure şi că oricand cineva care intră în spital cu o boală se mai poate alege cu încă una, din cauza mizeriei.
-Spune-mi ce clinică este renovată ca să-ţi spun cine este directorul spitalului- – este o vorbă care a început să circule prin sistem după ce şefii şi managerii au fost numiţi pe criterii politice. Ultima experienţă la Spitalul Sfantul Ioan împărtăşită de un fost pacient mi-a adus aminte iar de vremurile de tristă amintire de dinainte de 1989. Şi asta pentru că managerul medical al unităţii Sf. Ioan este unul chiar din fruntea ţării, care ar trebui să ştie că e vremea să se întoarcă şi cu faţa la electorat, adică la cei cărora trebuie să le aline suferinţa. Este vorba de senatorul Alexandru Ciocalteu. Tocmai de aceea, mă gandesc că rotaţia la şefia unităţii medicale a unor şefi de clinici a făcut ca doar o parte dintre vechile clădiri să beneficieze de o -cosmetizare- adevărată şi să ofere condiţii civilizate pacienţilor confruntaţi ani la rand cu mizerie, gandaci şi atmosferă degradantă. Fiecare director s-a bătut să aducă ceva bani şi i-a investit acolo unde lucra ca medic.
Sunt corpuri din clădirea de la Sf. Ioan care arată dezolant. Pereţii sunt prăfuiţi, scorojiţi şi cu igrasie pe la colţuri, tamplăria e veche, din lemn, geamurile sunt murdare, iar în mozaicul de pe jos murdăria s-a depus strat peste strat. La etajul unu, pe hol, stau îngrămădite vestiare vechi şi rablagite, iar lumina chioară face pereţii, de pe care straturile de vopsea se scorojesc, să pară şi mai murdari. În capătul holului, vizavi de un salon, se află un grup sanitar în care intri aplecand capul să nu te lovească mirosul năucitor. Totuşi mirosul te loveşte pentru că la cele şase saloane cu cate opt paturi doar două toalete din cele patru existente sunt accesibile. Ca să nu mai vorbim de faptul că pe cele 40 de grade înregistrate săptămanile trecute, pacienţii nu au beneficiat de nici un duş. -Ca să nu-ţi ajungă mirosurile la nas de la toalete, stai mai departe de uşă-, îmi spune pacientul care tocmai a fost pe la secţia de urologie-chirurgie şi pe la nefrologie. Se pare că şeful de secţie, Petrişor Geavlete, este atat de sensibil, încat atunci cand acesta face vizita de dimineaţă nici o uşă de la vreo toaletă nu stă deschisă de teamă ca mirosurile să nu îi provoace vreun disconfort acestuia. Aşa că, atata vreme cat durează vizita, pacientul se abţine de la necesităţile fiziologice.
Tarife preferenţiale
Pacienţii internaţi la urologie-chirurgie, dacă nu se plang de mizerie, sunt înfricoşaţi de tupeul asistentelor care aproape îţi spun pe faţă tariful care se practică. Pentru orice clismă, fiecare pacient trebuie să cotizeze la buzunarul asistentei cu cate 50 de mii de lei. Apoi, dacă este vorba de o clismă mai specială, tariful creşte la 150 de mii de lei. -Scorurile- cresc funcţie de dificultatea acţiunii: 500.000 lei o ranestezie, cate 100.000 lei pentru asistentul de la chirurgie.
Şi pentru că saloanele de aproximativ 40 de metri pătraţi sunt adesea burduşite de pacienţi nevoiţi să -convieţuiască- cate opt în salon, unii preferă să scoată bani din buzunar pentru confortul lor. Aşa că dacă este vorba cumva să fie un pacient mai dificil care şi-ar dori să stea singur într-o rezervă, ar trebui să cotizeze funcţie de buna ori proasta dispoziţie a celor din tură: dacă eşti pentru prima oară, ţi se cere 1.500.000 pentru fiecare zi şi dacă ai deja ceva experienţă, scazi pană la 500.000. -Oare ministrul Nicolăescu ştie cum e să îţi aştepţi randul la operaţie? Edilii noştri au fost internaţi măcar o zi într-un spital? Cunosc politicienii cat de umilit se simte pacientul dacă nu are bani pentru atenţiile zilnice către asistente, brancardieri şi aşa mai departe-, se întreabă un pacient revoltat de condiţiile de spitalizare.
În loc de concluzii
Suntem convinşi că situaţia înregistrată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan nu este unică, doar că în acest caz nu ar mai trebui să ne plangem de corupţia din sistem şi de neprofesionalismul angajaţilor. Suntem curioşi cum se va finaliza controlul de audit demarat de inspectorii Autorităţii de Sănătate Publică Bucureşti. Pe de altă parte, astăzi se vor prezenta concluziile controlului pe managementul organizaţional întreprins de corpul de control al Prefecturii la ASP Bucureşti.
